Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Credinţa se consolidează la vreme de criză

Credinţa se consolidează la vreme de criză

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Societate
Un articol de: Dumitru Manolache - 06 Apr, 2011

Criza prin care trecem în prezent ne afectează profund viaţa de zi cu zi. Nu ştim ce să mai facem, cum să o depăşim. Dar credinţa ne este afectată de această criză? Sau, ca şi Iov, nu deznădăjduim, ci, dimpotrivă, prin credinţa în Dumnezeu ne păstrăm lumina? Iată o teribilă întrebare care ne frământă, care ne provoacă şi care poate nici nu caută răspuns, ci mai degrabă înluminare. Ceea ce pentru vremurile pe care le trăim înseamnă foarte mult. Înseamnă speranţă.

Recente sondaje, mai mult sau mai puţin credibile, otrăvesc spaţiul public românesc, dovedind, vezi Doamne, că încrederea în Biserică a scăzut dramatic, cu vreo şapte procente faţă de acum doi ani. Adică, de la 89 la sută în 2009 la 82 la sută în prezent. Pe cale de consecinţă, şi credinţa s-ar afla în acelaşi trend descrescent. Şi, când apar asemenea sondaje, nedeclarat, se face referire la Biserica Ortodoxă Română şi la credinţa noastră milenară în mântuire. Sociologii chemaţi să explice fenomenul pun scăderea pe seama neîncrederii generale a populaţiei şi pe faptul că nu există o societate civilă puternică. De parcă cineva ar putea cuantifica sau cântări în unităţi pământene credinţa ce ne locuieşte inima, întocmai ca măsurarea nivelului de trai.

A trăi prin vedere şi nu prin credinţă

Că trăim mai prost ca acum câţiva ani este un adevăr ce nici măcar nu trebuie demonstrat. Dar ce dovedeşte că din cauza crizei suntem mai puţin credincioşi? Este evident că suntem mai îngrijoraţi, mai zgârciţi, mai temători, mai egoişti, mai stresaţi şi mult mai invidioşi. Că din străfundurile noastre, acum, ies la suprafaţă mai mult ca altădată drojdiile răului dospite în întunericul din noi şi că din această cauză regretăm poate vremuri trecute, poate căsătoria, anumite persoane, un anumit mod de viaţă, numărul copiilor, cheltuielile exagerate, că ne îngrijorează viitorul. Dar cine spune că toate acestea ne "uşurează" de credinţă?

Într-o discuţie purtată cu un prieten, acesta mi-a spus că a citit undeva că semenii care în istorie au trecut cu bine vremurile de criză au fost aleşii Domnului care, în ascultare de El, au trăit prin credinţă şi nu prin vedere.

Or, asta cred că se întâmplă şi astăzi: cei ce reclamă scăderea credinţei în această cumplită perioadă de criză trăiesc doar "prin vedere". Ei refuză să creadă că un creştin nu are teamă, pentru că are credinţă în Dumnezeu. Şi că Biserica este pregătită, cum a fost întotdeauna, să-şi ajute fiii să depăşească greutăţile care îi înconvoaie. Ei "văd" doar, şi rezumă credinţa la atât.

Crezând că trăim în criză experimentăm criza

O criză este ca un punct. Ca o limită ultimă unde, ajuns, trebuie să reflectezi. Să întorci lucrurile pe toate feţele şi să decizi ce trebuie să faci: să mergi mai departe sau să renunţi. Poate din această perspectivă, crizele au şi partea lor de bine. Te zguduie, te rup, te frământă, te sărăcesc material, dar te obligă să cauţi mai în adânc sensurile adevărate ale vieţii, îmbogăţindu-te spiritual. Şi aşa devii puternic. Ca Iov, cel ce a trecut printr-o criză mult mai mare decât cea care ne încearcă pe noi în aceşti ani. El a pierdut nu numai averea, copiii, familia, dar a dobândit şi o boală necruţătoare. Şi cu toate acestea nu a deznădăjduit. Cu credinţa întărită în Dumnezeu a rămas în lumină şi Dumnezeu l-a salvat şi l-a binecuvântat pentru credinţa lui.

Vremea de criză este totodată vremea găsirii unui reper. Depinde dacă îl căutăm în lumea din jur, ce nu-l poate oferi, sau în lumea cerului, acolo unde vom fi răsplătiţi pentru credinţa noastră cu măsura luminii lui Dumnezeu. Altfel, dacă credem că trăim într-o perioadă de criză, ei bine, asta vom experimenta: criza!

Credinţa, reconfirmată ca valoare tradiţională

Prezenta criză materială îşi are rădăcinile în principal în criza morală şi spirituală care cuprinde lumea contemporană. În asemenea perioade credinţa în Dumnezeu este atacată de individualism, egoism şi materialism. Sensibilitatea faţă de conştiinţa cercetată de Duhul Sfânt se doreşte înlocuită de acestea.

Şi totuşi, criza actuală a răsturnat scara valorilor la români. O recunoaşte Barometrul de încredere a consumatorilor realizat de GfK pentru Comisia Europeană, care spune că valorile românilor s-au modificat radical din 2008 până în 2010, de la "putere" către "tradiţie". "Conform Roper Report, valorile care au prins contur în 2009 (la români) au fost confirmate şi întărite în 2010, ceea ce a consolidat conţinutul tradiţional, precum familia, nevoia de securitate, de stabilitate, respectul pentru înaintaşi şi, mai ales, credinţa", declară Andi Dumitrescu, directorul general al companiei de cercetare de piaţă GfK România.

Iată, deci, că credinţa românilor nu este afectată de criză. Dimpotrivă, s-a consolidat, reconfirmându-se ca valoare tradiţională a neamului nostru.

Criza, provocare pentru un nou început

Problemele generate de actuala criză nu au lăsat indiferentă Biserica Ortodoxă Română. Încă din 16 noiembrie 2008, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arăta următoarele în conferinţa cu tema "Biserica - locul întâlnirii oamenilor cu Dumnezeu", prilejuită de Simpozionul "Serile Filocalice", organizat de Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români: "Isihasmul athonit şi constantinopolitan din secolul al XIV-lea a pregătit pe credincioşi să nu cadă în deznădejde după căderea Constantinopolului, iar isihasmul româno-slav din secolele XVIII-XIX a pregătit pe credincioşi să nu cadă în deznădejde după ce imperiul ţarist a căzut sub stăpânire atee, pentru că Împărăţia nu este în lumea aceasta, dar este în inimile celor ce-L iubesc pe Hristos şi împlinesc în viaţa lor voia Lui. În ceea ce priveşte legătura pe care trebuie să o aibă Ortodoxia cu istoria, avem nevoie de o gândire serioasă. Noi trebuie să ne asumăm istoria, cu toate încercările ei, şi să vedem în perioada de criză o judecată a lui Dumnezeu şi o provocare pentru un început nou".

Aşadar, Biserica este obişnuită cu crizele. Viaţa însăşi îl supune pe om numeroaselor crize. De aceea, noi trebuie să ne recompunem, să ne regândim existenţa şi să renaştem permanent ca nouă făptură pentru că, până la urmă, credinţa asta înseamnă permanentă renaştere şi nădejde în Împărăţia din inimile noastre, ale celor ce-L iubim pe Hristos şi împlinim în viaţa noastră voia Lui. Lucruri ce nu se pot cântări cu măsuri pământene şi nici demonstra cu sondaje.