Potrivit conceptului, eutanasia este cerută fie de către bolnavul însuşi, fie de către familie, fie chiar de către personalul medical. Susţinătorii metodei aduc în sprijinul acesteia o serie de argumente, care însă pleacă de la nişte premise false. Astfel, se invocă adesea faptul că persoana are dreptul la o moarte demnă, însă nicăieri nu găsim stipulat dreptul de a muri. Apoi, se spune că totdeauna medicul poate să evalueze corect prognosticul unei boli, abordare greşită, deoarece acesta ţine de individualitatea persoanei. Un medic poate să-i spună unui pacient că mai are numai câteva luni de trăit, iar acesta poate să trăiască mult mai mult. Se spune, de asemenea, că bolnavul în stare gravă poate decide raţional. Lucru fals iarăşi, pentru că în acele stări nimeni nu poate gândi lucid. "Prin asemenea motivaţie se umblă la orgoliul unor persoane care nu cred în Dumnezeu. Şi, în numele demnităţii, aceste persoane aleg cum să iasă din viaţă şi pot să ceară eutanasierea. Dar nici un bolnav nu poate să ia această hotărâre liber. Suferinţa răpeşte foarte mult capacitatea omului de a se manifesta liber şi chiar de a gândi liber. Prin urmare, este o adevărată minciună ideea că suferindul care cere eutanasierea o face din demnitate sau în mod liber", ne-a explicat pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă, secretarul Comisiei de Bioetică a Patriarhiei Române şi membru în Comisia de Bioetică a UNESCO.
Toate aceste false fundamente, ca şi tradiţia noastră ortodoxă ne conduc către ideea că, în România, conceptul de eutanasie nu ar trebui să-şi găsească prea mulţi susţinători. Fiecare creştin ortodox ştie că nu el a creat viaţa şi, deci, nu are nici un drept asupra ei.
"Biserica este împotriva oricărui mod de eutansiere a vreunei persoane, pentru că nimeni nu are dreptul să atenteze la viaţa cuiva. Viaţa şi moartea, din câte ştim şi mărturisim noi, sunt în mâna lui Dumnezeu. Şi suferinţa a fost lăsată de Dumnezeu cu un rost. Nu putem să invocăm dragostea faţă de o anumită persoană atunci când, nepricepând rostul suferinţei, nici timpul de pocăinţă al fiecăruia dintre noi, putem să ne permitem să ridicăm viaţa cuiva. Ideea eutanasierii bolnavilor în suferinţă este o monstruozitate, iar ideea că spitalul, spaţiul în care se îngrijeşte viaţa, ar putea să devină şi spaţiul eutanasierii este, la fel, o monstruozitate.
Eutanasia este un păcat specific unei lumi care s-a îndepărtat de Dumnezeu. L-au practicat naziştii, iar în lumea modernă este din ce în ce mai popularizat de o lume care se vrea fără Dumnezeu, care-şi permite să ceară suprimarea vieţii în numele a te miri ce. Se invocă mila faţă de suferinţa cuiva, dar, de fapt, aceasta nu este decât dovada unei cruzimi extreme.
Eutanasia duce la complicaţii de ordin social, dar şi la responsabilitatea eternă în faţa lui Dumnezeu, pentru că distrugem o realitate care se numeşte viaţa umană, la care noi, oamenii, nu am contribuit cu nimic. Viaţa este un dar făcut Creaţiei şi în loc să lăsăm acest dar să se întoarcă la Cel care l-a dăruit, în momentul în care Dumnezeu Însuşi hotărăşte, intervenim şi considerăm că avem dreptul să facem din darul acesta ce vrem noi. Eutanasia nu reprezintă numai modalitatea de suprimare a vieţii fizice a cuiva, ci şi dovada morţii sufleteşti a celor care sunt implicaţi în acest act. Este un păcat greu, care n-ar trebui să existe într-o lume normală", a mai precizat pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă.
