Oameni care şi-au găsit adevărata menire în a doua jumătate a vieţii

Omul nu-şi cunoaşte decât începuturile acestei vieţi, Dumnezeu croindu-i drumul şi oferindu-i fiecăruia, după puterile sale, încercări şi ispite pentru mântuirea sufletului. Întâmplări, locuri şi oameni, toate acestea trimise de Dumnezeu în anumite momente ale vieţii, influenţează misiunea noastră pe pământ. "Aplecarea spre Teologie şi spre Sfânta Taină a Preoţiei este legată de tatăl meu, un mare iubitor al Bisericii şi al misiunii de preot. Profesor fiind în Iaşi, când mergeam în anii â80 acasă, la Suceviţa, tata îmi spunea, într-un dor, să mă fac preot: "N-or să trăiască ăştia cât stânca!", vorbea de comunişti… şi nu au trăit, iar 1990 am fost hirotonit diacon", rememorează părintele Florin Bucescu.

Adevărata vocaţie a omului se regăseşte în suflet şi poate dura chiar şi o viaţă de om până la momentul când Dumnezeu lucrează şi ne arată adevărata cale. Părintele prof. dr. Florin Bucescu, slujitor la Biserica "Naşterea Maicii Domnului" Talpalari, Iaşi, este unul dintre acei oameni pentru care "plinirea vremii" nu a ţinut de nimic altceva, ci doar de voia lui Dumnezeu. "Am fost hirotonit diacon în 27 decembrie 1990, aveam 54 de ani în acel moment. Numai lucrătura lui Dumnezeu şi rugăciunile tatălui meu au făcut acest lucru posibil. Aplecarea spre Teologie şi spre Sfânta Taină a Preoţiei este legată de tatăl meu, un mare iubitor al Bisericii şi al misiunii de preot. Profesor fiind în Iaşi, când mergeam în anii â80 acasă, la Suceviţa, tata îmi spunea, într-un dor, să mă fac preot: "N-or să trăiască ăştia cât stânca!", vorbea de comunişti… şi nu au trăit", şi-a amintit, cu emoţie în glas, preotul Florin Bucescu.

Eliminat de la doctorat pentru că a vrut să participe la recursul părintelui Stăniloae

Părintele profesor a prins drag de "cârligele" muzicii psaltice încă de mic copil, îndrumat de dascălii tatălui său, preotul Casian Bucescu, "un adevărat practician, un aprig apărător al credinţei", pentru care a fost aruncat în bezna închisorilor politice vreme de cinci ani şi, mai apoi, suferind prigoana comunistă până la momentul obştescului sfârşit. "De mic, împreună cu fratele meu, mergeam la sfânta biserică fără întrerupere, el rându-ia în altar, iar mie îmi venea sarcina de a răspunde la strană. În aşa fel, de la dascălii tatălui meu, domnul Palievici şi domnul Savin Dobrincă, am învăţat notele psaltice", a rememorat preotul Bucescu, profesor de Muzică psaltică.

Au urmat anii de liceu la Rădăuţi şi drumul la Neamţ, unde a dat diferenţe la seminar, "examene peste examene", şi a primit diploma mult râvnită pentru a putea merge la Institutul Teologic de la Bucureşti. "Iată că voinţele tatălui meu trupesc şi ale Tatălui meu ceresc s-au unit şi au vrut ca, în acele vremuri grele, să urmez eu Teologia", a continuat părintele povestea vieţii sale presărate de multe încercări.

În timpul studiilor doctorale, părintele a aflat că tatăl său fusese încarcerat de comunişti, iar viaţa a luat o turnură dramatică, culminând cu eliminarea din rândul doctoranzilor doar pentru că a vrut să fie prezent la recursul procesului părintelui Dumitru Stăniloae. "În â58 l-au arestat pe tata, au fost vremuri foarte grele, ne-au luat tot comuniştii, pe mama au dat-o afară din învăţământ; a fost o şcoală a suferinţei noastre, din acel moment fiind urmăriţi la fiecare pas de comunişti şi neavând voie să urmăm şcoala. Am făcut aproape doi ani şi jumătate de studii doctorale, însă, pentru că am fost la Tribunalul Suprem să participăm la recursul părintelui Stăniloae, ne-au eliminat, pe mine şi pe alţi colegi ai mei, trimiţându-ne la munca de jos", a mai spus preotul Bucescu.

A urmat o perioadă de care părintele profesor îşi aduce aminte cu durere, însă optimismul şi jovialitatea sa îl determină să zâmbească şi chiar să facă, la ani distanţă, haz de necaz: "Am ajuns pe şantier, din 15 ianuarie 1960 până în septembrie am muncit la blocurile din Gara de Nord, din Bucureşti. Mâncam doar pâine neagră cu slănină, fără ceapă şi sare; să mănânci salam era un lux, iar de îmbrăcat, trăgeam pe mine o pufoaică, celebra pufoaică şi căciula rusească".

Doar o întâmplare şi un coleg de clasă primară au făcut ca tânărul betonist să fie angajat pe post de profesor la Iazlovăţ, unde preda toate disciplinele umaniste. După trei ani de învăţământ, părintele profesor a reuşit să urmeze cursurile Conservatorului ieşean, nu fără oprelişti din partea comuniştilor. "În primul an, deşi aveam cele mai mari note, înaintea ultimului examen mi-au spus să plec acasă, că nu pot urma eu această şcoală de vreme ce tatăl meu era duşmanul partidului. În al doilea an m-au lăsat în pace, am terminat Conservatorul şi am fost repartizat la Liceul "Costache Negruzzi", unde am fost 24 de ani profesor de muzică. Eram şi aici urmăriţi, însă mai discret, ne lăsau să ne facem treaba şi să avem rezultate. După Revoluţie am intrat profesor de Muzică la Facultatea de Teologie din Iaşi, a urmat după un an Şcoala Normală, iar în 1994 m-am titularizat, prin concurs, la Conservator, la catedra de Muzică psaltică şi bizantină", a rememorat părintele slujitor la Bise-rica Talpalari din Iaşi.

▲ Diacon la 54 de ani

Trecând peste zecile de cărţi care au văzut lumina tiparului graţie talentului său de muzician şi culegător de folclor, pentru părintele Bucescu admiterea în corpul clerical reprezintă cel mai mare dar al vieţii sale: "Dumnezeu mi-a ajutat admiterea în corpul clerical, cel mai mare dar spiritual al vieţii mele, am fost hirotonit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi am urmat celei dintâi a mea chemări, chiar dacă la câţiva ani buni distanţă". După cinci ani de diaconie şi un an slujitor la Capela Seminarului Teologic "Vasile cel Mare", dar şi profesor de Muzică psaltică, părintele Bucescu a fost chemat să propovăduiască cuvântul Domnului la Biserica Talpalari, din iniţiativa părintelui consilier Nicolae Dascălu. "Am 50 de ani vechime în învăţământ şi în acest an se împlinesc, cu voia lui Dumnezeu, 20 de ani de preoţie. O mare împlinire sufletească pentru mine, pot spune că am devenit preot printr-o minune dumnezeiască, că tot ce s-a întâmplat a fost rânduiala lui Dumnezeu", a încheiat părintele profesor.

▲ "În viaţă, fiecare îşi are rostul lui dat de la Dumnezeu"

Dumnezeu le orânduieşte pe toate şi a ţinut să fim convinşi de lucrul acesta când, după plăcuta discuţie cu părintele profesor, am avut surprinderea să aflăm că doamna profesoară de Religie Aurelia Oarză, un alt exemplu de viaţă ordonată după voia Domnului, a studiat Muzica, la Liceul "Costache Negruzzi", cu părintele profesor Florin Bucescu. Misiunea acesteia este să-i îndrume pe copiii cu deficienţe auditive de la Grupul Şcolar "Vasile Pavelcu" din Iaşi. "În primul an m-am speriat şi am crezut că nu voi face faţă şi voi pleca, dar am reuşit să învăţ semnele şi să-i înţeleg, să-mi dau seama că sunt nişte copii extraordinari. Dumnezeu a vrut să se întâmple acest lucru", a spus calmă doamna profesoară.

Cursul vieţii Aureliei Oarză a fost unul influenţat de vremurile în care a trăit. După ce a urmat cursurile Liceului "Costache Negruzzi", a absolvit TCM, la Politehnica ieşeană, mergând apoi în câmpul muncii la URCUMT, unde a fost inginer tehnolog. "Iniţial am vrut să fac ştiinţe economice, însă, influenţată de rude, care mi-au spus că voi sta mereu la birou, am decis să merg la Politehnică. Chiar dacă a fost o concurenţă de 7 pe loc, am intrat, am terminat şi am primit repartiţie de inginer, am lucrat mai mult între oameni, iar când a fost nevoie de un tehnolog la o secţie de la Pădureni - Grajduri, am mers acolo mai ales pentru că îmi plăcea şi îmi place natura, era un adevărat rai. Aveam timp liber, în fiecare zi câte trei ore, şi mi-am zis că trebuie să fac ceva, să învăţ, să nu treacă timpul pe lângă mine. Asta se întâmpla prin 1993", şi-a amintit doamna profesoară de Religie. În acel an a dat admitere la Teologie, un examen greu şi nu lipsit de peripeţii: "La început mi s-a spus că, fiind la a doua facultate, nu mai era nevoie să dau probele eliminatorii, Muzică şi Liturgică, Vechiul şi Noul Testament. După vizita medicală am fost însă anunţată că trebuie să dau examen la Noul şi Vechiul Testament; nu citisem nimic, am învăţat nonstop o săptămână până m-am dus la examen. Dumnezeu a făcut ca eu să intru la această facultate", spune cu convingere Aurelia Oarză.

Deşi i-a fost greu la început, având aplecare mai mult spre ştiinţele exacte, la Facultatea de Teologie şi-a găsit împlinirea sufletească, apreciind că, "fiind vorba de suflet", toate greutăţile se compensează. "Nimic nu este întâmplător în viaţă, totul se întâmplă cu un scop ştiut numai de Dumnezeu", concluzionează doamna profesoară.