Pentru orice om senzaţia de foame este normală, este un semn de sănătate. Există însă persoane, mai ales de sex feminin, care în urma unor cure îndelungate de slăbire şi din dorinţa de a rămâne mereu slabe se simt vinovate când mănâncă, dar au în acelaşi timp o foame exagerată. Persoanele acestea suferă de bulimie. Cum se ajunge însă la această boală modernă şi cum se tratează?
Bulimia este o dereglare alimentară cronică, cu accese de foame, în timpul cărora bolnavii mănâncă pe ascuns cantităţi uriaşe de hrană, într-un timp scurt. Apoi, ei îşi provoacă singuri vărsături, folosesc laxative sau diuretice, au perioade de restricţii alimentare de tip anorexic sau fac exerciţii fizice epuizante, toate acestea pentru a nu lua în greutate. Sentimentul de vină, depresia şi dezgustul faţă de propria persoană sunt adesea asociate bulimiei. Boala este întâlnită în general în rândul femeilor.
Tinerele sunt cele mai afectate
Conform Asociaţiei Medicale Europene (MEA), în Europa, 6 din 10.000 de femei au anorexie, 8 din 10.000 au bulimie şi aproape 50% dintre persoanele cu anorexie nervoasă au episoade de bulimie. Această boală este întâlnită cel mai frecvent la tinerele cu vârste cuprinse între 12 şi 20 de ani. Tot studiile relevă faptul că trei adolescente din zece se confruntă cu cel puţin o criză de bulimie. Cauzele acestei boli pot fi depresia, un traumatism de ordin emoţional prin care a trecut persoana respectivă sau, cel mai adesea, dorinţa de a fi la fel de slabă ca un manechin. Ca o ciudăţenie a comportamentului bulimic, nu doar foamea excesivă şi consumul de alimente sunt semne ale bolii, ci s-a constatat că există bulimici dependenţi de băuturi: potomania (necesitatea de a bea cantităţi uriaşe de apă, 10-15 l pe zi) şi dipsomania (necesitatea de a bea în exces băuturi alcoolice, însă nu trebuie confundată cu alcoolismul).
Problemele din spatele mâncatului
Specialiştii consideră că în spatele acestei boli se ascund emoţii foarte puternice şi că bolnavii se luptă zilnic cu stări de teamă, vinovăţie, ruşine, tristeţe, frica de a nu fi "inadecvat", emoţii care sunt de o intensitate de nesuportat pentru persoana în cauză. Îndopându-se cu mâncare, bulimicul îşi distrage atenţia de la adevăratele probleme din viaţa sa. În timpul unei "şedinţe de înfulecat", pot fi consumate între 1.000 şi 20.000 de calorii, ceea ce va crea o senzaţie de disconfort. După ce plăcerea de a mânca a fost satisfăcută, apare un puternic sentiment de vinovăţie şi bolnavul îşi va provoca singur starea de vomă, pentru a elimina din stomac tot ce a îngurgitat, crezând că în acest mod nu se va îngrăşa.
Cum ne dăm seama că cineva suferă de bulimie? Sunt câteva aspecte care reprezintă un semnal de alarmă. În primul rând, faţa persoanei respective este mai umflată, având glandele parotide de sub lobul urechii mai proeminente. De asemenea, obiceiul de a ascunde mâncarea în camera sa, făcându-şi stocuri sub pat sau în dulap, mâncatul pe ascuns şi înghiţitul foarte repede, precum şi starea sa de spirit mereu instabilă, fiind agitată, nemulţumită, supărată sau îngrijorată.
Vindecarea sufletului mai întâi
Bulimia nu este o tulburare de care scapi numai prin voinţă. Pentru a se vindeca, bolnavul trebuie să apeleze la un medic specialist, care să-i prescrie o dietă şi terapie. Psihoterapia de grup este una dintre metodele care au dat rezultate favorabile, ea constând în întâlniri regulate, într-un cadru restrâns, cu sau fără un mediator. Grupul va avea un număr de membri constant pentru a spori încrederea bolnavului. O altă metodă de vindecare este terapia cognitivă şi comportamentală, care îi permite pacientului să se poziţioneze favorabil faţă de propria persoană, familie şi societate. Astfel, îi va creşte încrederea în sine şi îl va ajuta să-şi construiască o imagine de sine, conformă cu realitatea, şi pe care să o accepte fără resentimente. Bolnavul va învăţa din nou să mănânce normal, într-o atmosferă calmă şi liniştită. Psihanaliza este un alt procedeu medical care îl poate ajuta pe bulimic, identificând cauzele inconştiente care au dus la îmbolnăvire, pacientul scăpând astfel de traume şi obsesii, împărtăşindu-le. Ea necesită timp şi o încredere totală a bolnavului în psiholog. În afară de aceste tratamente medicale, bulimicul trebuie să aibă acasă o familie caldă şi înţelegătoare, care să-l ajute să treacă prin acest impas, şi, cel mai important, trebuie să aibă alături de el nişte oameni care să identifice problema la timp şi să-l convingă să meargă la doctor.
Suferinţa trupească, urmare a greşelilor spirituale
Despre această problemă ne-a vorbit şi pr. Roman Romeo Ene, referent cultural la Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei: "Îngrijirea trupească nu este un păcat, ci, dimpotrivă, o necesitate, însă când grija faţă de felul cum arătăm devine o obsesie, se poate vorbi şi de o alterare a fiinţei spirituale. Făcând trimitere la subiectul în cauză, bulimia, care se manifestă cu predilecţie la femei, putem afirma că această dereglare alimentară este cauzată, în mare parte, de stresul cotidian şi de complexele contemporane: teama de a creşte în greutate, dorinţa de a arăta "bine şi provocator", insatisfacţia faţă de propriul trup, cure de slăbire sau alimentaţie anormală.
În felul acesta, se pierde respectul faţă de sine, autocontrolul şi echilibrul psihic, ajungându-se la depresii şi stări de angoasă sau agitaţie. Astfel, problemele spirituale nu vor întârzia să apară, ci vor interveni odată cu contractarea acestei boli. "Plata păcatului este moartea" (Romani 6, 23), iar suferinţa trupească vine ca urmare a greşelilor spirituale. Când aceste greşeli sunt îndepărtate, iar sufletul este îngrijit, trupul se va însănătoşi. Biserica ne învaţă că, în anumite perioade din timpul anului şi chiar în timpul săptămânii, trebuie să ne abţinem de la anumite mâncăruri numite "de dulce" pentru a da posibilitate trupului şi minţii să se gândească mai mult la cele spirituale, dar şi pentru a face un exerciţiu de voinţă. Cel care este dominat de patima mâncării şi nu se poate abţine de la o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă va avea de suferit nu numai fizic, ci şi psihic şi duhovniceşte. De aceea, cu ajutorul duhovnicului şi al medicilor, astfel de patimi se pot vindeca. În cazul bulimiei, pe lângă tratamentul medicamentos, vindecarea depinde mai ales de voinţă, de modul creştinesc de a privi viaţa, de descoperirea frumuseţii interioare şi de preţuirea sănătăţii fizice şi spirituale, deopotrivă".
