Dezbinarea creştinilor favorizează persecuţiile contemporane

Recent, un cuplu creştin britanic a primit interdicţie de luare în custodie a unui copil, ca urmare a convingerilor religioase ale acestora, considerate dăunătoare unei educaţii sănătoase, în spiritul pluralismului valoric.

Trăim într-un stat laic, iar convingerile religioase ale lui Owen şi Eunice Johns (cuplul respectiv, n.r.) îi descalifică de la misiunea de a creşte cetăţeni buni ai societăţii", au spus judecătorii, conform ziarului britanic "The Telegraph". "Ne bucurăm de statutul de naţiune multiculturală, binecuvântată cu o pluralitate de credinţe. Creştinismul a fost depăşit!", au culminat tribunii. Cu toate acestea, în tribunalele britanice martorii încă jură pe Biblie şi invocă ajutorul lui Dumnezeu în declararea adevărului.

Tot în Marea Britanie unele autorităţi interzic adopţia pentru cuplurile de fumători, de persoane supraponderale sau chiar de persoane heterosexuale, dar încurajează, în schimb, adopţia pentru cuplurile de homosexuali. Este notoriu cazul relatat de "Daily Mail" în 2009, al celor doi băieţei din Edinburgh adoptaţi de un cuplu de homosexuali, în defavoarea bunicilor acestora şi a altor familii de heterosexuali care doreau să îi adopte. Mama micuţilor avea 26 de ani şi se afla într-o clinică pentru reabilitarea dependenţilor de droguri. Bunicilor le-a fost respinsă cererea de custodie, pe motiv de vârstă înaintată, aceştia având 46 şi 59 de ani.

Creştinismul nu este fundamentalist

Fie şi numai din aceste două cazuri este evident că religia creştină este tratată, în mod profund nedrept ca o mişcare fundamentalistă, ermetică, nedeschisă dialogului, intolerantă şi, deci, dăunătoare societăţii pluraliste. Or, regula de aur a creştinismului este chiar cea care stă la baza legilor şi a multiculturalismului: Fă celuilalt numai ceea ce doreşti să ţi se facă ţie. Învăţăturile creştine inspiră pe majoritatea creştinilor la respect faţă de valorile şi credinţele "străinului", fie acesta evreu, musulman, hindus sau ateu.

Iubirea faţă de străin (filoxenia) este chiar una din virtuţile fără de care nu ne putem mântui. Intoleranţa şi radicalismul creştin există, dar acestea nu se manifestă în atitudinea agresivă faţă de celălalt, ci în rigoare, adică în păstrarea exactă şi completă a învăţăturii de credinţă revelată de Mântuitorul. Dialogăm cu celălalt pentru a-l înţelege şi a-l iubi în diferenţa lui, dar nu pentru a face prozelitism şi nici pentru a ne pierde specificul, în numele unei uniformizări culturale new-ageiste. Urâm erezia, dar iubim ereticul. Suntem intoleranţi, dar în luptă cu patimile proprii, nu cu semenii noştri, nu cu cei diferiţi. Creştinii sunt singurul "popor" care îşi propune să îşi iubească duşmanii.

Este nevoie de alianţe între creştini

În schimb, societatea occidentală, lumea musulmană şi cea arabă sunt din ce în ce mai necruţătoare cu creştinii. Potrivit estimărilor Centrului pentru Libertate Religioasă al Institutului Hudson, "peste 200 de milioane de creştini se află sub ameninţarea violenţei din cauza credinţei lor" şi "aproximativ 350 de milioane sunt discriminaţi în mod legal în ceea ce priveşte accesul la locuri de muncă, locuinţe şi condiţii de viaţă". Papa Benedict al XVI-lea se referea şi el la începutul anului 2011 la faptul că guvernele trebuie să facă un angajament concret şi constant pentru a pune capăt violenţei antireligioase. Alianţa Evanghelică Mondială constata şi ea, într-un raport înaintat Comisiei ONU pentru Drepturile Omului: "Creştinii sunt cel mai mare grup din lume căruia îi sunt refuzate drepturi fundamentale din cauza credinţei".

Mai mult ca oricând se reclamă o unitate a creştinilor de pretutindeni, pentru apărarea valorilor creştine comune. Astfel, într-un interviu publicat la 28 februarie, în revista "Pravda Komsomolskaya", Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, şeful Departamentului Sinodal pentru Relaţii Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, declara: "Astăzi este o mare nevoie de o "alianţă strategică" între creştinii ortodocşi şi catolici, membrii vechilor biserici răsăritene şi protestanţii tradiţionalişti, adică cu toţi cei care apără adevăratele valori creştine - familia, creşterea copiilor, indisolubilitatea căsătoriei, valoarea vieţii umane de la începuturile ei şi până la moarte".

Arhiepiscopul grec Hristodoulos sublinia în conferinţa "A treia întâlnire mondială a religiilor" că este nevoie nu doar de unitate între creştini, ci şi de dialog între civilizaţii: "Dacă nu recunoşti şi nu respecţi identitatea şi unicitatea fiecărei civilizaţii, nu eşti în măsură să înţelegi şi ce oferă valoros fiecare civilizaţie" (în Dimitris Rizoulis, "Comoară de cuvântări...", trad. prof. Ion Diaconescu şi drd. Dorin-Demostene Iancu, Editura Omonia). Arhiepiscopul pleda pentru împrumutarea elementelor valoroase de la alte civilizaţii, dar şi pentru prelucrarea acestora şi punerea lor în acord cu specificul civilizaţiei noastre creştine. "Ar fi important să constituim o reţea de comunicare culturală, organizată astfel încât să promoveze pacea, să limiteze agresivitatea naţionalismelor, să elibereze civilizaţia de politicile instigatoare şi să cultive respectul tuturor faţă de moştenirea culturală, monumentele, dar şi creaţiile materiale ale fiecărei civilizaţii".

Eşecul tentativelor de solidarizare a creştinilor

Cu toate acestea, pe plan mondial, nu există încă o reţea de comunicare efectivă între creştinii de confesiuni divergente. Dialogul cu alte civilizaţii şi culturi înaintează cu viteza melcului, persecuţiile nu sunt decât ocazional mediatizate, liderii religioşi nu sunt obişnuiţi să facă front comun împotriva acestor agresiuni. Iubirea trebuie să învingă însă orgoliile omeneşti. Iar noi, creştinii, să renunţăm la atitudinea de băşcălie şi lehamite faţă de propria noastră credinţă şi de reprezentanţii clerului, cum se întâmplă mai ales în presa laică.