Pe casa vecinului, artă, pe a noastră, vandalism

Şi în România, la fel ca în cultura americană sau europeană, în ultimii ani a luat amploare fenomenul "graffiti". Dacă mergi pe străzile din Bucureşti şi din alte oraşe mari, este imposibil să nu observi pereţi de clădiri, trotuare, ziduri din locuri mai lăturalnice, dar de multe ori şi din spaţii centrale pictate cu graffiti. Peisajul urban este umplut abuziv în 99% din cazuri cu astfel de producţii artistice, tot felul de imagini fie de revoltă, fie pur şi simplu de dragul mâzgălelii.

Graffiti este o artă a străzii, care în alte ţări are mesaj puternic şi un scop precis. Problema apare atunci când această artă se face pe pereţii unor clădiri-monument, private, publice, şi se încalcă astfel legea, autorul desenelor neţinând cont de dorinţa proprietarului clădirii şi nici de faptul că nu toţi oamenii vor să vadă ceva scris ori desenat pe clădiri. O soluţie viabilă pentru ca această artă să nu mai fie considerată vandalism, un lucru ilegal, ar fi ca autorităţile să conştientizeze că acest fenomen nu va fi stopat de la sine sau prin nişte amenzi, ci prin oferirea unor spaţii special amenajate pentru graffiti, unde doritorii să-şi poată exercita talentul şi creativitatea în voie.

Anticii aveau graffiti-ul lor

Graffiti reprezintă un termen general care se referă la inscripţii caligrafiate sau imagini pictate ori gravate pe ziduri, clădiri, trotuare, trenuri, vagoane sau alte suprafeţe accesibile, publice sau private, care nu sunt destinate acestui scop. Când aceste desene sunt realizate fără consimţământul proprietarului, constituie vandalism. Pentru unii graffitişti, cu cât locul destinat inscripţiilor este mai privat, mai ilegal, cu atât provocarea este mai mare. Aceasta este explicaţia pentru care vedem o mulţime de imagini pictate sau gravate în staţiile de metrou. Graffiti-ul nu este însă un simplu desen, ci reprezintă o imagine care trebuie să fie cât mai complicată şi mai diferită faţă de altele. Fiecare graffitist sau grup de graffitişti are tagg-ul său (tagg-ul este un desen propriu pe care numai el sau ei ştiu să-l realizeze). Au un fel de desen-marcă.

În prezent, există chiar şi grupuri antigraffiti care realizează pe calculator graffiti, fără a mai "mâzgăli" pereţii adevăraţi. Graffiti-ul nu este însă un fenomen al lumii moderne. El a existat încă din Grecia Antică şi Imperiul Roman. În acele vremuri, termenul de "graffiti" se referea la inscripţiile sau portretele găsite pe zidurile mormintelor antice sau pe ruine, precum în Catacombele din Roma sau în Pompei. De atunci, sensul cuvântului a evoluat, desemnând acum desenele pictate sau gravate pe orice suprafaţă care pot fi privite ca vandalism.

O formă de comunicare

În anii '70, fenomenul graffiti ia naştere pe străzile din New York, iar în România, primele expresii ale unor culturi alternative şi subculturi au început să se dezvolte după 1989, graffiti fiind una dintre ele. Ca şi în America, cei care au făcut primele desene în anii 1991-1992 nu erau conştienţi că tot ceea ce realizează înseamnă graffiti. Temele abordate nu exprimau neapărat o stare de spirit şi nu făceau referire la viaţa de cartier, ci erau simple nume de formaţii scrise pe pereţi. Mai târziu, acest fenomen a fost încurajat de concursurile dedicate artei urbane. În ţara noastră, percepţia asupra graffiti-ului nu s-a schimbat, este încă privit ca o formă de vandalism, nu ca o expresie a artei, cum vor să fie privit cei care execută desenele. Opinia publică consideră graffiti ca pe o problemă sau ca pe un vandalism costisitor, care necesită repararea proprietăţii vandalizate. Pentru cei care gravează sau pictează pe clădiri, graffiti reprezintă o formă de comunicare, de exteriorizare a sentimentelor, a trăirilor. Preferă ca pereţii şi metrourile să vorbească pentru ei prin culoare. Sunt modalităţi prin care mesajele lor pot fi recepţionate fără efort şi ni le prezintă practic zilnic.

Confuzie şi lipsa unui sens existenţial

Despre motivele care pot determina un tânăr să fie preocupat de fenomenul graffiti ne-a vorbit prof. psiholog Taisia Trica, directorul Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Buzău: "Am fi tentaţi la prima vedere să ridicăm piatra şi să o aruncăm asupra acestor copii şi tineri care aleg să se manifeste astfel. Spunem deseori că este un act de vandalism, că rebelii societăţii îşi exprimă nemulţumirile. În primul rând, să fim corecţi şi să precizăm că nu este o practică nouă. A apărut în Antichitate, fiind preluată ulterior de cultura americană şi europeană ca formă de exprimare în situaţii de represiune sau de frustrare socială. Ea s-a asociat apoi cu un mediu de subcultură, propriu cartierelor sărace. Dar acest fapt, în loc să ne oripileze, ar trebui să ne dea de gândit. Ar trebui să ne îndemne la un mod de acţiune în favoarea ameliorării, atât a stării de spirit, cât şi a manifestărilor acestor tineri. Astăzi, dincolo de aspectul considerat vulgar, dincolo de vandalismul acestor inscripţii ori desene, ele reprezintă mijloace de exprimare a gândirii şi simţirii autentic umane. Fenomenul nu poate fi stăvilit fiindcă face parte din cultura de masă, dar statul şi autorităţile locale ar trebui să se îngrijească de construirea unor spaţii destinate acestei manifestări. Cred că suntem duplicitari, considerăm că este artă când este pe casa vecinului, vandalism, când este pe a noastră. Întrebarea mea este ce îi mână pe aceşti tineri în dorinţa de a "decora" zidurile? Poate fi o reacţie la monotonia vieţii. O fac din plictiseală pentru că părinţii lor nu au reuşit să le transmită un sens al existenţei. Unii dintre aceşti copii trăiesc o stare de confuzie, o lipsă totală de direcţie. Ei simt nevoia să dea semnificaţii spaţiului înconjurător. Poate noi toţi ar fi bine să ne îngrijim de dezvoltarea sensurilor existenţiale ale celor din jurul nostru şi în mod special ale celor tineri".

Spaţii special amenajate pentru graffiti

În efortul de a reduce vandalismul, autorităţile marilor oraşe din străinătate au desemnat ziduri sau zone exclusiv pentru folosul artiştilor de graffiti. Astfel, este descurajat vandalismul de rând, însă sunt încurajaţi artiştii să îşi facă treaba nestingheriţi şi să producă artă, fără să se teamă că ar putea fi prinşi sau arestaţi pentru vandalism sau încălcarea proprietăţii private. Probabil că aceasta ar fi soluţia şi pentru ţara noastră, pentru ca aceia care sunt preocupaţi de graffiti să-şi realizeze desenele în voie, fără a strica ziduri ale unor clădiri de patrimoniu, instituţii, case private. Atât

timp cât autorităţile locale le-ar pune la dispoziţie spaţii special amenajate pentru ei, nu ar fi nici o problemă în a-şi exercita arta. Bineînţeles, vandalismul nu va putea fi definitiv stopat, dar în mod sigur el va fi redus semnificativ de aceste spaţii speciale.