Marii Părinţi ai Bisericii au considerat postul ca o vieţuire firească. Omul se leagă cu ascultarea, şi trăind în rânduiala duhovnicească şi trupească, îşi întăreşte în firea sa viaţa duhovnicească. În acest fel, postul nu a fost înţeles niciodată ca o simplă înfrânare de la bucate materiale, ci ca o lucrare duhovnicească. Am putea spune că postul este la nivelul duhului omului, iar semnul văzut este înfrânarea de la alimente. Sfântul Ioan Gură de Aur asemuieşte postul cu foc care se sălăşluieşte în inima omului şi înfierbântă sufletul spre a prinde curaj spre cele dumnezeieşti. Multe şi minunate sunt înţelesurile postului. El este denumit cel mai adesea ceresc pentru că sfinţii nevoitori şi pustnici care au postit desăvârşit au devenit fii ai Împărăţiei cerurilor şi au arătat un mod de vieţuire mai aproape de cel al îngerilor decât al oamenilor.
Masa iubirii nu este o încălcare
În scrierile filocalice ale Bisericii Ortodoxe şi în vieţile sfinţilor sunt prezente câteva întâmplări când sfinţi asceţi şi postitori, invitaţi la mese la care se servea carne sau alimente care nu erau de post, gustau din aceste bucate pentru dragostea şi bucuria gazdei. Acest lucru arată o anumită legătură dintre rânduiala şi legea postului şi bucuria întâlnirii. Părintele arhimandrit Timotei Aioanei ne-a spus că nevoinţa şi rânduiala postului nu este un jug greu, ci o vreme a bucuriei duhovniceşti, de care creştinul se desparte cu părere de rău. "În primul rând trebuie să subliniem faptul că pentru fiii Bisericii, pentru cei care se apropie de învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos, postul nu este un jug greu de purtat, este o bucurie duhovnicească, mai ales Postul Naşterii Domnului, care are multe dezlegări. În situaţia actuală, în întreaga lume, chiar şi la noi, mai ales în oraşele mai mari, se poate posti cu o sumedenie de reţete şi bucate care se găsesc. Nu mai este aşa de greu ca înainte, în vremea când bunicii şi părinţii noştri posteau numai cu fasole, cartofi şi varză, şi cu toate acestea, postul era păstrat cu mare sfinţenie atunci. Acum oamenii sunt foarte preocupaţi de lumea aceasta, de prieteni, de petreceri şi unii dintre ei cedează foarte uşor, alţii îşi păstrează rănduiala lor. Sunt duhovnici foarte aspri care nu le dau dezlegare fiilor duhovniceşti în nici o împrejurare", ne-a spus părintele arhim. Timotei Aioanei.
Dezlegarea este urmată de un post mai aspru
Scrierile filocalice amintesc de vizita unui călugăr îmbunătăţit la un episcop care fusese împreună cu el în mănăstire. La reşedinţa episcopului a fost un ospăţ pentru o anumită sărbătoare, şi la masă s-a servit carne. Sihastrul nu mânca de obicei. Cu toate acestea, a gustat o bucată de carne foarte rapid, ceea ce i-a creat episcopului părerea că ar mai fi dorit să mănânce. Acesta a spus ucenicului să mai aducă o porţie părintelui. Călugărul nu a mai mâncat, semn că aceea fusese masa iubirii, iar ceea ce era peste nu mai era de folos. "Antonie, mitropolitul Ardealului, spunea în lucrarea "Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă" despre părintele Cleopa că atunci când avea oaspeţi dezlega la masă la untdelemn şi la un pahar de vin. Dar, după plecarea lor, o zi, două, postea mai aspru ca de obicei. Era o dezlegare pentru masa iubirii. În Patericul egiptean se spune că bătrânii din pustie aveau mare bucurie când erau vizitaţi de cineva şi cea mai evidentă formă de manifestare a acestei bucurii era faptul că le făcea fiertură. Ei care mâncau de obicei numai pesmet, uscături, seminţe, mâncau fiertură ca bucurie a întâlnirii cu un avva care venea din cealaltă parte a pustiei. De câteva ori pe an, unii din aceşti părinţi ai pustiei aveau obiceiul de a-i vizita pe fraţii lor. Aceasta arată că masa iubirii este foarte importantă dar cu păstrarea rânduielii", ne-a explicat arhimandritul Timotei Aioanei.
"Ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat"
Această perspectivă este mai aproape de duhul postului adevărat, chiar dacă în fapt litera postului este încălcată, pentru că postul este o dispoziţie sufletească ce înrâureşte purtarea omului, nu o disciplină experioară omului. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos".
"Atunci când participăm la o recepţie, la o masă, chiar la un eveniment, noi putem mânca anumite bucate pentru a nu-i jena pe ceilalţi şi pentru a nu ne arăta superioritatea, mai ales că Mântuitorul sfătuia ca postul să se ţină în ascuns. Trebuie să nu ne aşezăm în o postură de judecare a aproapelui şi nici de a ne mândri. Acesta este un alt pericol, este pericolul fratelui drept rămas acasă, care nu s-a putut bucura de întoarcerea fratelui său rătăcit şi nu a participat la bucuria celorlalţi", ne-a mai spus Marele Eclesiarh al Catedralei patriarhale.
