Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Societate Nervi la volan

Nervi la volan

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Societate
Un articol de: Dan Cârlea - 26 Noi, 2010

Mi s-ar părea deosebit de interesant dacă marii teologi din vechime ai creştinismului ar putea scrie despre ce se întâmplă în zilele noastre. Fiindcă aceste condiţii de viaţă moderne aduc şi anumite provocări deosebite pentru creştinul practicant. Ce-ar spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre felul în care ne purtăm când suntem la volan, cum ne aruncăm unii altora câte un "Prostule!", în cel mai fericit caz, cum ne luăm dreptul de a desconsidera pe toată lumea care nu ne dă prioritate în orice situaţie.

Am remarcat, atât prin introspecţie, cât şi prin observarea celorlalţi, că şoferia e un prilej excepţional de autocunoaştere, de evaluare a stării spirituale.

Căci, în general, avem iluzia că în maşină suntem în siguranţă, apăraţi de armura de tablă din jur (pentru care plătim o căruţă de bani) şi nimeni nu ne vede pe noi, cei de la volan. Este cumva un fenomen psihologic asemănător cu cel care se petrece la oamenii mascaţi: la adăpostul cagulei se simt depersonalizaţi, fără conştiinţă, dacă nimeni nu-i vede, nici ei nu se mai văd, nu-şi mai văd faptele, adică.

Există o întreagă gamă de situaţii: unii, amabili în viaţa de toate zilele, la volan se transformă de nerecunoscut. Devin agresivi, intoleranţi, permanent nervoşi.

Dacă la intrarea în magazine te lasă mereu să treci înaintea lor, ţin uşile să nu se trântească, sunt atenţi să nu deranjeze, după ce se urcă în maşină, gata! Trebuie să meargă doar ei pe stradă, să fie primii, să nu împartă cu nimeni asfaltul. Important e să ajungă cu trei minute mai devreme acasă. Cum se dau jos din maşină, redevin amabili, îndatoritori, serviabili. "Vai, dar poftiţi dumneavoastră!"

Alţii, pe care-i ştii destul de măsuraţi în vorbire, echilibraţi în păreri, la volan capătă verb. Şi ce verb! "Prostul ăla, proasta aia!" Toţi sunt proşti pe lângă ei, unii merg prea tare şi-i pun în pericol, alţii prea încet, unii sunt obraznici, alţii prea buni şi mai lasă câte unul să se bage în coloană. "În coloana mea, mă, în coloana mea?!"

Ostilităţi în funcţie de caii putere

O altă situaţie pusă în evidenţă în trafic este cea a dublei măsuri. Când îţi convine, judeci într-un fel, dacă nu-ţi convine, e taman pe dos. Astfel vezi zilnic cum un şofer lasă pe cineva să intre şi el de pe o străduţă laterală în bulevard. Dar cel din spatele amabilului devine nervos. Uneori claxonează, înjură, dă cu pumnii în volan. Dar când este el exact în situaţia să aibă nevoie de înţelegere, se decuplează complet de amintirea când nu voia să fie nimeni ajutat şi vrea un amabil precum cel pe care s-a înfuriat cu trei minute mai devreme. Dacă asta nu e o patologie spirituală demnă de cei mai experimentaţi duhovnici, nu mai zic nimic.

Nerecunoaşterea vinovăţiei proprii este iar o problemă care se regăseşte des la conducătorii auto. În general, ceilalţi greşesc, nu noi. Noi ştim foarte bine, ăilalţi nu se ridică la înălţimea noastră.

Mare parte din bagajul cultural al omului este aruncat peste capotă la întâlnirea sexelor. Bărbatul, galant când e pedestru, imediat ce încalecă pe zecile ori sutele de cai ai maşinii devine convins că femeile sunt proaste. Cele de la volan. Femeile, respectuoase cu partea bărbătească atunci când sunt pe jos, devin războinice la volan. Mai ales dacă ele sunt într-o maşină de trei tone şi 100.000 de euro şi ei într-una de o tonă şi 6.000 de euro.

Gata cu respectul, gata cu frica biblică de bărbat, maşina conduce ostilităţile.

Dar patimile sunt patimi şi la volan, şi la mănăstire. Cum în planul despătimirii călugăreşti, viaţa de obşte este strict necesară pentru a pune în evidenţă slăbiciunile firii (se ştie că părinţii îmbunătăţiţi îi opresc pe călugării mai începători, oricât de râvnitori şi mari postitori ar fi, de la a se pustnici prea devreme, cât încă nu au făcut ani de zile dovada smeririi în colectiv), tot aşa şi cu purtarea pe stradă. Degeaba eşti cuminte când eşti vulnerabil pe jos, dacă la volan devii obraznic. Care e adevărata ta faţă, de fapt?

Însă, aşa cum ne învaţă creştinismul, niciodată nimic nu e pierdut, dacă omul vrea să se îndrepte.

Un asemenea caz este prietenul meu, Marius.

La 18 ani a primit o superbă Dacie 1310, albastru metalizat, făcută pentru export. Era o maşină care întorcea capete, pe vremea aceea. Marius s-a dovedit încă de la început extrem de talentat pentru şoferie, nici nu terminase şcoala şi instructorul îl lăsă pe post de instructor în poligon cu alţi elevi.

Mergea băiatul ca la curse tot timpul, în câţiva ani a schimbat carburatoare, a forţat maşina la limită.

Anii au trecut, cam vreo 20 de atunci, şi Marius s-a făcut, printre altele, instructor auto. Astăzi merge atât de frumos, de permisiv, de relaxat, încât nu-ţi vine să crezi că e acelaşi om de acum 20 de ani care făcea curse pe Calea Giuleşti şi la Favorit.

Exact ca şi în planul evoluţiei creştine. La început, te crezi buricul pământului, posteşti trei zile, gata, eşti vrednic de împărtăşanie. Dacă stai să te gândeşti mai bine, aproape că şi Dumnezeu ţi-e dator. După ani şi ani de practică a despătimirii sub îndrumarea duhovnicului şi după citirea cărţilor mari ale creştinismului, înţelegi că eşti la început, mereu la început.

Să nu luăm mândria cu noi la volan

Cum să ne purtăm când suntem la volan într-un trafic agresiv, în care parcă toţi şoferii se grăbesc ca la curse, vor să fie acasă sau la locul de destinaţie primii spre a-şi ridica vreun premiu mult râvnit? N-ar fi nimic că se grăbesc, dar îi vezi cum devin egoişti, iar aceasta parcă se molipseşte. Se simte în aer cum fiecare vrea să fie mai bun decât celălalt, iar dacă a prins un semafor verde înaintea ta, îţi provoacă tensiune. Vrei să schimbi banda şi nu te lasă, vrea să treacă în faţa ta şi nu-i dai voie. Claxoane, semne urâte, nervi, cuvinte fără rost. Uităm de Dumnezeu, uităm că şi în trafic suntem tot pe drumul spre mântuire sau cel puţin aşa ar trebui. Nu este o situaţie diferită de altele ale vieţii. Am găsit un răspuns frumos la părintele Teofil Părăian, care a fost întrebat cum să facem să nu mai cădem: să evităm situaţiile care ne fac să cădem în păcate sau să luptăm direct cu ele?

"Părinţii ne sfătuiesc să ocolim pricinile patimilor, ca să nu cădem în patimi. Părinţii recomandă fuga de situaţiile favorizante pentru împlinirea patimilor, pentru cădere. Este cunoscută sentinţa "Arsenie, fugi de lume şi te vei mântui" şi "taci, fugi, linişteşte-te". Românul zice "fuga-i sănătoasă, da-i ruşinoasă. Când n-ai siguranţa biruinţei prin luptă, e bine să stai departe de lupta de care nu eşti în stare". Important este să nu fii biruit, chiar dacă nu eşti şi biruitor. "Nu poţi cere unui copil să meargă la acelaşi pas cu un om mare". "Toate ale omului sunt la nivelul lui". La nivelul nostru este şi lupta, şi biruinţa, şi căderea, ca şi fuga de pricinile patimilor. Apoi ştim şi aceea că "pedeapsa celui mândru este căderea". Să ne dea Dumnezeu înţelepciune să ştim când să fugim şi când să luptăm. Un singur lucru e sigur, şi anume că biruinţa ne-o dă Dumnezeu, numai dacă suntem smeriţi şi dacă îi slujim Lui".

(pr. Ioanichie Bălan, "Convorbiri duhovniceşti", vol. II)