Aşteptând iminenţa morţii, Sfântul Voievod Neagoe Basarab cheamă aproape pe Dumnezeu şi pe apropiaţi pentru a cere, creştineşte, iertare de tot ce va fi greşit în această lume. Pe oameni îi alătură patului său de suferinţă şi le vorbeşte, iar către Dumnezeu grăieşte în glas de rugăciune.
Singura pecete pe care o ataşează acestei scrieri este "pecetea drepţilor", pericopa din Evanghelia după Matei, cap. 25 vs. 31-46, rânduită de Biserică a se citi în Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoşătoarei Judecăţi), pe care o reproduce în întregime. Pecetea cea adevărată aduce bucurie, iar a păcătoşilor aduce chinuri: "Drept aceia, fătul mieu Theodosie, şi voi, alţi fraţi toţi, aceia iaste pecetea cea adevărată: a celor drepţi întru bucuriia cea de veci, iar a celor păcătoşi pecete iaste în iad, cu satana, în plângerea şi în vaetele cele de veci".
Iertare... lui Dumnezeu
Dar, înainte de pecete, Neagoe Basarab cere iertare, mai întâi în faţa lui Dumnezeu: "Să alergăm cătră Dumnezeu cu milostenie, cu pocăinţă, cu dragoste frăţească, cu curăţie şi cu rugăciuni curate şi să ne plecăm pre pământ şi să zicem aşa:
Pleacă-te, faţa mea, pre pământu, pleacă-te, că din pământ eşti şi iarăşi în pământ vei să mergi!". Iar mintea noi să ni-o înălţăm sus, cătră Dumnezeul nostru, carele iaste în ceriuri, cu multă plângere şi umilinţă ca să urmămu Domnului nostru şi să zicem:
Milostiveşte-Te spre noi, Doamne, milostiveşte-Te, că am făcut rău şi multe păcate înaintea Ta şi n-avem pre nimeni cu milă, fără numai pre Tine, Dumnezeul nostru! Pentr-aceia alergăm cătră Tine Doamne, Dumnezeul nostru, ca să ne milueşti".
... şi oamenilor
Şi, în cele din urmă, în faţa oamenilor: "Fătul mieu, Theodosie, şi voi, iubiţii miei fraţi şi moşteni împărăţiii şi domniei noastre, mai nainte de semnul peceţii eu am cerşut de la voi ertăciune, ca să ertaţi pre mine păcătosul de voi fi greşitu, sau vă voi fi dosădit cu aceste cuvinte ce am scris aici. Că pentru voi m-am silit şi m-am nevoit, şi acum, la sfârşit, deaca sfârşiiu, iar plecai faţa mea spre dragostea dumneavoastră. Că eu nu mă socotescu a fi vreun înţeleptu, sau să aibu minte desăvârşită, sau să fiu cu vreo vrednicie întregu sau slujitoriu şi îngăduitoriu lui Dumnezeu, ci suntu mai păcătos decât câţi suntu născuţi pre pământu".
Rugăciune la ieşirea sufletului
Capitolul al XIII-lea -
"Rugăciunea lui Io Neagoe Voevod, care au făcut la eşirea sufletului său cătră Domnul nostru Iisus Hristos, şi ertarea carea s-au ertat de cătră coconii săi şi de cătră cocoane şi de către boiarii săi cei mari şi cei mici şi de cătră alte slugi ale sale, de cătră toate. Cu cuvinte de umilinţă" a fost aşezat de traducător drept epilog al scrierii, imediat după "pecete". Simţindu-şi sfârşitul aproape, Neagoe Basarab înalţă Mântuitorului Hristos frumoasa rugăciune la ieşirea sufletului:
"Miluiaşte-mă, Iisusul mieu cel dulce şi Dumnezeul mieu, miluiaşte-mă! Că Tu eşti înviiarea şi viaţa mea! Că acum eu întraiu în pomenirea morţii, că cu totul mă îmbrăcai în grijă, în tristăciuni şi în frică, cugetând cum voi să mă întâmpin cu judecata Ta cea înfricoşată şi sufletul mieu cel ticălos cum va trece prin vămile cele nefăţarnice. Şi văzuiu, Dumnezeul mieu, ceasul morţii mele apropiindu-se şi fuiu părăsit de toţi câţi fuseră ai miei, şi-mi fu a călători pre calea cea de întristăciune şi să întru prin uşile strimtării. Şi după acea cale de întristăciune şi dintr-acele uşi strimte sau mă voi putea izbăvi, sau ba, ca să văzu şi eu faţa Ta cea luminată, Dumnezeul mieu. Ci ştiu că după păcatele mele nu mă voi putea izbăvi, ci acum toată nădejdea mea spre Tine puiu Dumnezeul mieu, şi căzuiu cu faţa mea jos pre pământ şi alergai cătră mila Ta cea multă şi, strigând cu glas de umilinţă şi cu lacrămi amari, ziş: O, împărate a toate ţiitoriu, care ai făcut ceriul şi pământul, marea şi tot ce iaste într-însa, bunule şi iubitoriule de oameni! De Tine să cutremură puterile cele cereşti, pre Tine cântă soarele, pre Tine te slăveşte luna, ţie să roagă stelele, pre Tine ascultă lumina, de Tine să cutremură fărăfundurile, în voia Ta fac izvorăle apelor! Tu ai întinsu ceriul ca o piiale, Tu ai întărit pământul pre ape, Tu ai îngrădit marea cu năsip, Tu ai vărsat suflare tuturor jiganiilor! Puterile îngerilor celor mai mari ţie slujăscu, cetele cele îngereşti ţie să închină, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei câte cu şase aripi împrejurul Tău zboară cu frică şi să acopere!
Că Tu, fiind Dumnezeul cel nescris, cel fărâ de început şi negrăit, cu mila Ta cea nespusă m-ai rădicat pre mine, săracul, din gunoi, cum zice proorocul, şi m-ai pus să fiu păstoriu şi învăţătoriu turmei Tale. Iar eu, lenevosul şi nebăgătoriul de seamă şi nevrednicul, cu negrijarea mea nu am ferit porunca Ta, nici am păzit ce mi-ai dat în seamă, ci am rămas de turma Ta şi nu i-am făcut nici un bine. Vai de mine, lenevosul că am pierdut turma ta! Dar acum, cu ce faţă mă voi arăta eu înaintea Dumnezeului mieu şi cu ce îndrăzneală voi căuta la Tine, când eu, Doamne, sunt înaintea Ta viţa cea pustie şi smochinul cel sterpu? Eu, Doamne, sunt zidirea Ta. Spurcat-am, Doamne, zidirea Ta, spurcat-o-am şi am întinat casa Ta, şi n-am cuvinte curate să rog pre mila Ta cea multă, nici poci rădica ochii miei, Doamne, în sus, să văzu înălţimea ceriului Tău. Nu mâniia, Doamne, urgiia Ta, pentru fărădelegile mele! Că de unde voiu putea eu, Dumnezeul mieu, să încep mai înainte şi să plângu păcatele mele cătră mila Ta? Că păcatele mele eu nu le poci socoti, că suntu ca stelele ceriului şi ca năsipul mării, care am făcut eu înaintea Ta, stăpânul mieu. Ci însă, Doamne, eu sunt zidirea Ta şi casa Ta. Pentr-aceia nu mă lăsa în mâinile satanii, nici să fiu încuiat în puşcăriile iadului. Să nu se bucure satana de mine, zidirea Ta şi robul tău NEAGOE" (Text identificat de Demostene Russo cu Rugăciunea de la Botez din
Molitfelnic, n.r.).
"Spăseşte-mă, Doamne, şi pre mine, pre Neagoe, robul tău cel lenevos şi ticălos"
Şi continuă rugăciunea, adaptând un text al lui Simeon Monahul după modelul acatistului: "
Bucură-Te, stăpână, Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, sprijinitoarea şi ajutătoarea cea grabnică a creştinilor
şi roagă pre Dumnezeu pentru mine. Bucură-te, cinstită şi făcătoare de viaţă, Cruce, dupre care au izvorât viaţă a toată lumea!
Bucuraţi-vă, toate puterile cereşti, îngerilor, mai marii îngerilor
şi vă rugaţi pentru mine! Bucură-te şi tu, cinstite Proroace şi Predtece, Botezătoriul Domnului şi mărturisitoriul pocăinţei,
roagă-te pentru mine! Bucuraţi-vă, apostolilor, mărturisitorii vestirii celei bune a lui Dumnezeu,
carii aţi scos oamenii den înşălăciunea diavolilor cele întunecate şi i-aţi îndreptat cătră lumina dreptăţii şi vă rugaţi pentru mine! Bucură-te, frumoase raiule, care te pohtescu toţi cei ce au slujit bine lui Dumnezeu". La acestea, adaugă rugăciuni către sfinţii mucenici, către sfinţii "purtători de Dumnezeu părinţi", către "preacuvioşii lui Dumnezeu pustnici", şi cheamă la pocăinţă, alături de el, pe "ceşti mai de apoi patriarşi şi preoţi", pe călugări, pe împăraţi, domni şi, în cele din urmă, pe cei ce i-au slujit lui: "Spăsiţi-vă şi voi boiarilor şi judecătorilor! Spăsiţi-vă şi voi, săracilor, şi voi, feţii miei şi fetele mele! Spăsiţi-vă şi voi, boiarii miei şi slugile mele cele credincioase, carii mi-aţi slujit bine! Spăsiţi-vă toţi şi rugaţi pre Dumnezeu pentru mine! Spăseşte-mă, Doamne, şi pre mine, pre Neagoe, robul tău cel lenevos şi ticălos".
