Mici secrete cu mari efecte relaţionale

Una din provocările cele mai importante ale părinţilor de adolescenţi este puţina sau lipsa totală de comunicare cu copilul lor. Poate vă regăsiţi în postura părintelui care spune: "Am încercat să vorbesc cu copilul meu, dar pur şi simplu mă dezarmează. Am încercat orice să-i arăt că-l iubesc, că-mi pasă de el, dar nu mai merge nimic". Sau primiţi frecvent acea expresie: "tu nu înţelegi!"

Familiile au nevoie să se adapteze la trecerea copilului spre adolescenţă, ajutându-l să se exprime, responsabilizându-l şi încurajându-l frecvent. Dar cum să faci asta, când copilul te vede aproape doar ca pe un ghimpe în coastă?

Idei de supravieţuire

pentru părinţi

Informaţi-vă: Preadolescentul trece prin nişte schimbări rapide şi profunde ale creierului şi întregului organism. Citiţi cât mai multe articole referitoare la această perioadă, căutaţi să participaţi la programe speciale pentru părinţi, din care puteţi culege informaţii care privesc atât dezvoltarea tânărului, cât şi maniera în ce îl puteţi aborda în aşa fel încât această perioadă să fie una cât mai constructivă.

Fiţi flexibil: Stabiliţi reguli şi sarcini, dar discutându-le, negociindu-le cu acesta. Dacă doriţi ca preadolescentul să devină un tânăr capabil de a lua decizii cât mai bune, creaţi-i oportunităţi în care să decidă cu adevărat. Uneori veţi ajunge poate în situaţia de a reveni asupra unor decizii deja stabilite.

Fiţi ferm: Cu toate că doriţi să-i încurajaţi capacitatea decizională, independenţa şi responsabilitatea, asiguraţi-vă că acestea se vor dezvolta între nişte limite stabilite, bazate pe valorile familiei.

Nu-i acordaţi deplină libertate: deşi preadolescentul/adolescentul îşi va dori mai multă libertate şi mai puţin control din partea adulţilor, totuşi, nu-şi doreşte libertate totală. Adolescenţii se dezvoltă mai bine atunci când cresc într-un mediu care-i susţine, care-i protejează, atât la şcoală, cât şi acasă.

Această tranziţie este normală

Fiţi înţelegător: copilul trece prin nişte schimbări uimitoare şi bulversante pentru el: hormonii intră în funcţiune, se vede crescând "ca din apă", creierul se maturizează, corpul se dezvoltă şi creşte în ei o nevoie puternică de independenţă.

Fiţi realist: această perioadă a venit în viaţa dumneavoastră într-un moment în care şi aşa vă este destul de greu cu celelalte solicitări ale vieţii. Acceptând această tranziţie a copilului ca fiind normală, veţi reuşi să vă păstraţi cât de cât echilibrul.

Fiţi adult: dacă preadolescentul vă testează autoritatea ţipând şi trântind uşa, e nevoie să răspundeţi ca un adult, chiar şi atunci când sunteţi furios şi exasperat. Dacă vă pierdeţi controlul, cereţi-vă iertare după aceea pentru toate cuvintele grele pe care poate că le-aţi scăpat. Explicaţi-i copilului că această perioadă nu e grea doar pentru el, ci şi pentru dumneavoastră şi vă e foarte greu să-i faceţi faţă. Totuşi, încercaţi să nu faceţi un obicei din a ţipa, ci demonstraţi abilitatea de a rezolva conflicte calm şi raţional. Copilul însuşi va învăţa din asta. De asemenea, învăţaţi-l să-şi ceară iertare la rândul său pentru "ieşirile" neplăcute.

Fiţi implicat: interesaţi-vă de copil la şcoală, vorbiţi cu dirigintele, cu alţi profesori despre evoluţia lui şcolară, despre posibile probleme. Nu uitaţi nici o clipă să fiţi unit cu el, să vă simtă alături, nu vă separaţi de el, făcând corp comun cu profesorii sau alte autorităţi într-un juriu al acuzării. Chiar dacă greşeşte, nu-l judecaţi, ci încercaţi să faceţi diferenţa între greşeala făcută şi el; condamnaţi greşeala, nu copilul.

Arătaţi-i în permanenţă că-i sunteţi alături

Fiţi apropiat de el: ascultaţi-i opiniile şi problemele, dar nu-i ţineţi prelegeri. În loc să-i faceţi observaţii, lipiţi bileţele care

să-i atragă atenţia asupra sarcinilor de rezolvat şi a diferitelor programări de care nu vreţi să uite. Încercaţi să potriviţi momentele îndeplinirii diferitelor sarcini casnice cu momentele de energie maximă de pe parcursul zilei. Dacă e necăjit sau preocupat, un simplu: "ai păţit ceva?" poate invita la discuţie. Fiţi atent însă totuşi să nu exageraţi. Uneori, părintelui i se pare mai mereu că preadolescentul "are ceva", chiar şi când acesta e doar obosit şi încearcă să stoarcă ceva cu orice preţ de la el.

Dacă începe să vorbească, lăsaţi-l să explice cu propriile cuvinte ce s-a întâmplat, nu-i faceţi observaţii atrăgându-i mereu atenţia asupra exprimării sau reacţionând dezaprobator sau în alt fel în care să-l oprească din povestit. Arătaţi-i că aţi trecut prin probleme similare şi recunoaşteţi cât de greu v-a fost atunci. Ajutaţi-l să-şi clarifice motivele unui anume comportament şi discutaţi apoi despre cum puteţi privi situaţia din perspectivă creştină. Opriţi-vă asupra consecinţelor acelor acte. Copilul are nevoie să vă simtă apropiat ca părinte, dar are nevoie şi să-l orientaţi spre Hristos. De asemeni, arătaţi-i în permanenţă că-i sunteţi alături şi-l veţi iubi indiferent ce va face.

Fiţi iubitor: Copilul dumneavoastră poate că nu-şi doreşte să fie îmbrăţişat în public, dar are mare nevoie de tandreţea şi afecţiunea dumneavoastră. Fiţi alături de el în perioade critice, reale sau imaginare. Evitaţi sarcasmul şi ironia.

Acestea sunt doar câteva sugestii, dar punându-le în practică, vă vor ajuta să păstraţi legătura cu fiul ori cu fiica dumneavoastră şi să menţineţi o relaţie care în timp va deveni din ce în ce mai calitativă.