Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate „Muzicianul heroinei“ l-a descoperit pe Dumnezeu într-o celulă din Jilava

„Muzicianul heroinei“ l-a descoperit pe Dumnezeu într-o celulă din Jilava

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Societate
Un articol de: Dumitru Manolache - 21 Apr, 2010

Jilava. Loc al recluziunii. Spaţiu al reculegerii şi al introspecţiei. Punct ce poate să-ţi marcheze definitiv existenţa. Liman al ispăşirii încercărilor de unde te poţi întoarce în lume înţelepţit sau, dimpotrivă, înstrăinat ireversibil de sine. Odată trecut dincolo de porţile acestui loc, viaţa se organizează altfel, după alte reguli, după alte repere. Dar Jilava este şi locul unde mulţi dintre cei care îi trăiesc patimile Îl descoperă pe Dumnezeu.

Există la Jilava o categorie de deţinuţi aparte care, pe lângă greutatea pedepsei la care au fost condamnaţi, duc şi povara unui viciu devastator. Ei sunt consumatorii de droguri. Oameni chinuiţi, în mare parte cu tinereţea scrijelită de amprenta inconfundabilă a dependenţei. Pentru ei, suferinţa este dublă. Şi foarte puţini reuşesc să se elibereze nădăjduind la vindecare.

Unul dintre aceşti oameni este Cătălin P. Un tânăr de 25 de ani, din Bucureşti, pe chipul căruia regretul şi o tristeţe profundă au săpat adânc în ochii şi sufletul său.

Povestea lui Cătălin este relativ simplă. La fel ca multe alte poveşti ale tinerilor din generaţia lui, treziţi deodată zguduiţi dramatic de provocările unei realităţi ostile şi violente căreia nu i-au mai putut ţine piept. Cătălin P. a terminat Liceul de muzică

"Dinu Lipati" din capitală, urmând apoi primul an de Conservator (studiind contrabasul). Adolescenţa lui se încadra firesc în proiecţia normală a tiparului unei familii de muzicieni care transmitea din generaţie în generaţie copiilor nu numai bucuria vieţii exprimată în muzică, ci şi respectul pentru muncă. Pentru munca adevărată, aducătoare de satisfacţii.

Dar într-o zi, tiparul s-a spart. Viaţa a luat-o la vale. Totul s-a rupt. Era în clasa a IX-a când un aşa-zis profesor din străinătate i-a întins o ţigară cu heroină. Pasul de la ţigară la seringă a fost scurt, aproape nesesizabil, dar fatal.

Dependenţa l-a transformat din artist în infractor

Premiile internaţionale şi cele obţinute la concursurile naţionale rămăseseră doar umbre ale unor mângâietoare speranţe, muzica, bucuria care până atunci îi umplea existenţa, se transformase într-o lungă şi prăfuită litanie, iar visele, cele adevărate, muriseră. Acum consuma doar visele din seringa cu heroină, pe care şi le procura cu bani mulţi. Din ce în ce mai mulţi. A abandonat apoi studiile exasperându-şi familia. "La început, mama şi tata nu ştiau că mă droghez. Tata îmi dădea bani. Motivam că ies cu prietena, cu prietenii… Eram un copil răsfăţat… Am plecat şi afară, dar nu am făcut nimic. Continuam să mă droghez. Uneori, eram ca o legumă. În Italia, am reuşit totuşi să trec pe metadonă. Când au aflat ce fac cu banii, părinţii m-au certat şi mi-au cerut imperativ să nu mă mai droghez. M-au internat chiar la dezintoxicare, după care m-am apucat din nou", ne spune Cătălin cu privirea pierdută şi cu lacrimi în ochi.

Într-una din zile, ceea ce urma să se întâmple în final s-a întâmplat. Lipsa de bani l-a transformat în hoţ. "Plecasem de acasă cu prietenii. Rămăsesem fără bani. Am intrat într-un magazin de unde am furat o geacă. Am încercat să fug, dar eram foarte slab… În două minute m-au prins paznicii. Am fost arestat, apoi condamnat la cinci ani de puşcărie…"

Cătălin mai are de executat doi ani de închisoare. Dar speră ca atunci când va fi reevaluat să poată fi eliberat condiţionat.

"Tata şi mama trăiesc pe puţin de o mie de ori mai mult răul meu"

Sprijinit şi susţinut puternic de familie, ajutat şi de specialiştii instituţiei, pentru că el este inclus într-un program terapeutic de substituţie a consumului de heroină cu metadonă, Cătălin speră că va reuşi în final să scape de dependenţă, că va continua Conservatorul şi că-şi va întemeia o familie.

Discutăm cu el în capela penitenciarului. Icoanele, atmosfera încărcată de miresme sfinte, prezenţa preotului atenuează sentimentul disperării. Amintirile familiei, dar mai ales durerea pe care a produs-o celor dragi prin rătăcirile lui îl marchează însă profund. "Ai mei m-au iertat… cum spune Domnul: Iartă! Şi ei m-au iertat spunând că măcar asta să fie ultima. Aici am momente când mă gândesc: Oare cât ? Oare cât ? Şi nu mai suport… Intru în depresie. Aici, o zi, un an este foarte mult. Eu vin la capelă, i-am vorbit părintelui despre necazurile mele, dar încă nu am avut puterea să mă spovedesc… E greu să-ţi găseşti liniştea… Nu ştiu cum să vă spun, dar cred că tatăl meu şi mama mea trăiesc pe puţin de o mie de ori mai mult răul ăsta pe care-l trăiesc eu. Când mă văd aici se abţin să plângă… Nu am cuvinte pentru ceea ce trăiesc ei. Le este foarte greu. Mi-au zis de multe ori: Cum ar fi acum să cânţi pe scena Ateneului, şi nu pe scena de la Jilava? Ce pot eu să le răspund?

Când am fost arestat, tatăl meu a făcut pe loc diabet. De atunci m-am schimbat foarte mult. Din cauza mea s-a îmbolnăvit. Aş vrea să-i demonstrez, mai ales tatălui meu, că nu o să mai pun în viaţa mea gura pe aşa ceva. Nu vreau să-mi omor familia, pentru că am văzut cât poate să sufere tatăl meu…

Drogul este dracul pe pământ… Din cauza lui mi-am pierdut libertatea, nu mai vorbesc despre suferinţele familiei… Am pierdut totul. Asta este boala care pune astăzi stăpânire pe foarte mulţi tineri. Cine se apucă de droguri îşi distruge viaţa, familia. Cunosc persoane, soţ şi soţie, care sunt consumatori. Ce văd copiii în casă? Seringi, droguri. Eu la familia mea nu am văzut decât instrumente muzicale, pe mama care nu ştia ce să mai facă să ne fie bine…

Vreau să le spun părinţilor

că-i iubesc, dar nu ştiu cum să le arăt că-i iubesc atât de mult. Mă credeţi că tatălui meu nu i-am spus niciodată că-l iubesc? Aş face orice pentru el… Pentru că şi el a făcut orice pentru mine…"

Deţinutul care a dobândit înţelepţirea Fiului risipitor

Cătălin P., în cei câţiva ani de detenţie, pare a fi dobândit înţelepţirea Fiului risipitor. Trecut şocant prin experienţa claustării, redescoperă valorile vieţii normale, fireşti, petrecută în decenţă şi frică de Dumnezeu. De aceea, îşi mărturiseşte durerea ca un om care s-a maturizat din durere. Mai mult, are chiar un mesaj pentru cei de dincolo de ziduri: "Pentru ei, tineri ca şi mine, le spun să nu se apuce niciodată de droguri. Să nu încerce nici măcar o singură dată pentru că după aceea devine plăcere. Căci dacă se întâmplă, consecinţele sunt două: pământul sau penitenciarul…"

El crede că un părinte trebuie să comunice foarte mult cu copilul său. "Eu am să-i explic fiului meu tot ceea ce mi s-a întâmplat. Pe mine Biserica m-a ajutat. Dumnezeu este aici în mine. Şi de câte ori m-am rugat Lui, m-a ajutat şi mi-a dat dovadă de grijă. Despre cumplita dramă a consumatorilor de droguri ar trebui să se înveţe încă din şcoala primară. Repet: drogul este dracul pe pământ. Din cauza lui mi-am pierdut libertatea…"

Ne despărţim de acest tânăr cu sentimentul ciudat al materializării golului din noi. Abia dincolo de zidurile Jilavei, cuvintele lui Cătălin încep să muşte direct din inimă. De aceea, ne încumetăm noi să rostim ceea ce el îşi doreşte de atâta timp dar nu a reuşit încă: domnule P., fiul dumneavoastră vă iubeşte. Fiţi sigur de asta. Şi vă mai spunem ceva, domnule P.: Cătălin a descoperit în întunericul Jilavei un mare prieten: pe Dumnezeul din inima lui. Şi asta îl va salva.