Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Globalizarea răului metastaziază societatea

Globalizarea răului metastaziază societatea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Societate
Un articol de: Dumitru Manolache - 22 Aug, 2011

Un fenomen din ce în ce mai grav se instaurează perfid, agresiv în societate. El este vizibil, este cunoscut şi recunoscut, dar, din nefericire, rămâne neextirpat. Vorbim despre o generalizare a răului. Despre o extindere a lui de la individ la colectiv, tinzând să atingă apogeul prin globalizare, metastaziind societatea prin instituţii şi structuri. Dacă până mai ieri răul social avea aparent doar o existenţă virtuală, în prezent el se actualizează cotidian, la vedere, prin lipsa măsurii, prin furt, abuz, lăcomie, acţiuni fără lege, fără ordine, prin exces, prin violenţe.

Suntem zilnic martorii unor evenimente, manifestări ale răului în cele mai diverse forme şi acţiuni. Furturi, spargeri, crime, abuzuri de tot felul, corupţie, violenţe stradale, individuale şi colective şi, ceea ce este extrem de grav, răul a ajuns să se instituţionalizeze metastaziind societatea, globalizându-se, după cum se poate lesne constata la nivelul epocii pe care o trăim.

Analişti de toate felurile şi de peste tot întorc problema pe toate feţele, descoperă cauze, lansează acuze şi soluţii de extirpare. Rezultatul? Răul se generalizează cu şi mai mare agresivitate, cangrenând societatea în care trăim, vremurile în care ne zbatem.

Ce ne mână cu atâta stăruinţă spre neantizare? Ce ne împinge spre fapte ce experimentează răul? Ce ne zvârle înspre nefiinţă?

La asemenea întrebări s-au încercat răspunsuri pe măsură, dar nici unul nu s-a dovedit satisfăcător.

O realitate violentă ca experimentul lui Zimbardo

Realitatea pe care o trăim pare desprinsă parcă dintr-un scenariu de film horror şi, cel puţin în acest moment, ne trimite cu gândul la două lucruri: la definiţia aproape absurdă a lui Blaise Pascal, care spunea că "tot răul vine din incapacitatea omului de a sta nemişcat într-o cameră", şi la "expertiza" profesorului emerit de psihologie Philip Zimbardo, de la Stanford University, desfăşurată în 1971. Atunci, emeritul dascăl, încercând un experiment destinat să devină o piatră de temelie în istoria psihologiei, ce avea la bază ideea "închisorii simulate", a ales 24 de studenţi voluntari, stabili din punct de vedere psihologic, i-a împărţit în prizonieri şi gardieni, fără a li se atribui sarcini precise, în afara menţinerii disciplinei, şi i-a lăsat să se manifeste după cum credeau ei. Experimentul, preconizat a se desfăşura pe durata a două săptâmâni, a dat "roade" neprevăzute după doar două zile, iar după alte trei a trebuit întrerupt, victimele fiind eliberate de urgenţă, pentru că agresiunile fizice şi psihice manifestate în grup deveniseră teribile, comparabile cu cele naziste. Experimentul a răspuns parţial la întrebări precum: Ce rol joacă educaţia şi contextul socio-cultural? Ce influenţă are grupul asupra individului? Cum se dezlănţuie dinamicile violenţei? etc. Dar adevărata cauză a violenţei manifestate de voluntari nu a fost identificată, pentru că nici iniţiatorul nu-şi propusese să o ia, fie şi numai ideatic, în calcul. Este vorba despre reaua "întrebuinţare" a darului Creaţiei. Sau, cum ar fi spus Părinţii Bisericii, care sigur aveau harul discernământului şi al dreptei socoteli, răul naşte din reaua întrebuinţare a lucrurilor şi lipsa măsurii. Sau, şi mai concret, cum spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul în "Capete despre dragoste", "Păcatul (răul) este întrebuinţarea greşită a ideilor, căreia îi urmează reaua întrebuinţare a lucrurilor".

Adevărată libertate sau libertatea de a păcătui?

Mai mult sau mai puţin, starea de rău ce se manifestă astăzi în societate aduce foarte mult cu experimentul profesorului Zimbardo şi cu paradoxalul concept al lui Blaise Pascal. Iar răspunsul la această crudă realitate trebuie căutat, în primul rând, în căderea omului din asemănarea cu Dumnezeu. Transformând mijloacele în scopuri, lipsit de idealuri spirituale, scopuri înalte şi adevărate, fără orizont transcendental, omul modern se află într-o cădere liberă. Acţionează fără a mai respecta nici un fel de lege. El a introdus în Creaţie dezordinea şi fărădelegea, devenind sclavul propriilor neînţelegeri şi, nu în ultimul rând, sclavul banului. Omul liber alege acum nelibertatea, nemaifăcând distincţie între bine şi rău, semn clar al degradării fiinţei ce confundă vectorul păcatului şi morţii cu sensul existenţei, crezând că adevărata libertate înseamnă... libertatea de a păcătui.

Când omul uită să se pună în slujba binelui

Aşa am ajuns în aceste vremuri să extindem propriul păcat la nivelul întregii societăţi, globalizându-l prin instituţiile şi structurile societăţii, până într-acolo încât cu greu mai găsim prilej conştient de a împlini binele. Ba chiar, pentru a ne justifica rătăcirea, am creat şi proverbe de genul "rău cu rău, dar mai rău fără rău", înghesuind binele în ghena uitărilor voite, banalizând răul conform unor ziceri filosofice de genul "Lumea este producţia confuză a unei divinităţi senile, care a şi murit", a lui David Hume, sau "Homo sapiens este bun şi rău în egală măsură, ca o maimuţă bipolară", a lui Frans De Waal.

Credem că în aceste vremuri în care răul se instaurează agresiv în societate şi se globalizează la nivelul unei epoci, mai mult ca oricând trebuie să redescoperim faptul că Dumnezeu l-a creat pe om ca el să se pună doar în slujba binelui, tocmai pentru că el, omul, are apartenenţă divină. De aceea există în el o scânteie de lumină. Altfel, răul pe care nu-l mai distingem ne va arunca în focul distrugător al gheenei sau în cea de-a doua moarte cum spune la Apocalipsă.

A sosit vremea ca fiecare individ în parte şi societatea în întreg corpul său să-şi regândească devenirea pornind de la alte valori şi principii, pe care nici măcar nu trebuie să le mai caute, pentru că ele ne sunt oferite cu generozitate, de secole, de către sfinţii părinţi.

Două citate din acelaşi sfânt Maxim Mărturisitorul sunt edificatoare în sensul celor arătate: "Nu mâncărurile sunt rele, ci lăcomia pântecelui; nici facerea de prunci, ci curvia; nici banii, ci iubirea de bani; nici slava, ci slava deşartă. Iar dacă-i aşa, nimic nu e rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuinţare, care vine din negrija minţii de a cultiva cele fireşti". Şi: "Neştiinţa şi nechibzuinţa vin din reaua întrebuinţare a puterii raţionale. Ura şi necumpătarea, din reaua întrebuinţare a puterilor irascibile şi poftitoare. Iar din buna întrebuinţare a acestora ne vin cunoştinţa şi chibzuinţa, iubirea şi cumpătarea. Dacă este aşa, nimic din cele create şi făcute de Dumnezeu nu este rău".