Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Lumea TV, sanctuarul omului modern

Lumea TV, sanctuarul omului modern

Un articol de: Dan Cârlea - 26 Sep, 2010

Lumea antică era plină de zeităţi şi de mituri. Creştinii zilelor noastre - ortodocşi, catolici sau de altă confesiune - declară că au un singur Dumnezeu. Dar dacă s-ar cerceta mai bine, ar constata că se închină mai multor idoli şi că au panteonul întreg, plin de zeităţi, în chiar camera de zi.

Televizorul. Acest aparat care reuşeşte să aducă la viaţă, atunci când este pornit, lumea miturilor de pretutindeni şi de oricând, a fantasmelor, a idolilor de tot felul. Este posibil să părăsiţi acest articol, după ce aţi citit cuvântul "televizor". Pentru cei care citesc mai departe vom arăta felul în care mintea şi sufletul omului modern sunt supuse unei întoarceri la păgânătate, într-un fel foarte subtil şi viclean. Privitul la televizor este un act realizat de bună voie şi nesilit nimeni. Ce face însă din această îndeletnicire atât de banală, de lipsită de violenţă şi răutate un rău atât de mare, încât să o aşeze la rang de închinare la idoli?

Oamenii nu-şi dau seama, dar uitatul la televizor este asemenea unui act religios. Este aceasta o exagerare? Televizorul este o altă lume. El se constituie într-o fereastră prin care omul se transportă altundeva. Nu se întâmplă la fel şi cu spaţiul sacru, cu participarea la slujbele bisericii, unde este "altceva"? În economia spaţiului camerei, televizorul este "ruptura de nivel" pe care o reprezintă clădirea bisericii în peisajul obişnuit. Cel care se uită la televizor trăieşte experienţe spaţio-temporare diferite de ale unei întâmplări obişnuite. Există la telespectator o detaşare de lumea exterioară la fel cum există la credincios în spaţiul şi timpul liturgic.

Templul lumii lipsite de adevăratul templu

"Lumea micului ecran, ca o lume total diferită de a noastră, cu alte legi de evoluţie, aparţinând unui alt spaţiu şi timp, poate fi foarte uşor identificată, chiar dacă numai la nivelul unei percepţii inconştiente, arhetipale, cu lumea "celestă" a spiritelor sau a zeilor", spune Virgiliu Gheorghe în cartea "Revrăjirea lumii". "Televiziunea ca loc în care omul poate comunica simbolic cu lumea cealaltă, ca spaţiu în care se revelează lumea de dincolo poate fi uşor asimilabilă realităţii templului, un templu al unei lumi lipsite tot mai mult de adevăratul templu. O lume ce transcende realitatea cotidiană, o lume consacrată, ce se impune în conştiinţa oamenilor ca fiind exemplară şi, prin toate acestea, o lume "celestă"", spune acelaşi autor. Nu spunem că privitul la televizor este ceva rău în sine, că nu putem să ne informăm, să ne formăm o minimă cultură a vieţii contemporane şi a social-politicului.

Pierderea obiceiurilor bune

Dependenţa de lumea televizată însă este rea. Cu timpul, obiceiul privitului la TV devine un ritual, dezvaţă omul de obiceiuri mai bune. Dacă ar fi să enumerăm doar două dintre pierderi şi ar fi de ajuns: scade apetitul pentru lectură şi alte acte culturale autentice şi, mai ales, timpul şi calitatea rugăciunii sunt afectate serios. Un pericol resimţit la persoanele care doresc să se dezintoxice la televizomanie îl reprezintă lipsa de sens, golul sufletesc şi plictisul pe care le resimt atunci când închid televizorul. Pur şi simplu, pentru prea mulţi oameni televiziunea a devenit un mecansim "care conferă sens şi semnificaţie unei lumi care altfel este lipsită de semnificaţie", susţine sociologul R.W. Kubey. Întoarcerea la viaţa reală este dureroasă pentru telespectatorul dependent. Un astfel de om simte anxietate, angoasă, pierde reperele fundamentale. E ca şi cum şi-ar fi pierdut Dumnezeul.

Pe de altă parte, timpul privitului la televizor devine unul sărbătoresc, sacru: oamenii uită grijile cotidiene, se scufundă într-o lume paralelă cu cea adevărată, uită de trecerea timpului şi chiar de existenţa morţii. Tot Virgiliu Gheorghe evidenţiază un fapt cutremurător referitor la timpul TV: privitorul trăieşte un fel de prezent continuu, simte că este nemuritor, se înveşniceşte de aici. În detrimentul scopului major al creştinului de a se înveşnici prin timpul şi faptele dedicate lui Hristos.

Iar dacă, aşa cum spunea Eliade, funcţia de bază a mitului este de a crea modele (carieră, alimentaţie, sexualitate, educaţie), forţa exemplară a televiziunii este a unei maşinării creatoare de mituri.

Omul, indiferent în ce epocă ar trăi, se ştie că are în el sădit sentimentul religios. Televiziunea îi satisface omului modern nevoia de religios. Privitul la TV este un act ritualic, totul se suspendă în jur, semnificaţia lumii văzute dincolo de micul ecran suplineşte o serie de trăiri, sentimente şi întâmplări, împlineşte la modul simbolic ceea ce lumea reală nu oferă omului. Într-un fel, televiziunea se substituie realului, pământescului prin lumea de imagini şi evenimente cu personaje nepalpabile, aflate la distanţă, în lumea netangibilă şi oarecum transcendentă. Pericolul adevărat este în faptul că lumea aceasta iluzorie se instituie şi ocupă locul, timpul şi spaţiul fenomenului religios în viaţa celor care se lasă subjugaţi de fantasmele transmise.

Oamenii se lasă încătuşaţi de telecomandă

Părintele Bogdan Teleanu de la Biroul de presă al Patriarhiei Române este de părere că, fără o cultură a comunicării atât a consumatorului, cât şi a difuzorului, fenomenul televiziunii constituie un real pericol public, primejdios pentru trupul şi sufletul oricărui om. "În mileniul al treilea, din cauza faptului că dependenţa de televizor devine un fenomen ce tinde să se generalizeze, lumea este prizoniera unui univers polifonic, multicolor, acaparant până la abuz şi agresiune. Practic, omul contemporan s-a lăsat încătuşat de telecomanda propriului televizor! Acesta trăieşte într-o realitate-surogat şi un pseudomediu înconjurător de care nu se mai poate desprinde singur, preferând vagabondajul intelectual şi imaginar în defavoarea unei culturi a comunicării. Ai senzaţia - după cum ilustra o reclamă celebră de prin anii â90 la Coca-Cola - că omul este imobilizat cu lanţuri în faţa televizorului său.

Cum să mai meargă singur să deschidă uşa închisă la care aşteaptă, stă şi bate Mântuitorul Iisus Hristos? Omul contemporan s-a înconjurat de o multitudine de instrumente comunicaţionale, care amplifică, înregistrează, mixează şi, chiar mai mult, facilitează rostirea la distanţă. Frumos, dar la ce bun? Îndeobşte, oamenii care nu mai aud bine încep să vorbească din ce în ce mai tare, de parcă, odată cu neputinţa lor, întreaga lume a asurzit.

La fel, cu cât văd mai multe, cu atât pricep mai puţin, confundând realitatea cu ficţiunea. Într-o lume în care întreg procesul comunicaţional este regizat cu cinism doar pentru bani şi putere, oamenii sunt condamnaţi la însingurare şi, întrucât singurătatea naşte monştri, asistăm, în definitiv, chiar la o dezumanizare a lor", a spus părintele Bogdan Teleanu, care este şi preot la Biserica "Sfântul Pantelimon" de la Foişorul de Foc din Bucureşti.