"Omenirea se află la "un şoc distanţă" de o criză extrem de gravă în sectorul alimentar", avertiza cu ceva timp în urmă Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale. O declaraţie terifiantă, rostită sec, dur, căzută ca o ghilotină peste grumazul omenirii ce se zbate să iasă dintr-o altă nedepăşită criză: cea economico-financiară. Adevăr? Conspiraţie? Sfârşitul lumii? Cine poate şti. Socotim, facem planuri, căutăm soluţii să nu murim de foame sau, letargici, aşteptăm resemnaţi viitorul. Nu gândim nici o clipă însă la propria noastră criză: cea spirituală şi morală din care nu putem ieşi nici mâncaţi, nici morţi de foame, fără sporirea credinţei.
Bântuie, aşa, ca o molimă, spectrul unei evidente, suspecte, devastatoare înfometări planetare. Analişti de pretutindeni ne tot pregătesc de vreun an încoace pentru ceea ce ar urma să pună capac unei treimi din omenire, după calculele celor mai pesimişti. Şi parcă lucrurile chiar curg în această direcţie. Clima nu vrea să mai asculte de nimic, poluarea ba ne încălzeşte, ba ne răceşte planeta, cutremurele dezmembrează continentele, petrolul abia mai picură la pompe, banii, tot mai puţini, se pierd prin cotloanele buzunarelor, războaiele se aprind ca artificiile din ţară-n ţară, crimele, furturile, drogurile, dezmăţul proliferează în progresie geometrică, mâncarea se artificializează. Şi-n tot acest timp, ÎL neglijăm pe Dumnezeu sau, când ne amintim de El, îl scoatem din ghena existenţei noastre rătăcite, unde L-am înghesuit ca pe un obiect nefolositor. Îl bătem în cuie în perete şi-ncepem să-L implorăm, cu inima goală, din buze doar, rugându-L cu foc să ne ajute să scăpăm de necazuri... şi să ne spună numerele câştigătoare la "6 din 49"!
Tabloul sumbru al foamei şi paradoxurile României
În spatele acestui tablou pe cât de sumbru şi înfricoşător, pe atât de real şi posibil, se ascund însă cifre, statistici, declaraţii politice alarmiste sau, dimpotrivă, liniştitoare, adormitoare. Şi totuşi, astăzi, peste 44 milioane de oameni au coborât sub limita sărăciei numai din cauza creşterii inimaginabile a preţurilor la alimente. Context în care o sporire cu încă 10 la sută a indicelui preţurilor la consum ar adăuga încă 10 milioane de muribunzi pe copârşeul sărăciei. O spune Banca Mondială.
Dezastrul pare de nestăvilit, de vreme ce anul trecut, de pildă, indicele preţurilor a fost mai mare cu 25% faţă de anul anterior, reprezentând cel mai galopant avans din 1991 încoace.
"Anul viitor situaţia se va agrava din cauza a ceea ce se întâmplă acum în Japonia. Norul radioactiv va ajunge cel mai probabil asupra unor zone din Australia, China sau Rusia, ceea ce va duce la o cerere mai mică de produse obţinute în aceste regiuni din cauza problemelor de contaminare", declara la vremea dezastrului din Japonia analistul economic Mircea Coşea. Şi tot de acolo, din "Ţara Soarelui Răsare", de la Banca Nomura, ne parvenea nouă, românilor, statistica prin care aflam că ocupăm locul 12 din 180 de state în topul vulnerabilităţii la creşterea preţurilor alimentelor, fiind practic ţara europeană cu cel mai mare risc de foamete.
Dar noi, românii, ca şi în cazul crizei economico-financiare ce ne-a lovit în moalele capului, rămânem indiferenţi. Chiar liniştiţi, căci autorităţile ne asigură cu nonşalanţă: "România are destulă hrană, anul agricol 2011 va fi unul bun, iar scumpirea cartofilor este doar o problemă tehnică!" Şi noi credem, uitând, ignoranţi, ca de obicei, paradoxul României. O patrie în care se suferă de foame, la propriu, în condiţiile în care ar putea fi o ţară capabilă să hrănească 80 de milioane de suflete. După cum o spun aceleaşi autorităţi nonşalant.
Politici, declaraţii pe care nimeni nu le mai înţelege, nu le mai cuprinde, căci faptele sunt năucitoare: alimentele s-au scumpit în magazine peste noapte, în timp ce salariile au scăzut. România exportă milioane de tone de grâu şi porumb către Europa şi Asia de Sud-Est şi importă grâu şi porumb din Ungaria şi Bulgaria.
Producţia de grâu, orez şi cereale furajere a lumii a sporit din 2.000 încoace cu 16%, potrivit Departamentului pentru Agricultură din SUA, şi-n tot acest timp, 44 de milioane de oameni sunt muritori de foame.
Scenarii, războaie, conspiraţii. Nimic de Dumnezeu
"Prima criză în care am intrat şi nu ne-am dat seama este criza alimentară. A fost suficient un an agricol prost pentru ca preţul grâului să crească... Evenimentele din Orient, dar şi cele din Japonia determină o creştere masivă a consumului şi o majorare a preţului petrolului. Dacă revoluţiile din Orient se extind şi în Arabia Saudită, cel mai mare producător şi exportator de ţiţei din lume, atunci ne aşteaptă al Treilea Război Mondial", declara cu o lună în urmă Dan Matei Agathon, purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (Bloombiz.ro).
Aceasta să fie finalitatea "pregătirii" despre care vorbeam la început? Să fie oare foametea mondială parte dintr-o conspiraţie menită să instaureze o nouă ordine globală? Asta să fie produsul celebrului Codex Alimentarius, despre care iniţiatorul (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură) ne asigură că setul de norme "ne protejează sănătatea şi dezvoltă bunele practici în comerţul internaţional cu alimente", la care România a aderat, prima, în 2009? Sau poate că este "un compendiu de legi alimentare de factură nazistă, introdus de AG Farben şi care va stabili regulile de alimentaţie ale naţiunilor", cum susţin înfocaţii admiratori ai scenariilor conspiraţioniste, care ar duce, în 30 de ani, la dispariţia a trei miliarde de oameni, pentru ca restul să fie "o masă suficient de controlabilă"? Cine poate şti, în afară de Dumnezeu?
Înfometaţi de criză, să ne îndestulăm cu rugăciune
Când Biserica Ortodoxă Română arăta că "degradarea vieţii de familie apare pe fondul unei deteriorări a vieţii sociale, a unei debusolări cu privire la sensul omului, la valoarea şi la importanţa lui, că actuala criză economică accentuează şi revelează lipsurile omului contemporan şi, mai ales, minusurile lui spirituale, propunând sporirea credinţei, a rugăciunii şi cooperării pentru a finaliza un lăcaş de cult ce adună oamenii care sunt învăţaţi să se respecte şi să se adune reciproc", contestatarii de serviciu au luat foc. Au bagatelizat soluţia, neînţelegând sensul profund al unui asemenea îndemn, căci lipsit de rugăciune, de altare şi de comuniune cu Dumnezeu, omul ajunge la deznădejde sau la dezumanizare, la "consacrarea eşecului". O realitate, o rătăcire pe care, din nefericire, o trăiesc astăzi mulţi semeni de-ai noştri. Nu toţi, căci, aşa cum se poate vedea, bisericile noastre sunt pline, credincioşii recunosc în Biserică şi în credinţă salvarea spirituală.
Este ceea ce constata şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu prilejul şedinţei Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor din 29 ianuarie 2011, când spunea: "Cu toate că actuala criză economică s-a intensificat, credinţa vie şi fapta bună ne-au ajutat să cultivăm speranţa că vom birui dificultăţile prezente. Contribuţia Bisericii la intensificarea vieţii spirituale a credincioşilor ei şi la ajutorarea oamenilor confruntaţi cu singurătatea, incertitudinea şi îngrijorarea zilnică din cauza sărăciei, migraţiei, şomajului şi a altor fenomene negative din societatea românească de astăzi s-a evidenţiat prin numărul mare de credincioşi care au participat şi participă la sfintele slujbe, la pelerinajele organizate în ţară şi străinătate, precum şi la multiplele acţiuni cu caracter pastoral-misionar, cultural-educaţional şi social-filantropic ale Bisericii noastre".
De aceea, dincolo de scenarii, de statistici, de nelămurite, paradoxale şi felurite situaţii, să ne hrănim îndestulător cu Dumnezeu. Să-L scoatem din întunericul vieţii noastre şi să-L aşezăm cu evlavie în cămara inimii, acolo unde seară de seară ne adunăm din împrăştierile zilnice, pentru a ne regăsi ca fii ai Lui, liberi, curaţi la suflet şi nemărginiţi în credinţa izbăvirii.
