Prin mozaicul fragmentelor din romanul "Varlaam şi Ioasaf", Sfântul Voievod Neagoe Basarab se substituie lui Varlaam şi îi prezintă lui Theodosie, care ia locul lui Ioasaf, ceea ce era mai important de ştiut pentru un fiu de împărat din religia pe care dorea să o îmbrăţişeze, ethosul, dogma şi istoria creştină.
Despre Creştinismul din veacurile persecuţiilor şi despre începutul monahismului" este un capitol fundamentat pe "Omilia 69 la Matei" a Sfântului Ioan Gură de Aur şi pe fragmente din "Varlaam şi Ioasaf", o lecţie de istorie a creştinismului, în care Varlaam îi povesteşte lui Ioasaf despre persecuţiile împăraţilor păgâni, despre martiri, despre începuturile şi rosturile monahismului.
"Despre deşertăciunea lumii. Pilda inorogului"
Pilda despre deşertăciunea lumii ilustrează ideea efemerităţii acestei lumi, prin imaginea unui om care, fugind de un inorog, a căzut într-o groapă unde a dat de un şarpe. Omul se urcă într-un copac şi speră că e în siguranţă, însă la rădăcină vede doi şoareci, unul alb şi unul negru, care rodeau copacul. În adâncul gropii se afla un şarpe cu patru capete de aspidă ce sufla pară de foc, gata să-l înghită. Uitându-se mai sus, omul vede cum de pe o ramură curgea o picătură de miere: "Şi deaca văzu acea puţinea miiare, uită de-a-şi mai aduce aminte de acele răutăţi multe ce-l încungiurase, că denafară de acea groapă sta inorogul gata să-l mănânce, iar în fundul gropii rânjia acel şarpe groaznec, ca să-l înghiţă, iar copaciul în care să urcase era puţinel numai să cază, iar picioarele şi le pusese pre nişte ramuri uscate şi putrede. Şi uită aceste răutăţi şi greutăţi toate, şi să porni spre acea ramură ce pica puţintică miiare". Tâlcul acestei pilde este următorul: "Inorogul semnează moartea, care goneşte să ajungă pre tot neamul lui Adam; iar acea groapă mare iaste lumea aceasta, care iaste plină de cursele morţii; iar copaciul acela, carele rodea acei 2 şoareci totdeauna, de carele să apucase de să ţinea acel om, acela iaste viaţa a fieştecăruia om, şi să scurtează trecând ziua şi noaptea, şi să apropie de săvârşit; iar acele 4 capete de aspidă, semnează 4 stihii, din care să tocmeşte trupul omului, care de le va purta cineva rău şi cum nu să cade, deacii i să va răsipi tocmirea trupului; iar focul acela ce eşa den suflarea acelui şarpe, acela semnează groaznecele şi cumplitele maţe ale iadului, care aşeaptă să înghiţă şi să mistuiască pre cei ce iubescu mai vârtos frumuseţile şi cinstea lumii aceştiia decât bunătăţile veacului ce va să fie; iar acea picătură de miiare semnează dulceţile lumii aceştiia, cu care amăgeşte ia şi înşală pre priiatenii săi şi nu-i lasă să să grijască de spăseniia şi mântuirea sufletelor lor".
"Pilda celor trei prieteni"
Acesta este cel de-al cincilea fragment din "Varlaam şi Ioasaf": cei trei "prieteni" sunt avuţiile materiale, familia şi faptele bune, dintre care "dincolo" nu ne însoţeşte decât ultimul, cel mai neglijat în timpul vieţii: "Pentru aceia, şi noi să nu iubim nici muerile noastre, nici feciorii, ce să câştigăm şi să dobândim priiaten pre Dumnezeu, cu lucruri bune şi cuvioase. Că acela ne va fi ajutoriu bun şi ne va izbăvi de toate răutăţile şi acum, aici, şi la eşirea sufletului, şi în veacul ce va să fie".
Mărturisire de credinţă hristologică
Continuă cu o apologie a divinităţii Mântuitorului Hristos în două firi şi un ipostas, o adevărată mărturisire de credinţă hristologică: "Şi să nu ne înşelăm cumvaş, fraţilor, şi să mergem după basnele şi minciunile ereticilor, precum bârfescu ei şi nu cred că Dumnezeu s-au pogorât pre pământ şi fu şi Dumnezeu şi om, ci zic că nu s-au arătat cu adevărat (ci cu nălucire). ş...ţ Pentru mila Sa cea multă s-au pogorât pre pământ şi să întrupă din Duhul Sfântu şi din curata Fecioară Mariia şi fu om deplin şi Dumnezeu deplin. Om fu, ca pre om să izbăvească din întuneric, iar Dumnezeu fu, ca şi pre Adam să-l facă Dumnezeu şi să-l spăsească". Pentru adeverirea spuselor sale, introduce ad-litteram un text din omilia "La schimbarea la faţă" a Sfântului Efrem Sirul, care întăreşte divinitatea şi umanitatea Dumnezeu-omului Iisus Hristos.
Asemenea unui cuvânt din amvon, domnitorul român îndeamnă pe cei ce vor citi aceste rânduri să se ridice deasupra grijilor lumeşti, spre contemplarea divinităţii: "Pentru aceia, fraţii miei, nu vă împletecireţi în lucrurile lumii aceştiia, ca să vă puteţi spăsi. Ce te ţine de dreptate şi de adeverinţă şi de dragoste şi de frica lui Dumnezeu, şi fii blând şi nepizmătăreţ şi ascultătoriu şi răbdătoriu, şi urăşte cuvintele cele grozave şi scârnave, şi vei vedea pre Dumnezeu!".
Raportarea dregătorilor la Dumnezeu
"Învăţătură a acelui Neagoe Voevod către fiiu-său Theodosie şi cătră alţi domni, cătră toţi. Aşijderea cătră patriarşi, cătră vlădici, cătră episcopi, cătră boiari şi cătră egumeni, cătră bogaţi şi cătră cei săraci. Spunere şi încredinţare pentru frica şi dragostea lui Dumnezeu" este titlul celui de-al doilea capitol din partea a doua a "Învăţăturilor". Neagoe Basarab face o adevărată critică a comportamentului dregătorilor lumeşti şi ierarhiei bisericeşti, cu îndemnul de ridicare mai presus de interesele şi grijile materiale, spre unirea cu Dumnezeu. Pretextele laxismului moral sunt denunţate pentru fiecare tagmă în parte, într-un discurs demn de predicile ce vor răsuna, la mai puţin de două secole distanţă, din gura Sfântului Mitropolit Antim Ivireanul. Orice om trebuie să-şi raporteze activitatea la relaţia cu Dumnezeu, în faţa Căruia va da socoteală la Judecată: "Pentru aceia, împăraţii şi domnii cu multă frică şi cu mult cutremur vor să dea seamă înaintea lui Hristos Dumnezeu pentru lucrurile ce au făcut în vremea împărăţiilor lor şi a domniilor lor, în ce chip au slujit Lui. Aşijderea vor să dea seamă cei bogaţi, cum ş-au dat şi ş-au împărţit avuţiile pre dreptate şi fărâ de făţărnicie. Iar patriarşii şi mitropoliţii şi episcopii vor să dea seamă înaintea lui Dumnezeu de beserici şi de turma lui Hristos, care sunt date pre mâinele lor, şi cum vor fi mărturisit şi vor fi vestit fărâ de ruşine numele lui Dumnezeu. Aşijderea şi egumenii şi duhovnicii şi cărturarii vor să fie întrebaţi înaintea Domnului Dumnezeu de grija lumii aceştiia. Şi bogaţii şi săracii, toţi vor să dea seamă de faptele lor la îndreptarea lui Dumnezeu, unde şi îngerii cei fără de păcate şi nevinovaţi încă vor sta cu frică şi să vor cutremura". Se observă că "Învăţăturile" nu sunt doar descrierea unei conduite într-o lume ideală, ci unde simte nevoia, autorul critică năravurile societăţii în care trăia, îndemnându-şi urmaşii să nu practice şi să nu tolereze asemenea obiceiuri. Păcatul cel mai înfierat este cel al hrisolatriei: "Că şi împărat, şi domn, şi patriarh, şi mitropolit, şi egumen, şi duhovnic, şi judeţ, şi bogat, şi sărac, câţi ne aflăm, de nu iubim pre Dumnezeu, noi toţi zicem aşa: că ne iaste voia să strângem avuţie multă, să ne fie când ne va trebui. Şi nu iubim pre Dumnezeu cu toată inima, ci iubim avuţiia şi n-avem dragoste cătră Hristos. [...] Pentr-aceia cel ce strânge avuţie foarte multă, acela nu să cheamă creştin, ci să cheamă hrisolatac, adecă slujitor aurului".
"Pildă pentru ceia ce fac milostenie, şi pentru viaţa lumii aceştia"
În capitolul al IV-lea, Neagoe Basarab include ultimul fragment extras din romanul "Varlaam şi Ioasaf": "Pildă pentru ceia ce fac milostenie, şi pentru viaţa lumii aceştia. Din cartea lui Varlaam". Prima pildă este a unei cetăţi în care era obiceiul să aşeze stăpân pe un străin, iar după un an de zile de desfătare în belşug, să-l alunge gol într-un ostrov părăsit. Dintre toţi, un singur împărat înţelept îşi agoniseşte avere în locul unde urma să fie gonit, pentru a trăi liniştit şi după anul de domnie. Tâlcul original al pildei este adaptat de domnitorul român scopului scrierii sale: "Iar voi, feţii miei, râvniţi acelui împărat înţeleptu care-şi trimisese bogăţiia sa mai nainte într-acel ostrov şi faceţi milostenie şi săracilor şi lipsiţilor, ca să aflaţi şi voi avuţiia voastră în cer, unde veţi să lăcuiţi în veci. Că acolo iaste împărăţiia cea vecinică şi bucuriia cea netrecătoare". În cuvântul său adaugă două învăţături ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi din "Scara" Sfântului Ioan Scărarul, încheiate cu un comentariu propriu: "Pentr-aceia, feţii miei, înţelegeţi şi vă aduceţi aminte, cum am zice, să împreunaţi milosteniia cu curăţiia, cu postul, cu ruga, cu oprirea şi cu alte bunătăţi curate, ca să vă fie livadea şi grădina frumoasă şi bună şi desăvârşită, cu izvoară de apă, şi într-aceia şi lăcuiţi cu Hristos în vecii vecilor".
