Încredinţarea salvatoare este numai în Dumnezeu

Prezenţa vrăjitoarelor în societatea noastră de secol XXI, oricât poate părea de neverosimilă, este foarte adevărată. Practicantele acesteia îşi oferă serviciile cu nonşalanţă în toate rubricile de anunţuri din ziare, dar auzim de vrăjitorie şi la jurnalele de ştiri în ultima vreme tot mai des. S-ar părea că societatea fie le trece cu vederea existenţa, fie s-a obişnuit încet-încet cu ele. Cine este ancorat puternic în credinţa în Dumnezeu nu poate aluneca pe această pantă. Iar dacă a făcut-o, trebuie să lupte pentru a se întoarce.

Oamenii au fost fascinaţi de mister, de necunoscut din cele mai vechi timpuri, dacă nu dintotdeauna. Credinţa în Dumnezeu le-a împlinit aspiraţia, însă atunci când au pierdut legătura cu El, L-au căutat în altă parte, părându-li-se că L-au găsit în credinţe idolatre. Una dintre acestea este şi vrăjitoria. Prof. univ. dr. Ilie Bădescu, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, spune că vrăjitoria este "credinţa într-o sugerată intervenţie benefică, reparatoare a duhurilor rupte de Dumnezeu", iar magicul "încredinţarea în puteri care vin din altă parte decât de la Dumnezeul descoperit omului în chip direct, cum ne mărturisesc învăţăturile evanghelice". Încredinţarea oarbă în "aceste puteri de dincolo, dar totuşi rupte de Dumnezeu, este esenţa psihologică a recursului la vrăjitoare", mai spune sociologul.

Despre cei care apelează la serviciile vrăjitoarelor, pr. dr. Vasile Răducă, profesor de teologie morală la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, spune că sunt "nişte oameni care nu se spovedesc, nu se împărtăşesc, nu citesc Sfânta Evanghelie, nu citesc un sfânt părinte, nu citesc nimic. Au eventual o credinţă populară, unde totul se confundă - pe Dumnezeu şi pe Mântuitorul Iisus Hristos cu alte personaje din mitologie sau din istorie, pe vrăjitoare cu oamenii serioşi ş.a.m.d.". Deci, în nici un caz acestea nu sunt persoane instruite într-ale credinţei creştin-ortodoxe. "Iar pe fondul unei inovaţii ignorante într-ale credinţei se pot instala tot felul de idei care par a fi uneori chiar religioase, dar care de fapt sunt nişte modalităţi de fraudare a conştiinţei celor naivi."

Potrivit psihologului Mihaela Sahlean de la Clinica Medlife din Bucureşti, oamenii care apelează la vrăjitoare fie sunt extrem de derutaţi şi disperaţi, fie sunt atraşi de ocultism, plătind orice pentru a obţine ceea ce îşi doresc, "cu toate că uneori dacă şi-ar folosi resursele fireşti în sensul acesta ar reuşi". Există şi o altă categorie, mai bizară, a celor care apelează pe de o parte la Biserică, iar pe de altă parte la vrăjitoare. "Este clar că nici aici nu putem vorbi de oameni care au o credinţă foarte clară şi nu sunt nişte creştini autentici, pentru că nici mersul acesta pe două căi nu duce nicăieri. Arată clar că vrei să afli sau să câştigi lucruri indiferent de cale, ca urmare te defineşte pe tine nefericit ca om." Mulţi dintre oameni o iau pe calea aceasta şi printr-o influenţă: "Le spune un vecin, o vecină că au rezolvat cu nu ştiu care vrăjitoare şi de aici apare această gândire magică la unii că poate se rezolvă aşa".

A vrut să mai trăiască puţin

"O vrăjitoare nu fraiereşte, ea primeşte inşi gata fraieriţi", spune Ilie Bădescu. "Indivizi fraieriţi de minciunile modernităţii, începând cu minciuna materialismului, a antropocentrismului, a evoluţionismului interspecific etc. Aceasta este materia din care se recrutează clienţii vrăjitoarelor." Omul postmaterialist trăieşte o nevoie încă mai acută de dumnezeire, dar nu ştie calea. "Decalajul dintre puterea credinţei în Dumnezeu şi frica de lume este axul sufletesc al psihologiei celui ce apelează la vrăjitoare şi deci al succesului vrăjitoriei. El are o imensă frică de furtunile lumii şi o mică credinţă în Dumnezeu. În decalajul acesta se strecoară puterile vrăjitoriei şi ale vrăjitoarelor. În al doilea rând, "credulul" nu ştie nimic despre puterea tainelor dumnezeieşti şi astfel cade pradă puterilor amăgitoare ale duhurilor rupte de Dumnezeu", mai spune sociologul.

Oamenii vulnerabili care ajung în asemenea situaţii sunt atât de disperaţi, încât "nu îi interesează cu cine lucrează acele vrăjitoare, neavând, poate, nici noţiuni despre partea aceasta întunecată", consideră psihologul Mihaela Sahlean. "Riscurile sunt mari, am avut pacienţi care au pierdut bunuri de valoare în felul acesta, căpătând chiar o dependenţă de aceste escroace. Am avut chiar şi o pacientă bolnavă de cancer care îşi dăduse toate bunurile ca să mai trăiască puţin. Ea era convinsă că numai prin nu ştiu ce ritual vrăjitoarea îi poate prelungi viaţa."

Părintele Vasile Răducă a amintit de cazul unei femei intelectuale care a crescut în preajma unui preot, în calitate de copil cuminte, bine educat, care venea de Crăciun şi de Paşte la biserică, se spovedea, se împărtăşea, însă nu şi-a aprofundat credinţa. "Din acest motiv a intrat pe mâna unei vrăjitoare care a făcut-o din om neom. Pe fondul acestui refuz de a cunoaşte mai atent credinţa se pot instala multe neglijenţe care îl pot duce în ultimă instanţă pe cel insuficient de instruit într-ale credinţei pe drumul către vrăjitoare sau pe alte drumuri. Când preotul i-a spus că trebuie să aleagă între preot şi vrăjitor, a mers la vrăjitor. Ea mergea când la unul, când la altul. Şi iată, confunda pe unul cu celălalt. Credea că şi vrăjitoarea este ceva bun, nu are cum să fie rău."

Şi-au dat sufletul satanei

"Sociologic vorbind, vrăjitoarele nu au ele însele vreo putere. Binele şi răul nu se află în puterea lor. Ele menţin în stricăciune suflete deja "stricate" de stricăciunile veacului. Ele n-au stricat nimic, ele vin de demult, de când omenirea se încredinţa idolilor şi se adaugă la ceea ce este deja stricăciunea modernităţii", spune profesorul Ilie Bădescu. "Sunt persoane dedicate cu totul răului, altele sunt pur şi simplu escroace. Dar şi de la această escrocherie unele ajung să treacă foarte bine de partea răului şi să mai primească nişte puteri de acolo. Dar vrăjitoria şi escrocheria de multe ori merg mână în mână", explică Mihaela Sahlean. Acestea se folosesc şi de manipularea şi intimidarea oamenilor, "spunându-i celui din faţă ce nenorociri majore sau ce morţi în familie îl pot aştepta, mizând pe teama acestuia şi pe panica în care cel din faţa lor poate să intre", continuă psihologul. Vrăjitoarele fac "un melanj de elemente, hai să zic religioase, au icoane, au tot felul de amulete, dau cu tămâie pe diferite cioburi, folosesc o sumedenie de buruieni. Şi oamenii sunt impresionaţi, mai ales cei care sunt încântaţi de orice fel de ceremonie", este convins pr. prof. Vasile Răducă. "Iar dacă acestea şi-au dat sufletul lui satana, acesta, prin ele, începe să îşi facă misiunea acolo unde există păcat. Nu atât puterea lor este cea care ne sperie, ci ne sperie necredinţa celor care se duc acolo. Or, satana intră în viaţa anumitor persoane prin portiţa deschisă de păcat", spune părintele.

Armele creştinului împotriva vrăjitoarelor

Omul şi-a pierdut, din păcate, capacitatea de a avea răbdare. "Răbdarea şi încrederea în Dumnezeu trebuie cultivate. Mie mi se pare că un om care alunecă pe panta ocultismului este un om care trebuie salvat neapărat şi readus pe calea credinţei", este de părere psihologul Mihaela Sahlean. Această salvare poate fi realizată numai prin Biserică, deoarece "Biserica este cu adevărat locul salvării, căci acolo şi numai acolo putem redescoperi organizarea dumnezeiască a vieţii, adică dimensiunea verticală, spirituală, în cele orizontale, pe Dumnezeu în marea amănunţime a vieţii noastre cea de toate zilele", spune sociologul Ilie Bădescu.

Părintele profesor V. Răducă spune că armele creştinului împotriva satanei şi a oamenilor săi sunt credinţa autentică, aprofundarea credinţei prin instrucţie, prin citit, prin frecventarea bisericii şi angajarea într-o viaţă morală corespunzătoare cu ceea ce credem. "Doar aşa vei avea un loc special în interiorul credinţei şi în interiorul Bisericii. Şi atunci eşti sigur că nu o să ajungi niciodată să iei în serios o vrăjitoare."