Înţelepciune populară medievală

Sfântul Voievod Neagoe Basarab încheie prima parte a operei parenetice dedicate fiului său Theodosie cu o serie de povestiri populare extrase din literatura universală medievală. Acestea sunt împletite cu panegirice, istorisiri biblice şi scrieri patristice.

Capitolul "Poveste pentru marele Costandin împărat" este extras din "Panegiricul pentru Sfinţii Constantin şi Elena", scris de patriarhul Eftimie al Târnovei, catalogat de Dan Zamfirescu drept "o scriere parenetică, în care se oferă ţarului Ivan Şişman şi tuturor domnilor creştini modelul absolut al conducătorului creştin, ceea ce explică şi preluarea lui de către Neagoe în cartea sa". Bazileul bizantin devine model suprem de pastoraţie creştină: "Vezi, iubitul mieu fiiu, că Constandin, marele împărat şi îngăduitoriul lui Dumnezeu, bărbatul cel sfânt şi slăvit, carele fu mai mare înaintea lui Dumnezeu pentru bunătăţile lui decât toţi împăraţii den veac, şi pentru dreptăţile lui i să arătă semnul crucii lui Dumnezeu făcut pre cer de stele, în vreme ce de amiază-zi".

Răzvrătirea lui Abesalon asupra tatălui său, David - ultimul eveniment istoric prezentat în partea întâi a cărţii -, arată purtarea de grijă a lui Dumnezeu asupra împăratului bine-credincios: "Aici s-au sculat aşijderea Avesalon asupra tătâne-său, lui David, să ia împărăţiia, fiind îndemnat de diavol. Pentru aceia muri şi el săgetat pren inimă şi rău să sfârşi, cum vei vedea mai nainte scris pre scurt. ş...ţ Ia aminte acum şi vezi: cel ce să scoală asupra împăratului şi unsul lui Dumnezeu, fără porunca celui de sus, nu-i va strica nimic, nici îi va face nici un rău, ci mai vârtos îşi va omorî sufletul său şi şi-l va piiarde".

Sfaturi de natură morală şi religioasă, fundamentate pe texte patristice

După încheierea părţii istorice a cărţii, cu învăţături ce ţin de practica domniei, urmează sfaturi de natură morală şi religioasă, fundamentate pe texte patristice. Neagoe Basarab prezintă care sunt lucrurile bune şi care sunt lucrurile rele ale omului, "că să ştiţi cu adevărat, că tot omul, măcar domn, măcar boiar, măcar înţelept, măcar neştiut, măcar bogat, măcar sărac, "orice va sămăna, aceia va şi secera" şi cine cum îşi leagă sarcina, aşa o va şi duce": "Dar lucrurile cele bune care sânt? Iaste credinţa, nădejdea şi dragostea, şi a erta greşalele celor ce greşescu şi pacea lui Dumnezeu, care iaste legătura cea desăvârşită, denpreună cu alte bunătăţi, cu toate. Dar lucrurile cele rele sunt acestea: curviia, necurăţiia, ficleşugul şi a nu erta greşalele vecinilor, şi cine să mânie în zadar şi pentru nimic, care iaste legătura înfăşurării vrăjbii şi a altor răutăţi, a tuturora". Cele trei virtuţi teologice, întâlnite în epistolele Sfântului Apostol Pavel ("Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea" - I Corinteni 13, 13) sunt aşezate de domnitorul român în fruntea "lucrurilor bune", la care adaugă iertarea greşelilor motivată de Dumnezeu în Sfânta Evanghelie: "De veţi ierta oamenilor

greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre" (Matei 6, 14-15).

Tema iertării este dezvoltată prin două parabole din Sfânta Evanghelie după Matei: pilda datornicului (Matei 18, 21-35) şi o tâlcuire a pildei nunţii fiului de împărat (Matei 22, 2-14). Haina de nuntă din Evanghelie este haina Botezului, pe care o întinăm prin păcate. Prin această pildă introduce o lungă disertaţie morală a Sfântului Ioan Gură de Aur din Omilia 69 la Evanghelia după Matei în care autorul învaţă că este mai bine să ne împodobim mintea decât trupul: "Trupul să ţi-l îmbraci în haine slabe şi proaste, iar mintea ţi-o îmbracă în haine împărăteşti şi o împodobeşte cu corună, şi şăzi în carâtă înaltă şi luminată". În continuare, prezintă un elogiu pustnicilor, care trăiesc în pustie dispreţuind măririle lumeşti, prezentaţi drept model de desăvârşire. Textul extras din Omilia 69 la Evanghelia după Matei a Sfântului Ioan Gură de Aur este prezentat de Dan Zamfirescu drept "unul dintre primele trei texte hrisostomice autentice şi totodată cel mai întins - care au îmbrăcat haina limbii române".

Două pilde din romanul medieval "Varlaam şi Ioasaf"

Neagoe Basarab adaugă o "Poveste a fericitului Varlaam şi a lui Iosaf, feciorul lui Avenir împăratu". Celebrul roman medieval "Varlaam şi Ioasaf" este o adaptare creştină a vieţii lui Buddha, atribuită Sfântului Cuvios Ioan Damaschin. Ioasaf, fiul regelui indian Avenir, s-a convertit la creştinism, noua religie propovăduită în India de Sfântul Apostol Toma, prin predica schimnicului Varlaam.

Primul fragment ales de Neagoe din acest roman este pilda celor patru racle, în legătură cu textele precedente despre grija sporită pentru suflet faţă de trup. Un împărat aşază înaintea dregătorilor săi patru sicrie din lemn, dintre care două ferecate cu aur şi două unse numai cu smoală. Pe cele îmbrăcate în aur le-a umplut cu "oase împuţite şi scârnave", iar pe cele unse cu smoală le-a umplut cu "pietri scumpe şi mărgăritariu". Puşi să preţuiască raclele ce le aveau în faţă, slujitorii au pus preţ mare şi mult celor ferecate şi preţ puţin celor smolite: "Bine ştiiam că veţi zice voi aşa! Ce nu se cade aşa, ce să cade cu ochii cei denlăuntru să vedeţi cele dinlăuntru ce suntu într-însele, sau de vor fi de cinste sau de necinste". El învaţă să nu ne lăsăm încântaţi, la oamenii cu care avem de-a face, de ceea ce ia ochii prin sclipiri de suprafaţă, pentru că nu totdeauna sub o înfăţişare plăcută se ascunde un fond corespunzător.

A doua povestire extrasă din romanul "Varlaam şi Ioasaf" este "Pildă a aceluiaşi Varlaam. Pentru privighetoare". Pilda prezintă exemplul negativ al celor "ce să nădăjduescu în minciuni şi cred numaidecât cuvintele cele deşarte şi nu iscodescu întâi bine, să vază acele lucruri suntu adevărate au ba, şi ceia ce-şi înalţă gândul şi cugetul unde nu pot ajunge, şi cei ce să căescu de lucrurile cele ce au trecut, măcar rele, măcar bune". Aceştia sunt asemănaţi unui vânător care a prins în laţ o privighetoare. Pasărea, înţeleaptă, capătă grai şi-i cere să o elibereze, căci nu-şi va potoli pântecele cu carnea ei cea puţină, iar în schimb va primi trei învăţături "care, deaca le vei păzi, foarte îţi vor fi de folos în toate zilele vieţii tale". Aceste trei învăţături sunt: "Omule, la nimic, la ce nu vei putea apuca, să nu te tinzi; şi de lucrurile cele ce au trecut să nu te căeşti; şi minciunile niciodată să nu le crezi". Odată eliberată, privighetoarea îl încearcă pe vânător, să vadă dacă a primit învăţăturile, şi-i spune că în pântecele ei este un mărgăritar mai mare decât oul de zgripţor. Orbit de lăcomie, vânătorul regretă că i-a dat drumul privighetoarei, încearcă să ajungă la pasărea care zboară în văzduh şi se lasă orbit de minciuna ei, fără să-şi dea seama că întreg trupul unei privighetori nu este cât oul de gripsor, astfel că n-ar fi putut purta un asemenea mărgăritar în pântec. Acestei pilde, domnitorul român îi adaugă un caracter moralizator religios: "De te vei ispiti să-ţi întinzi dreapta ta mai sus decât unde ţe-au dat Dumnezeu, cela ce biruiaşte pre cei vii şi pre cei morţi, cu adevărat deacii te vei căi şi nu-ţi va fi acea căială de nici un folos. Pentru aceia toate lucrurile să le faceţi cu sfat şi cu socoteală şi cu ruga lui Dumnezeu, şi deacii nu te vei căi de lucrurile cele ce au trecut".