False teorii despre sfârşitul lumii

Nu este nici o mirare că, din vreme în vreme, pe toate canalele media sunt difuzate informaţii şi preziceri despre sfârşitul lumii. Tema sfârşitului lumii l-a preocupat de foarte mult timp pe om, iar aflarea datei exacte a momentului final al istoriei a fost o trăsătură specifică diferitelor secte şi culte, unele mai adâncite ca altele în rătăcire. Teoriile despre sfârşitul lumii au găsit teren fertil şi în minţile creştinilor ortodocşi, deşi ele sunt foarte departe de adevărul pe care Biserica îl mărturiseşte.

Descoperirea unui calendar maiaş a dus la conturarea unei teorii halucinante, potrivit căreia lumea se va sfârşi în anul 2012. Această premoniţie a fost speculată la maxim de producătorii de filme. Internetul este plin de documentare care justifică în fel şi chip veridicitatea acestei date, ca sfârşit al vieţii pe pământ. Interesele financiare par însă să nu ţină cont de sfârşitul lumii sau de oricare sfârşit. S-ar părea că lăcomia şi ignoranţa ar supravieţui chiar şi extincţiei vieţii de pe pământ, de vreme ce se investesc sute de milioane de dolari în mari producţii holywoodiene, care scenarizează aceste profeţii.

Ultima miză: supravieţuirea individuală

Toate au o trăsătură comună. Lumea va fi distrusă total sau parţial în urma unui cataclism generat fie de coliziunea cu o cometă sau meteorit, fie din cauza modificărilor climatice, a schimbării câmpilor electromagnetici etc. Pentru a conferi greutate acestor lucruri, ştiinţa îşi aduce şi ea contribuţia. În diferite documentare, fizicieni, astrologi şi diferiţi cercetători oferă rezultatele cercetării lor, amăgind milioane de oameni creduli, evident, pentru sume mari de bani. În America, s-a creat o adevărată industrie care trăieşte de pe urma "febrei sfârşitului lumii". Sunt vândute cu zecile de mii manuale de supravieţuire în caz de cataclisme, buncăre speciale de scăpare, unii chiar şi-au construit sub pământ adăposturi prevăzute cu provizii şi instalaţii de aerisire. Pe drept cuvânt sociologii au numit acest fenomen o psihoză. Poate e firesc ca în mentalitatea unuia, care luptă zilnic să "supravieţuiască", să scape de semenul său, sfârşitul lumii să fie imaginat în termenii eliberării de toţi ceilalţi, astfel încât doar el să stăpânească un pământ pustiit.

Sfârşitul lumii, armă prin care sunt manipulaţi adepţii sectelor

Teoriile despre sfârşitul lumii s-au născut în sânul sectelor şi denominaţiunilor creştine. Pietismul individualist neoprotestant afirmă în termeni tragici distrugerea lumii şi salvarea propriilor adepţi, care sunt calificaţi "drepţi" şi "curaţi". Sfârşitul lumii este pentru ei momentul în care toţi ceilalţi vor fi supuşi distrugerii, iar ei vor scăpa. Părintele David Pestroiu, profesor de misiologie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, ne-a spus că falsul profetism al sectelor nu este un fenomen nou, ci este o formă prin care adepţii acestor culte sunt manipulaţi să rămână fideli unei rătăciri. "Fenomenul predicţiilor privind sfârşitul lumii nu este nou; el reprezintă o coordonată de bază a doctrinei grupărilor advento-mileniste. Acestea şi-au făcut o obişnuinţa din a calcula data cât mai exactă a Parusiei Domnului, luând drept repere diverse numere existente în Sfânta Scriptură, fără nici o logică aparentă, dar alăturate prin operaţii aritmetice complicate, pretins ştiinţifice. Aşa au rezultat, pe rând, numeroase predicţii ale sfârşitului lumii, infirmate de trecerea timpului. Şi anul 2012 se înscrie în aceleaşi coordonate ale falsului profetism din modernitatea târzie. Nu trebuie să ne alarmăm. Domnul Hristos ne asigură, despre a doua Sa venire, că "despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl" (Marcu 13,32)", ne-a explicat părintele David Pestroiu.

Sfârşitul lumii ţine de voia lui Dumnezeu

Părintele Dumitru Stăniloae spunea că istoria nu va ajunge la un sfârşit prin ea însăşi, ci prin voia lui Dumnezeu. "Dumnezeu îi pune capăt când vrea, dar aceasta se pare că atunci când continuarea ei nu ar mai avea într-adevăr un rost, chiar dacă multor oameni li s-ar părea dimpotrivă. Numai din viaţa lor de dincolo vor vedea şi ei că o continuare a istoriei ar fi fost inutilă. De aceea Scriptura cere ca oamenii să fie pregătiţi pentru sfârşit, dar să nu fixeze un soroc al lui". Teologul român mai explica că lumea se va sfârşi când binele şi adevărul nu vor mai cunoaşte forme noi de dezvoltare şi vor fi umbrite de răutate şi de elementele negative. Acest lucru demonstrează că sfârşitul lumii este şi un rod al libertăţii umane. "S-ar putea spune că lumea se va sfârşi atunci când, pe de o parte, nu vor mai creşte în ea oameni care să o completeze de sus spre a exprima vreuna din trăsăturile spiritualităţii lui Hristos, pe de alta, când cei ce vor apărea nu vor mai lua din ea nimic pentru a o dezvolta în cadrul ei. Se va sfârşi atunci când nu va mai fi posibilă în ea o dezvoltare a spiritualităţii infinte concentrate în Hristos. Epuizarea istoriei în acest rol al ei nu va fi nici accidentală, nici silită de providenţa divină, ci se va datora unei misterioase convergenţe şi întâlnirii acesteia cu orânduirea divină, care nu exclude nici libertatea umană, nici lucrarea dumnezeiască", spunea părintele Stăniloae.

Descoperirea sensului final al creaţiei

Pentru Biserică, Apocalipsa este şi descoperirea sensului final al lumii şi omului, sens final care nu este un principiu abstract, ci Însuşi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Teologul ortodox Georgios Mantzaridis spunea că Iisus Hristos este sfârşitul istoriei, dar şi viaţa cea adevărată, viaţa cea veşnică. "Viaţa veşnică nu este abstractă, ci enipostaziată, întru ipostas. Viaţa veşnică este Însuşi Hristos. El, ca "întâi-născut al morţilor", îl ia pe om în viaţa Lui, şi-l asumă în viaţa Lui, împlinindu-l şi potenţându-l ca persoană "după asemănarea" Lui. Dumnezeu se face "locul celor ce se mântuiesc". Se face casă, veşmânt, hrană, băutură, lumină, bogăţie, împărăţie şi orice altceva pe care se sprijină viaţa lor. Comuniunea cu Dumnezeu este participarea la viaţa veşnică. Iar participarea (părtăşia) aceasta nu este impersonală, ci personală şi pe măsura capacităţii celor se ce împărtăşesc."