Duhovnicie și psihoterapie în nevrozele copiilor

Societatea contemporană oferă în ultimii ani statistici tot mai îngrijorătoare cu privire la nevroze, termen care nu se referă la cazurile patologice, adică din sfera psihiatriei, ci la acele tulburări neuropsihice de graniță, din care decurg tot felul de neajunsuri pentru persoana afectată și, implicit, pentru cei din jur. Din păcate, nici copiii nu sunt ocoliți de nevroze. Psihoterapia și duhovnicia ortodoxă arată două perspective ce pot duce împreună la vindecare.

Dicționarul Laplanche definește nevroza drept „o afecțiune psihogenă unde simptomele sunt expresia simbolică a unui conflict psihic ce-și are rădăcinile în istoria infantilă a subiectului și constituie compromisuri între dorință și apărare”. Tratatele de specialitate mai noi, bazându-se pe studii recente, au înlocuit termenul de nevroză cu alte concepte clinice, precum tulburarea anxioasă, panica, fobiile, tulburarea obsesiv-compulsivă, stările de depresie, tulburarea de stres posttraumatic, tulburările somatoforme.

Manifestări ale nevrozelor

Și minorii pot suferi de aceste tulburări, după cum arată cercetările din ultimii ani. Psihoterapeutul Daniela Dumitru, cu experiență în lucrul cu copiii și adolescenții, din cadrul Fun­dației Filantropice Metropolis din București, spune că aceste tulburări psihice sunt, de fapt, reacții normale „pe care copiii le manifestă ca urmare a unor situații anormale, adică traumatice, la care sunt expuși”.

Cum ne dăm seama ca pă­rinți, educatori și persoane mature din anturajul copiilor că aceștia suferă de una dintre formele menționate de nevroză? Copiii mici de până la 7 ani pot prezenta diverse reacții, precum agitație excesivă, tremor, tresăriri, hiperactivitate, imobilizare bruscă a întregului corp, neli­niște, plâns excesiv, tulburări de atenție, dificultate de concentrare, dureri fără cauze organice (dureri de stomac, dureri de cap), sistem imunitar scăzut, enurezis, numeroase ticuri, dificultăți de adormire, evitarea dormitului singur, coșma­ruri fără amintire precisă, pierderi ale abilității de a vorbi, anxietate de separare, „agățare” de părinți, gesturi de auto­liniștire (suptul suzetei sau al degetelor), comportamente agre­sive cu alți copii, prea multă imaginație, lipsă de interes pentru orice. Manifestările pot fi mai multe, mai diverse și specifice pentru fiecare copil în parte.

Potrivit psihologului, pentru copiii de vârste cuprinse între 7 și 12 ani, tulburările nevrotice capătă una sau mai multe dintre următoarele forme de manifestare: hiperactivitate, confuzie, tulburări de somn, coșmaruri, ticuri (rosul creioanelor, clipitul, jocul cu părul), dureri fără cauză organică, incapacitate de concentrare, regresia în deprinderi și comportamente, aplatizare afectivă, culpabilizare, rușine, timiditate exagerată, imagine de sine devalorizantă, frici, anxietate de separare, numeroase fobii, obsesii legate de curățenie, auto­izolare în mediul familial și școlară, dificultăți de adaptare școlară, chiar refuzul de a merge la școală, „uitatul”, evitarea activi­tăților de grup cu copii de vârsta lor, renunțarea la prieteni, blocaje în învățare sau exacerbarea performării școlare, neputința de a vorbi în public, numeroase minciuni, plictis, apatie, „lene”, modificări bruște în comportament și în dispoziția afectivă, comportamente agresive, accese de furie, jocuri cu conotație sexuală, comportamente autoagresive, protestul și refuzul regulilor din mediul instituționalizat.

Atenție la comportamentul copilului!

Apelarea la specialiști pentru ieșirea din stările de tulburare este prioritară pentru părinții unui astfel de copil. „Este de ajutor ca părinții să ia în seamă comportamentul copilului ca fiind modul prin care acesta arată că se confruntă cu o problemă serioasă, pe care nu o poate rezolva singur. Fără o intervenție psihoterapeutică nu ne putem aștepta la vindecare, pentru că trecerea timpului și uitarea evenimentului traumatic nu vindecă. Dimpotrivă, ceea ce se petrece este o agravare a simptomelor, o ruptură semnificativă a psihicului copilului, o diminuare din ce în ce mai mare a mecanismelor psihice sănătoase”, atrage atenția psihoterapeutul Daniela Dumitru.

„Exercițiul rugăciunii în comun”

Pentru însănătoșire este necesar un climat familial liniștit, de înțelegere, iubire față de copil și între membrii familiei. Edu­cația bazată pe valorile credinței în Hristos este o cale de păstrare a echilibrului psihosomatic al tuturor membrilor familiei. Pr. asist. dr. Alexandru Atanase Barna, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, subliniază că problemele copiilor pot fi provocate involuntar de pă­rinții lor, care pot avea în acțiuni și cuvinte o doză de egoism. „Spovedania părinților este primul pas spre vindecarea copiilor. La aceasta, în acord cu practica veche a Bisericii, trebuie să adăugăm și exercițiul rugăciunii în comun, în familie, cu toții, părinți și copii, «biserica de acasă», după răbdarea fiecăruia, în fața icoanelor sfinților ocrotitori ai celor mici și ai celor mari.”

Strigătul de durere

În lumea cercetătorilor din domeniu, se disting și câțiva psihoterapeuți ortodocși care îmbină știința cu învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii. Între aceștia este cunoscut medicul psihiatru Dmitri Avdeev, care, într-un studiu pe această temă, identifică mai multe cauze ale nevrozelor copiilor: cerinţe ale părinţilor care depăşesc posibilităţile şi nevoile copiilor; neacceptarea copiilor de către părinţi, manifestările celor mari către copii prin dese mustrări, ameninţări şi pedepse; educația neadecvată și inconsecvență; lipsa de echilibru în relaţiile cu copilul; neliniștea permanentă a copilului și temerile față de pedeapsă.

Psihiatrul rus subliniază că majoritatea reacțiilor nevrotice ale copiilor au proveniența în educația greșită primită de aceștia.

În împrejurări psihoemoționale negative, unii copii pot dezvolta diverse boli trupești. În studiul „Particularitățile nevrozelor la copii”, dr. Dmitri Aleksandrovici Avdeev oferă un exemplu din practica sa medicală: „La consult a venit o dată o bunică aducându-și nepoata în vârstă de nouă ani. Părinții se certau deseori, făceau scandal și în cele din urmă s-au despărțit. Tatăl a părăsit familia. Pe acest fond, la fetiță s-a dezvoltat un astm bronșic, fără să fie descoperite nici alergie, nici modificări ale țesutului bronhopulmonar, nici răceli frecvente în antecedente. Cauza crizelor de astm era conflicutul nevrotic. Această îmbolnăvire era strigătul de durere al sufletului copilului.” Avdeev pledează pentru păstrarea celor mici într-un climat lipsit de influențe perverse. „Îmbunătățirea stării psihice a copilului depinde în mare parte de părinți - de duhovnicia lor, de relațiile dintre ei, de atmosfera pe care reușesc s-o creeze în casă”, mai susține psihiatrul. El recomandă părinților care au copii mici cu tulburări psihice să se adreseze medicilor și psihologilor, în paralel cu trăirea unei vieți duhovnicești autentice și stăruitoare în cercetarea Sfintelor Taine ale Bisericii.