Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
„Părinţii iresponsabili se lipsesc de o mare fericire“
Zâmbetul candid al copilului poate pătrunde şi până la cea mai împietrită inimă, însă, nu de puţine ori, din păcate, se loveşte de zidul indiferenţei propriilor părinţi. Aceştia, fie dintr-un simţ al sacrificiului prea puţin dezvoltat sau pentru că pur şi simplu devin sclavi ai unei societăţi care pare să pună tot mai puţin accent pe beneficiile nemărginite ce le poate oferi familia şi iubirea aproapelui, în detrimentul bunăstării materiale, uită că împlinirea lor nu poate fi completă fără fericirea copiilor.
Ultimele statistici ne prezintă o situaţie alarmantă în ceea ce priveşte grija asupra copiilor noştri, care pare să se diminueze tot mai mult. Neglijarea copilului de către părinţi reprezintă forma de încălcare a drepturilor copilului cel mai des raportată către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, peste 69% din totalul cazurilor de abuz asupra copilului raportate în anul 2009 fiind cazuri de neglijare. În cifre, au fost contabilizate 8.101 cazuri de neglijare în familie, însă numărul ar putea fi mult mai mare dat fiind faptul că cei direct afectaţi - copiii - în rare cazuri se transformă în acuzatori: fie nu îşi cunosc drepturile, fie consideră că ceea ce fac părinţii reprezintă întotdeauna normalitatea.
Neglijarea copilului reprezintă o neîndeplinire a obligaţiilor părinţilor sau persoanelor responsabile pentru copil de a-i satisface necesităţile de bază şi a-i oferi îngrijirea adecvată şi poate îmbrăca mai multe forme: emoţională, fizică, medicală sau educaţională. Una dintre cele mai importante, poate chiar cea mai importantă sub spectrul formării ulterioare a viitorului adult, este cea emoţională, care poate dezvolta nenumărate efecte negative asupra dezvoltării copilului pe mai multe paliere. "Consecinţele negative ale neglijării pot viza dezvoltarea afectivă şi cognitivă a copilului, tulburări somatice, respectiv mare fragilitate la infecţii, îmbolnăviri frecvente, tulburari psihosomatice - anorexie, enurezis, tulburări de somn şi chiar depresie. La copilul mai mare, consecinţe ale neglijării sunt obişnuitele dificultăţi de adaptare la şcoală şi tulburările de comportament", atrage atenţia psihoterapeutul Răzvan Pleteriu, psiholog clinician principal în cadrul Spitalului de Psihiatrie "Gh. Preda" Sibiu.
De ce sunt neglijaţi copiii?
Este împotriva naturii a nu avea grijă de copii. Unii părinţi sunt victime ale propriei neglijări, trecând printr-o copilărie presărată de neajunsuri afective, în timp ce alţii nu sunt îndeajuns de maturi încât să realizeze de ce le-a fost dat darul acesta de la Dumnezeu. "De cele mai multe ori, părinţii care îşi neglijează copiii au fost, la rândul lor, copii neglijaţi. Putem deci vorbi despre o problematică transgeneraţională. O mare parte dintre părinţi au avut o copilărie dificilă, respectiv singurătate, carenţă de îngrijire sau carenţă afectivă, plasamente multiple. Nu rareori ei au fost victime ale tratamentelor rele care s-au integrat în schema lor educativă. De asemenea, mamele apar frecvent imature, egocentrice şi narcisice", a explicat psihologul Răzvan Pleteriu. Potrivit specialistului, efectele negative pot fi atenuate prin psihoterapie, mai ales practicată la momentul când copilul este încă foarte tânăr, pentru că "permite frecvent atenuarea considerabilă a unor efecte foarte grave pe care simpla suprimare a carenţei afective nu reuşeşte să le facă să dispară". Terapia individuală este de preferat să fie însoţită de terapia grupului, prin abordarea întregii familii, "prin intermediul psihoterapiei parentale de susţinere şi consiliere parentală". "Este o abatere de la ceea ce Dumnezeu a rânduit"
Biserica Ortodoxă Română condamnă această formă de abuz împotriva copiilor, considerând-o un păcat, o abatere de la ordinea firii, de la ceea ce Dumnezeu a rânduit. "Este un păcat împotriva firii pentru că, prin firea lucrurilor, copiii se bucură de protecţia părinţilor, şi asta o vedem nu doar la om, fiinţă raţională şi superioară, ci şi la cele mai mici vietăţi; există un instinct firesc de protejare a copiilor, de purtare de grijă. De aceea, putem spune că nu e doar un păcat, ci este o abatere de la ordinea firii, de la ceea ce Dumnezeu a rânduit", a spus părintele Mihai Mărgineanu, preot paroh al Bisericii Toma Cozma din Iaşi.
De aceea, părintele consideră că purtarea de grijă trebuie să fie conştientă debutând cu viaţa intrauterină a pruncului şi continuând până la sfârşitul vieţii pe pământ sub aspectul sacrificiului total. "În mod normal, grija faţă de copii ţine de ecoul pe care-l găseşte cuvântul şi poruncile lui Dumnezeu în sufletul nostru. Trebuie readusă în actualitate responsabilitatea aceasta sub forma sacrificiului pentru propriul copil. Cu cât te vei sacrifica mai mult pentru copilul tău, cu atât bucuriile vor fi mai multe, pentru că acolo se va afla şi lucrarea lui Dumnezeu. Dincolo de sancţiunea societăţii, mult mai puternică va fi pedeapsa lui Dumnezeu, pentru că nu poţi clădi fericire pe nefericirea altuia", a subliniat părintele Mărgineanu.
Tinerii, responsabilizaţi în legătură cu datoriile faţă de viitorii copii
Părintele a mai atras atenţia asupra faptului că cei mici se transformă în rare cazuri în acuzatori, tabloul familial, fie el şi anormal, fiind însuşit de aceştia ca pe o normalitate. "Copilul este, în foarte rare cazuri, un acuzator, el priveşte de obicei părintele cu înţelegere. Pe un tată beţiv, de regulă mama îl acuză şi copiii îl înţeleg, dar nu pentru că ar aproba păcatul, ci doar pentru că este tatăl lor; este de negândit pentru un copil să renunţe la obârşia lui, cum e de negândit ca un părinte să renunţe la responsabilitatea pe care o are. De aceea, acolo unde este necesar, preotul, alături de asistentul social, trebuie să se implice foarte mult în a retrezi sentimentul paternităţii", ne-a relatat părintele din vasta sa experienţă. În acest sens, tinerii, încă din perioada de constituire a familiei, "trebuie responsabilizaţi în raport cu datoriile faţă de copii prin punerea în faţă a spiritului de jertfă care aduce fericire în familie". "Părinţii care manifestă iresponsabilitate faţă de copii se lipsesc de o mare fericire, o fericire pe care nu o poţi exprima în cuvinte. Nici un bun de pe lumea asta, nici un beneficiu sau situare pe scara ierarhică umană n-ar putea egala bucuria părintelui când vede fericirea din ochii copilului, realizarea copilului său", a conchis părintele Mărgineanu.