Cine poate vorbi în numele Bisericii?

Cuvântul Biserică poate crea o anumită repulsie omului modern care afirmă că este liber faţă de orice înregimentare religioasă şi ideologică. Cu toate acestea, atunci când sunt discutate în societatea civilă diferite aspecte din viaţa Bisericii, mulţi afirmă cu uşurinţă că şi ei sunt fiii Bisericii şi se exprimă din postura unor "ştiutori". Părintele David Pestroiu, profesor de misiologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, ne-a explicat ce presupune statutul de "fiu al Bisericii".

Respingerea Bisericii în viaţa publică, de obicei de persoanele care se afirmă cultivate şi emancipate, se datorează polemicii care s-a dus şi se duce împotriva ei, precum şi unei rele reprezentări a ei, prin autonomizarea unor împrejurări legate de ea, dar care se află la marginea vieţii Bisericii pentru că nu inspiră iubire şi respect. Biserica este, aşa cum ne învaţă teologia, "arca" iubirii şi a vieţii, este noua creaţie, zidirea cea nouă în care se săvârşesc mântuirea şi înnoirea lumii. Ea îşi are obârşia la Dumnezeu şi se îndreaptă către Dumnezeu. Aceeaşi obârşie şi destinaţie a avut-o şi lumea de la început, dar lumea a uitat de Dumnezeu, s-a autonomizat şi s-a afundat tot mai mult în nonsens. Din acest nonsens al lumii sunt voci care se ridică împotriva Bisericii, oameni care vorbesc ca "ştiutori", cu foarte mare uşurinţă, de cele ale Bisericii. "Nu poate mărturisi nimeni credinţa cea adevărată decât prin faptele sale, aşa cum spune Sfântul Apostol Iacov: Aşa şi cu credinţa, dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi. Unul dintre faptele care se cer a împodobi viaţa unui creştin este ascultarea de Biserică. Aceasta se arată prin întreaga conduită creştină: mărturisirea neştirbită a învăţăturii de credinţă, respectarea normelor morale şi permanenta sporire duhovnicească în har, prin lucrarea sfinţitoare a Sfintei Liturghii, a Tainelor şi slujbelor sfinţitoare ale Bisericii. Una dintre însuşirile Bisericii este sobornicitatea. De aceea, învăţăturile ei se stabilesc prin consens de către cei aleşi în mod special să fie urmaşii lui Hristos şi ai Apostolilor - membrii ierarhiei sacramentale. Transmiterea acestor mesaje se face, aşadar, prin autoritatea Duhului Sfânt, care a înrâurit soboarele dintotdeauna. Practic, Duhul Sfânt vorbeşte în Biserică. De aceea, tentaţia altcuiva de a vorbi în numele Bisericii este o capcană foarte periculoasă: este un păcat împotriva Duhului Sfânt", ne-a spus părintele David Pestroiu.

Rodirea credinţei în Hristos este influenţată de mediul social

Mediul social, care reprezintă cadrul informării şi dezvoltării omului, are mare însemnătate pentru viaţa religioasă. Credinţa în Hristos presupune o informare despre aceasta, dar şi rodirea ei este influenţată de mediul social. Celebra frază a Sfântului Ciprian "în afara Bisericii nu este mântuire" nu are doar importanţă teologică, ci şi socială. Biserica este singurul loc al mântuirii, în afara ei nu este mântuire. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu este împiedicat să îi mântuiască pe oamenii care nu s-au aflat în ea, dar nici un creştin nu îşi poate căuta şi afla mântuirea în afara Bisericii lui Hristos. Aceasta păstrează şi oferă credinţa şi mijloacele de mântuire, nu doar prin învăţătura şi Tainele ei, ci şi prin întreaga ei prezenţă socială. Atmosfera căreia îi dă naştere şi lucrurile de la sine înţelese pe care le cultivă în viaţa socială îl înţelepţesc pe om şi îl ajută în trăirea credinţei şi în însuşirea mântuirii. "Astăzi, autosuficienţa şi individualismul care caracterizează societatea postmodernă îi determină pe unii semeni ai noştri să se considere suficient de instruiţi, înţelepţi, ştiutori în ale credinţei, pentru a da lecţii şi altora. Din păcate, aceştia cad într-o adevărată orbire sufletească, iar încercarea lor de a călăuzi pe alţii ajunge, de fapt, să ilustreze cuvântul Scripturii: orb pe orb se va călăuzi şi amândoi vor cădea în groapă (Matei 15, 14). Am văzut, în producţii mediatizate, astfel de pretinşi ortodocşi care promovau demonismele de sorginte orientală: practicile yoga şi credinţele în reîncarnare. Alţii vorbeau de comunicarea cu spiritele. Alţii recomandă practici oculte sau amestecă harul cu magia şi vrăjitoria. Însă cel mai aberant exemplu de autonegare l-au dat acei câţiva rătăciţi, pretins ortodocşi, care susţineau scoaterea icoanelor, a religiei din şcoli, sau făceau jocul ateilor şi eterodocşilor, opunându-se edificării Catedralei Mântuirii Neamului, într-o mai veche locaţie propusă", ne-a explicat părintele David Pestroiu.

Biserica a păstrat perspectiva libertăţii umane

Biserica a avut perspectiva dinamică, menţinând deschisă perspectiva libertăţii umane, care actualizează libertatea şi poziţia dominantă a omului faţă de lume. Aşteptarea directei mărturii a Bisericii în viaţa socială sau politică nu se datorează neajunsului acestei mărturii, ci că mărturia Bisericii nu ajunge la orice inimă, şi mai ales la cele care sunt împietrite de egoism şi mândrie. "Un creştin ortodox autentic are simţul măsurii în toate şi se arată exemplu de smerenie, încercând să transmită altora mesajul Tradiţiei creştine, nu practicile străine duhului Bisericii, contrare vieţii ei spirituale, sărbătorilor sau tradiţiilor ei. Calomniile, criticile tendenţioase şi nefondate, afronturile aduse Bisericii şi slujitorilor ei de către unii care i se consideră fii nu-i slăbesc unitatea şi forţa, ci dimpotrivă, pentru că ea este "piatra cea tare" pe care se zideşte Împărăţia lui Dumnezeu. Biserica îi va aştepta, ca o mamă iubitoare, să se întoarcă la starea de pocăinţă şi iertare pe toţi fiii ei rătăciţi. Celor care au apetenţă a critica Biserica le recomandăm să caute un duhovnic bun, sub povaţa căruia să deprindă adevărata dragoste de Dumnezeu şi de semeni, pentru ca ura să se transforme în bunătate. Să înveţe smerenia, să-şi găsească pacea sufletească şi, prin rugăciune, să păşească pe corabia mântuirii către limanul veşniciei", ne-a arătat părintele profesor.