Formarea personalităţii unui copil şi armonia în care acesta creşte depind foarte mult de mediul familial în care trăieşte, dar şi de implicarea ambilor părinţi în viaţa lui. Atunci când se produce un divorţ, lumea interioară a copilului se zdruncină, iar părinţii se pot transforma uneori în nişte duşmani ai propriului lor copil.
Încă din momentul în care părinţii s-au hotărât să se despartă, este de preferat ca aceştia să anunţe împreună vestea separării, înainte de data stabilită, astfel încât copilul să se obişnuiască cu ideea că nu va mai locui în aceeaşi casă cu amândoi părinţii. Pentru copil, familia înseamnă ca şi mama, şi tata să fie la un loc cu el, aşa era obişnuit înainte de divorţ. După despărţire, el trebuie acomodat cu noua situaţie. Îi este foarte greu să-şi imagineze că tata nu mai locuieşte cu el sau că mama nu-i mai poate citi o poveste în fiecare seară, ori că nu se mai uită împreună la televizor. Lumea copilului se poate transforma într-un haos din cauza lipsei unuia dintre părinţi, ba chiar poate simţi întreaga situaţie ca pe un handicap în faţa altor copii care cresc cu ambii părinţi în aceeaşi casă. În majoritatea cazurilor, cel care părăseşte căminul conjugal este tatăl, iar copilul rămâne în grija mamei. După ce despărţirea s-a produs, întâlnim diferite situaţii. În unele cazuri, tatăl îşi întemeiază imediat o nouă familie şi uită complet de fosta soţie şi, implicit, şi de copiii săi, iar atenţia lui este concentrată numai spre noua sa viaţă, în altele, tatăl plecat se transformă în "tată de weekend" sau "de vacanţe". Sunt şi situaţii în care părinţii care au divorţat ajung la o înţelegere, iar părintele care a plecat din casă reuşeşte să se implice în educaţia şi creşterea copilului, să petreacă destul de mult timp cu el, chiar dacă nu mai locuieşte sub acelaşi acoperiş. Françoise Dolto (psihanalist francez) subliniază şi importanţa informării copilului asupra faptului că părintele plecat plăteşte o pensie alimentară pentru el. Acest lucru dovedeşte copilului că, deşi tatăl (mama) nu poate să-l vadă regulat, continuă să răspundă nevoilor sale materiale.
Părinţii trebuie să renunţe la ostilităţile dintre ei
Despre cât de important este ca părinţii divorţaţi să ajungă la o înţelegere pentru binele copilului, pentru ca ambii să se implice în creşterea şi educaţia acestuia, ne-a vorbit prof. psiholog Taisia Trica, directorul "Centrului de Asistenţă Psihopedagogică" din Buzău: "În astfel de situaţii, mama, pentru că ea rămâne de obicei cu cel mic, ar fi bine să-i vorbească acestuia destul de des despre tatăl său, pentru a întreţine în mintea copilului o imagine respectabilă, dar nu idealizată a acestuia. Este de datoria părintelui care îl creşte să facă tot posibilul să menţină relaţiile dintre copil şi celălalt părinte. Pentru toţi părinţii aflaţi în această situaţie există nişte reguli de aur care ar trebui respectate: asiguraţi copilul de dragostea şi de înţelegerea dumneavoastră, niciodată nu-i spuneţi ceva rău despre celălalt părinte, nu încercaţi să compensaţi absenţa cu o multitudine de cadouri, respectaţi în continuare regulile de disciplină de mai înainte, menţineţi legătura cu cei patru bunici (în cazul în care aceştia nu sunt implicaţi activ în conflictul dintre părinţi), respectaţi înţelegerile asupra orelor şi zilelor de vizită, aranjaţi copilului o cameră sau un colţ al lui în fiecare dintre cele două cămine, nu vă angajaţi în dispute în faţa copilului de fiecare dată când vă vedeţi. Fiecare copil îşi manifestă suferinţa diferit. Maniera în care copilul simte şi exprimă această situaţie depinde de vârstă, temperament, afectivitate. Reacţiile cele mai frecvente sunt furie, închidere în sine, tulburări de somn, probleme alimentare sau şcolare. Argumentele asupra drepturilor mamelor şi taţilor trebuie să înceteze, astfel încât copiii lor să poată avea o relaţie sănătoasă cu ambii părinţi, fapt care include acces frecvent, programat regulat şi fără conflicte. Părinţii divortaţi trebuie să realizeze că cel mai preţios cadou pe care îl pot oferi copiilor lor este permisiunea de a fi la fel de apropiaţi şi de celălalt părinte. Pentru a satisface nevoia copilului de a avea o relaţie continuă cu celălalt părinte, cel dintâi trebuie să renunţe la ostilitatea pe care o manifestă faţă de fostul soţ. Consilierii pot ajuta părinţii divorţaţi să elaboreze planuri concrete pentru custodie şi aranjamente în ceea ce priveşte efectuarea vizitelor, încă din timpul divorţului, asigurând taţilor o participare activă ca părinte. Ambii părinţi trebuie să fie consecvenţi, dar şi corecţi".
Copilul trebuie să se simtă iubit de ambii părinţi
Deşi copilul trăieşte numai cu unul dintre părinţi şi petrece timp periodic cu celălalt, este important ca el să se simtă iubit şi valorizat de ambii părinţi. Oricare ar fi situaţia, copilul trebuie să ştie că el nu are nici o legătură cu faptul că nu trăieşte sub acelaşi acoperiş cu amândoi părinţii şi că aceştia vor fi lângă el indiferent de situaţie. De cele mai multe ori, copiii au nevoie de iubire necondiţionată mai mult decât de explicaţii sofisticate.
Armonia copilului vine din înţelegerea părinţilor
"Părinţii au datoria nu numai de a da naştere copiilor, ci şi de a-i educa, de a-i creşte, după cum ne spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, "naşterea se datorează naturii, iar creşterea copiilor ţine de o alegere". Majoritatea copiilor care sunt crescuţi numai de mamă sau numai de tată, deci în familii monoparentale, s-ar putea dezvolta normal, dar studiile sociologice arată că aceşti copii sunt predispuşi să se confrunte cu mai multe probleme, precum sărăcie, abuzuri, depresii, delincvenţă. Buna creştere a unui copil este determinată mai ales de relaţia dintre părinţi, decât de cea a părinţilor cu el. Unul dintre factorii benefici pentru dezvoltarea armonioasă a copilului este acela ca părinţii lui să se înţeleagă, să se respecte, să se ajute. "Iubirea, unirea într-un suflet, buna înţelegere dintre părinţi este tot ceea ce trebuie pentru copii", zice un părinte athonit. Biserica vine în ajutorul familiilor aflate în astfel de situaţii, prin consilierea părinţilor şi a copiilor, cu condiţia ca ei să-şi dorească acest lucru. Despărţirea nu înseamnă altceva decât divizare, risipire, care pot duce la pieire. Când te dezrădăcinezi din sânul familiei întemeiate prin binecuvântare dumnezeiască, rupi legătura harului şi vor suferi mai ales copiii", subliniază pr. Roman Romeo Ene, referent cultural în cadrul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.
