Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Paștile la Curtea Regală a României acum 100 de ani

Paștile la Curtea Regală a României acum 100 de ani

Un articol de: Prof. Dr. Dorin Stănescu - 28 Apr, 2019

De-a lungul timpului, în spațiul românesc, Învierea Domnului Iisus Hristos a avut, ca și astăzi, un loc special în inimile oamenilor care au celebrat așa cum se cuvine acest praznic, cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Ecourile și semnificațiile profunde ale Învierii Domnului pătrunzând de la casele modeste ale oamenilor nevoiași și până la palatul domnesc. Articolul de față se dorește a fi o incursiune în lumea fascinantă a regalității române și a modului cum familia regală română trăia odinioară sfânta sărbătoare a Paştilor.

În ziua de 10 mai 1866, în România un prinț german în vârstă de numai 27 de ani, Carol de Hohenzollern, era proclamat domnitor al țării. Noul prinț avea să declanșeze un veritabil proces de modernizare a unui stat care la venirea sa părea încremenit în lumea Evului Mediu. În cei 48 de ani ai domniei lui Carol I, statul avea să devină independent, iar Biserica Națională, cea Ortodoxă, primea în 1885 recunoașterea autocefaliei sale.

Deși Carol I a fost de confesiune romano-catolică, el a dovedit întotdeauna un mare respect față de confesiunea ortodoxă. Prin Constituția din 1866 s-a stabilit că urmașii familiei regale vor fi botezați în religia țării, fapt care, de altfel, s-a și întâmplat: toți copiii perechii moștenitoare Ferdinand și Maria au fost botezați în religia ortodoxă, iar Carol al II-lea și Mihai I au fost regii ortodocși ai României. Nu trebuie uitat nici gestul extraordinar făcut de regina Maria, care în 1926 s-a con­vertit la Ortodoxie.

Revenind la regele Carol I, trebuie să mai amintim și faptul că acesta și-a condus viața după principiul datoriei, muncii în folosul obștesc și respectului față de cele sfinte și credința în Dumnezeu, fapt demonstrat și de celebra deviză „Nihil Sine Deoˮ (Nimic fără Dumnezeu) pe care a transpus-o în fiecare detaliu și activitate a vieții cotidiene. Așa se face că Biserica și credința în Dumnezeu au avut în vechiul regat un loc special, iar oamenii de rând, dar și elitele își guvernau viața după învățăturile creștine.

Sosită în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, viitoarea regină Maria avea să noteze acest detaliu cumva inedit: „În România toate ceremoniile oficiale încep printr-un Te Deum în bisericăˮ. De prisos să mai spunem și că familia regală participa întotdeauna la slujbele religioase duminicale și la toate sărbătorile din an, membrii săi țineau postul, se spovedeau și desfășurau activități caritabile.

Masa regală de Paști, cumpătare, nu opulență

Spiritul acesta religios era bine implantat în inimile membrilor familiei regale, iar documentele din arhive adeveresc acest fapt. Spre exemplu, o dovadă a faptului că postul era respectat este dată de existența unor ordine scrise prin care bucătarii curții primeau sarcina să gătească în zilele de post doar mâncăruri adecvate. În Săptămâna Patimilor, familia regală participa la toate slujbele de la Mitropolia din București, iar bucuria Învierii era celebrată creștinește. În primele decenii ale secolului XX, familia regală a mai mers de Paști la castelul Peleș de la Sinaia, la Balcic, dar și în alte locuri. O astfel de experiență este descrisă de către regele Carol al II-lea, care a notat entuziasmat în jurnalul său despre ultima sărbătoare pascală la care avea să asiste ca rege al României. În anul 1940, aflat în satul Lăpușna, regele scrie: „Slujba Învierii a fost frumoasă în acest cadru de evlavie, care-ți merge drept la suflet. Pentru prima dată am asistat la o slujbă în care toți credincioșii cântă împreună cu preotul Hristos a Înviat!ˮ.

În ceea ce privește meniul servit de către familia regală de Paști, reținem faptul că, în anul 1923, după cum ne relevă cartea Ștefaniei Ciubotaru, „Viața cotidiană la Curtea Regală a Românieiˮ, masa la Palatul Regal a avut următorul meniu: bulion de pasăre, morun și nisetru cu sos Ravigot; ouă roșii, șuncă cu aspic, galantină de pasăre, maioneză cu stacoji și raci, salată rusească de legume, miel fript, salată verde; prăjituri, cașcaval, portocale, migdale și stafide. Ca băuturi s-au servit: vin roșu de Bordeaux, vin alb de Drăgășani și șampanie.

Paștile familiei regale în anul 1919

Înfăptuirea României Mari în 1918, sfârșitul războiului și plecarea ocupantului au fost factorii care au determinat ca, în anul 1919, sfintele sărbători pascale să aibă o conotație aparte. Cu doar un an în urmă, atmosfera era una pesimistă și puțini mai credeau în izbânda idealului național. De aceea, în 20 aprilie 1919 s-a simțit nevoia ca în toată țara slujba de Înviere să fie făcută cu mare fast. Așa s-a întâmplat în orașele ardelene și muntene, la Chișinău, Cernăuți, dar mai ales la Iași, unde inimosul Mitropolit Pimen împărțise daruri celor nevoiași și făcuse totul pentru ca greutățile trecutului să fie uitate.

Și neamul românesc înviase!

La București, o parte a familiei regale a participat la slujbele de la biserica Mitropoliei. După cum scria ziarul „Adevărulˮ, programul regal era următorul: „În Sâmbăta Paștilor, la ora 12 din noapte, Maiestatea sa Regele și Alteța sa regală Principele moștenitor urmați de Curțile regală și princiară, însoțiți de regimentul de Escortă Regală, vor merge la Mitropolie, la Sfânta Înviere. Vor asista la această ceremonie Dnii Miniștri, Misiunile Militare Aliate, înalții funcționari și ofițerii generali și superiori din garnizoană. Momentul când prea Sfinția sa Vicarul Sfintei Mitropolii exclamă: «Hristos a Înviat!» se va anunța Capitalei prin 101 tunuri de pe Dealul Spirei. Conform vechilor tra­dițiuni, se va citi Evanghelia Sfântului Ioan pe care Maiestatea Sa Regele o va semna și care se va învesti la urmă cu sigiliul Statului. Maiestatea Sa Regele va lua apoi în mână Sfânta Cruce, îna­intea căreia se vor închina asistenții. O gardă de onoare cu muzică va sta în fața Mitropoliei în timpul ceremoniei Sfintei Învieri. Ținuta pentru persoanele care vor asista la aceste ceremonii va fi: Vineri ținuta de doliu. Sâmbăta, ținuta de gală: frac, cravată albă, mănuși albe. Pentru militari, ținuta de campanie.ˮ

Conducătorii se sacrifică pentru țară

Interesant este faptul că, precum în 1918, regele și regina au fost separați din cauza îndatoririlor oficiale. Atunci regina fusese la Onești unde împărțise pe Valea Trotușului daruri văduvelor și copiilor săraci, regele Ferdinand rămânând la Iași. În 1919, regina a sărbătorit Paștile pe un vapor care o aducea pe Dunăre spre țară. Se întorcea de la Londra și Paris, unde pledase cauza României - recunoașterea inter­națională a Marii Uniri - la Conferința de Pace în fața liderilor Antantei. Jurnalul ținut vreme îndelungată de Maria a surprins și acele zile sfinte ale Paștilor anului 1919: „Am îndrăgit foarte mult acea călătorie pe Dunăre. Era începutul primăverii: cu un aer înmiresmat, pomii și liliacul înfloriseră, privighetorile cântau peste tot, mai mult decât atât erau Paștile și, cu toate că eram pe vapor și nu mă puteam duce la biserică, am simțit «Învierea» în fiecare răsuflare a mea. Anul trecut, cuprinsă de disperare și copleșită de împrejurări, mă aflam împreună cu trupele noastre la Onești, acolo am mers împreună cu ei la Înviere, am participat la sărbătorile Paștilor ciocnind ouă cu ei conform tradiției românești, încercând cu tot ce mai rămăsese din ființa mea să păstrez aprinsă speranța din inimile lor. Am trecut prin atâtea într-o perioadă de timp atât de scurtă...ˮ

Pe 21 aprilie, regina Maria a sosit la București, unde a fost primită cu mare entuziasm: „Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!ˮ, iar toți cei prezenți aveau lacrimi în ochi. Sărbătoarea aceasta mare o simțiseră și o trăiseră și ei: România fusese crucificată, biruise răul și înviase!

Hristos a înviat!