Nu „sub cheie“, ci în contact cu viaţa reală

Una din cauzele conflictului între generaţii este gestionarea deficitară a dorinţei de libertate a copilului. Atunci când părinţii depăşesc graniţa dintre liberul arbitru şi exigenţa părintească apar şi derapajele în educaţia copilului. Copilul nu trebuie ascuns de lumea reală şi crescut într-una de poveste, ci educat şi pregătit pentru viaţa reală.

Urmările lacunelor din perioada celor "7 ani de acasă" sunt din ce în ce mai evidente. Părinţii au înţeles acest lucru, motiv pentru care interesul lor pentru o educaţie corectă şi normală a crescut. Aşa au apărut întrebări despre locul libertăţii în educaţie. Cât de permisivi putem fi? Sau cât de exigenţi?, se întreabă aceştia.

Psihologul Mihaela Sahlean, de la Clinica Medlife din Bucureşti, susţine că baza educării libertăţii se pune din primii ani, când copilul are ca model părinţii. "Atunci am datoria şi morală, şi creştină să-i explic foarte multe. Aici sunt acele cărămizi care trebuie să creeze baza. Pe urmă intervine şi liberul lui arbitru. În continuare dau explicaţii ca părinte şi comunic cu el foarte mult, dar este deja o construcţie la care nu mai pot să pun foarte multe cărămizi, ci asist, pentru că începe să îşi pună şi el cărămizi. Nu pot să-i impun să facă ce vreau eu sau ce cred eu că este bine, pentru că atunci înseamnă a obliga copilul să facă ceva, a-i limita în mod egoist şi nepermis libertatea."

Psihologul vorbeşte şi despre o libertate "asistată" a copilului în primii ani de viaţă. Adică, în comparaţie cu serviciul, ocupaţia parentală este una permanentă. "Nu putem să o avem doar atunci când ne petrecem timpul cu copilul. La fel este şi comportamentul creştin, nu-l manifestăm doar în Biserică, ci permanent." Un aspect foarte important asupra libertăţii copilului este şi negocierea. De la timpul de joacă până la sarcinile zilnice. "Întotdeauna ca părinţi trebuie să avem explicaţiile adecvate la nivelul cognitiv al copilului astfel încât el să înţeleagă. Interesul parental trebuie să fie un interes permanent şi neobosit." Comunicarea este foarte importantă în educaţie. "Comunicând foarte mult cu ei şi explicându-le că pot face foarte multe, dar nu toate sunt permise, îi ajută." Şi atunci, cu toate că îi lăsăm un câmp al libertăţii mai larg, copilul nu ne va înşela încrederea, mai spune psihologul clinician Mihaela Sahlean.

Timp, energie şi explicaţii

Un copil poate interacţiona cu anturaje diferite, important este ca ceea ce a învăţat de la părinţi să nu cadă în faţa tentaţiilor. Părinţii nu îl pot feri de ele, însă pot să îl ajute să discearnă. Iar această etapă a educaţiei nu se face departe de realitatea din jur, ci chiar din mijlocul ei. Şi atunci, cu toate că nu stau permanent lângă el, părinţii vor fi convinşi că încrederea lor este una meritată, în sensul că acel copil ştie să distingă între bine şi rău. "Nu am un copil cuminte pentru că îl ţin în casă "sub cheie", ci pentru că indiferent ce vede, el ştie să aleagă", mai spune lect. univ. dr. Mihaela Sahlean.

Copilului trebuie să îi arătăm toate feţele realităţii. "Dacă îi creezi o lume numai de aspecte minunate, unde lucrul rău nu se poate întâmpla, îi arăţi o lume falsă, şi din acest motiv oricând poate să cadă în situaţiile cele mai nefericite. Trebuie să discutăm cu el permanent despre ce vede pe stradă, la şcoală, în alte familii, despre ceea ce se întâmplă în jurul lui, pentru că fac parte din realitate. Nu înseamnă că dacă îi schimb postul tv şi-l ţin doar pe desene animate, şi dintre acelea doar pe cele mai benigne, îl feresc de rău, ne înşelăm. Nu a-l feri de cele din jur este problema mea ca părinte, ci a vorbi despre asta cu el. În felul acesta eu ştiu că îi las un câmp destul de larg de libertate, dar ştiu că punând nişte baze corecte ale educaţiei, el va şti să distingă între bine şi rău. Dacă avem aşteptări pozitive de la copilul nostru, atunci trebuie să investim timp, energie şi suficient de multe explicaţii", conchide psihologul Mihaela Sahlean.

Maximum de îngăduinţă posibilă

Despre exigenţa părintească, părintele profesor Vasile Gordon spune că trebuie să difere de la caz la caz. "Reţetele" unice ar fi total neavenite. Exigenţa trebuie să fie direct proporţională cu vârsta, firea şi personalitatea copilului. "Unii copii sunt mai ascultători din fire, şi atunci exigenţa poate avea un grad mai mic. Alţii, predispuşi mereu la "rele" şi, în cazul lor, vigilenţa părinţilor trebuie să fie mai sporită. Exercitarea autorităţii părintelui nu trebuie să depăşească însă o anumită graniţă: propriu-zis, să nu se treacă pragul peste care personalitatea copilului este efectiv anulată."

Atunci poate ne punem întrebarea cât de îngăduitori să fim ca să nu cădem în extrema cealaltă. Părintele vorbeşte de un "maximum de îngăduinţă posibilă", deoarece libertatea este cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a dat omului. În acelaşi sens, ştim că oamenii maturi au totală libertate de acţiune, tot cu îngăduinţa lui Dumnezeu. "Atunci, să luăm exemplu de la El, învăţând mai ales să vedem partea bună din acţiunile copilului. Proorocul Avacum ne dă un cuvânt revelator în această direcţie: "Ochii Tăi (Doamne) sunt prea curaţi ca să vadă răul…" (1, 13). În consecinţă, să-i privim mereu pe copii cu ochii îngăduitori ai lui Dumnezeu. Îngăduitori, desigur, în tot ce le este de folos, după cum, tot inspirat, bine sfătuieşte Sfântul Apostol Pavel: "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva!" (I Cor. 6, 12)."

Libertatea copilului nu trebuie greşit înţeleasă nici de părinţi, nici de copii. Pentru a le fi de folos, acum şi în viitor, libertatea trebuie mereu corelată cu adevărul. Altfel ea se transformă repede în libertinaj! "Numai credinţa şi trăirea în adevăr oferă libertate autentică, după cuvântul Mântuitorului: "Adevărul vă va face liberi!" (In. 8, 32). Adevărul suprem fiind, de fapt, Hristos Însuşi, precum El a spus-o: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa..." (In. 14, 6). Aşadar, fiecare părinte poate acorda copilului atâta libertate câtă este şi rămâne în armonie cu adevărul credinţei şi al moralei creştine", mai spune pr. prof. dr. Vasile Gordon de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Consecinţele dureroase ale libertăţii greşit înţelese - nu numai de copii, ci şi de cei "mari" - pot fi supuse la "sfătuire" în faţa preotului duhovnic. "În această direcţie, i-aş îndruma pe părinţii copiilor căzuţi într-unul sau altul din libertinajele zilelor noastre să vină la scaunul de spovedanie. Iată, Postul Adormirii Maicii Domnului, în care ne găsim, poate fi văzut ca o nouă mână întinsă din partea lui Dumnezeu pentru ca noi, părinţii, să ne sfătuim cu duhovnicii spre binele şi adevărata libertate a copiilor noştri."