Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Copilăria de ieri, copilăria de azi
Copilăria reprezintă pentru oricine un tărâm de poveste. Nimeni nu ştie când începe şi când se termină. Ştim doar că ne trezim într-o bună zi oameni mari şi ne tot amintim apoi ce frumos era şi cât de fericiţi eram în acel rai care nu se mai întoarce. De câte ori nu ne amintim de ce făceam acum 20 de ani şi nu ne amuzăm? Între copilăria generaţiilor din anii '80 şi cea de acum există cu siguranţă o diferenţă sesizabilă. Este şi firesc, având în vedere că lumea este într-o continuă evoluţie. Copiii de azi sunt evoluaţi, sunt în ton cu tehnologia, dar nu şi esenţa copilăriei, care este jocul, visul, libertatea, lipsa grijilor, lucruri care predispun mai mult la creativitate şi formarea unei gândiri autonome.
Copilăria trăită cu visuri şi bucurii bazate pe jucării simple, uneori din sărăcie, în care ne puteam lupta cu zmeul cel rău şi credeam că suntem amici la cataramă cu Harap-Alb şi cu Ileana Cosânzeana nu era oare mai frumoasă decât copilăria celor de azi, petrecută printre amici virtuali, focuri pe calculator şi desene animate cu monştri şi personaje science-fiction? Cu siguranţă, suntem subiectivi, dar ceva adevăr trebuie să fie la mijloc. Cărţi, jocuri în aer liber şi guma Turbo Copiii de astăzi trăiesc destul de diferit faţă de cum am trăit noi acum 20 de ani. Dacă mă gândesc la copilăria mea, nu pot să nu-mi amintesc de verile pe care le petreceam la bunica, la ţară. Şi acum îmi amintesc când plecam de acasă şi tata umplea maşina cu un teanc uriaş de cărţi, "ca să ai ce să faci toată vara". Să nu vă imaginaţi că nu strâmbam din nas, căci eu aveam cu totul alte planuri pentru vacanţa de vară. Însă în după-amiezele acelea toride ce credeţi că făceam? Citeam. "Colţ Alb", "La Medeleni", "Cireşarii", "Prinţ şi cerşetor", "Coliba unchiului Tom" şi alte cărţi potrivite cu vârsta de atunci. Era mult până puneam mâna pe prima carte. Apoi, nu mă lăsam până n-o terminam şi treceam la tot vraful adus cu mine. Erau şi cărţi care nu-mi plăceau, normal, dar aveam obiceiul de a le termina pentru că mă rodea curiozitatea să ştiu cum se terminau, spre deosebire de filme, care, dacă nu-mi plăceau de la început, le abandonam imediat. Am crescut cu poveţele părinţilor şi bunicilor, într-o lume în care nu existau jocurile pe calculator, dar pierdeam ore în şir în spatele blocului, jucând "Raţele şi vânătorii", "Nouă cărămizi", "Flori, fete sau băieţi..." şi câte şi mai câte jocuri, care ne trimiteau seara la culcare fără să ne mai dorim să mai mâncăm. Nu aveam role, nici telefon mobil, pe atunci erau oricum puţine familii cu telefon fix. În schimb, aveam respect deosebit pentru învăţători şi profesori. Primii "blugi" mi i-au luat părinţii prin clasa a VI-a, erau aduşi de la turci. Credeam în Moş Crăciun, de fapt Gerilă, cum era numele lui în comunism, până prin clasa a II-a, când "un binevoitor" mi-a spulberat visul. Sigur, cei din generaţia mea îşi amintesc de guma Turbo şi cât de fericiţi eram când o desfăceam şi găseam în ea o surpriză cu "maşină din aia străină", şi pe care o dădeam la schimb pentru maşina altui copil. Ce vremuri... Bineînţeles, cei care au acum 17 ani se amuză pe baza celor scrise până acum. Ei, da, poate că nu am dispus noi de mari posibilităţi, dar eram fericiţi cu ce aveam, mai ales că nu ştiam cum este să fie altfel. Calculatorul, prietenul copiilor de astăzi Sunt sigură că şi copiii de azi sunt fericiţi cu ceea ce au, sunt şi ei lipsiţi de griji, au părinţi care le împlinesc dorinţele, în măsura posibilităţilor. Însă lucrurile s-au schimbat foarte mult faţă de anii '80-'90. Dacă atunci ne bucuram de o ciocolată chinezească, o portocală sau o banană, acum copiii le au la dispoziţie oricând, nu ştiu cât le mai preţuiesc. Însă ceea ce cu toţii observăm este faptul că destul de mulţi copii ai zilelor noastre îşi trăiesc copilăria în spaţii închise, limitate, aproape tot timpul în faţa calculatorului. Chiar şi cei mai mici au adresă de messenger şi corespondează instant cu amici din toată ţara sau chiar din lumea întreagă. De când computerul a intrat în fiecare casă, ei şi-au găsit alte preocupări. Sunt extrem de interesaţi de jocuri de ultimă generaţie, despre care te cruceşti ce denumiri au: "A Perfect Wedding Kiss" (Sărutul de nuntă perfect), "Shopping With a Friend" (La cumpărărturi cu un/o prieten/ă) sau altele asemenea, care le-au luat locul celor în aer liber şi pline de entuziasm. Copilăria din ziua de azi, deşi este trăită într-o lume a progresului tehnic, duce la un lucru mai puţin sănătos, îi face pe copii mai introvertiţi, legaţi artificial de lumi paralele cu cea reală, de calculator şi de tot felul de reţele de socializare. Este mult mai uşor acum să-şi facă prieteni virtuali, în dauna prieteniilor adevărate, ceea ce este păcat, deoarece acele prietenii care se leagă în copilărie, la vremea jocului, pot rămâne pe toată viaţa. Informaţii de pe net în loc de cărţi Spre deosebire de generaţia care a copilărit în comunism - fie şi în ultimii ani ai acelei perioade -, cei mici de azi au acces la tot felul de filme şi emisiuni unde limbajul lasă de dorit şi cu scene explicite de sex. Sigur că părinţii trebuie să aibă grijă, dar cine este sigur că nu trag şi copiii cu ochiul la asemenea scene? Acestea au adesea influenţe negative asupra celor mici, bineînţeles nu a tuturor, dar din nefericire o paletă tot mai largă de copii este influenţată. Drept urmare, ei împrumută de acolo un limbaj nepotrivit sau imită un anumit comportament neadecvat pentru vârsta lor. Cu alte cuvinte, ei se lasă influenţaţi de tot ceea ce se petrece în lumea adulţilor şi se maturizează mult mai devreme decât ar fi cazul. Un alt adevăr este acela că cei mici de acum nu mai citesc aşa mult cum citeam noi. Câţi dintre ei mai ştiu de basmele lui Petre Ispirescu sau ale lui Hans Christian Andersen? Din păcate, tot mai puţini. Sunt mult mai preocupaţi de informaţiile pe care le găsesc pe net şi cred că le sunt de ajuns pentru a-şi forma o cultură generală. Însă nu este adevărat. Cu cât ai acces la mai multe informaţii (fără să citeşti din cărţi), cu atât nu ştii ce să alegi şi să-ţi dai seama ce este mai potrivit pentru tine. Formarea unui om se face din copilărie, de aceea este foarte important să citim, căci lectura ne aşază pe făgaşul bun, valabil pentru o viaţă de om. Deşi copilăria de ieri nu era una foarte bogată, ne aducea multă bucurie prin lucrurile simple care existau. Totul se preţuia altfel. Nu zic că cei mici de acum sunt nefericiţi ori că nu se bucură de copilărie, însă o preocupare mai mare pentru cărţile specifice vârstei lor, pentru joaca în aer liber cu imaginţia care dezvolta personalitatea fiecăruia, în detrimentul computerului, ar fi mult mai potrivite pentru vârsta lor şi mult mai educative. Există pericolul ca generaţia crescută în reţele virtuale de prietenie şi joc artificial să creadă că e normal ca toată lumea să aibă acelaşi punct de vedere, să fie totul tras la un indigo prin care nu se distinge personalitatea nimănui în mod distinct.