Aerul Mănăstirii Floreşti

Dacă de la primii pași în Cluj simți o altă atmosferă, la propriu și la figurat, decât în prea agitatul și poluatul București, dacă această senzație este și mai pregnantă când urci pe dealurile din jur, apogeul seninătății și liniștii e atins când ajungi în fața mănăstirii din Florești, înconjurată pe trei laturi de pădure. Este cu adevărat alt aer.

Am ajuns acolo într-o zi plină de soare. Peste întreg spațiul plutea sunetul binecuvântat al slujbei din biserica dominând incinta mănăstirii. O biserică maiestuoasă, cu un soclu monumental.

Câteva măicuțe plantau flori. Ziua, dar mai ales noaptea, se aud cântecele păsărilor și foșnetul pădurii. Înainte de-a ne face datoria jurnalistică pentru care veniserăm aici, am stat câteva minute pur și simplu să ne umplem de liniște.

Piatra de temelie a mănăstirii cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” din comuna Florești, lângă Cluj, a fost pusă la 20 noiembrie 1994 de Mitropolitul Bartolomeu, iar biserica a fost sfințită la 18 aprilie 2010.

Când am rugat-o pe maica stareță Teodora Câmpan să ne spună câteva cuvinte despre istoricul locului, ne-a răspuns că mănăstirea e prea tânără să aibă istorie, „Noi facem acum istoria!” Lucru perfect adevărat, căci mai e de lucru, iar pe stareţă e greu s-o prinzi pentru o discuție așezată, căci are permanent ceva de făcut. Când am fost noi, verifica mereu stadiul asfaltării celei de-a doua părți a parcării exterioare, o parcare mare și impecabil amenajată.

În anii ’90, ne spune, exista o dorință mare a credincioșilor din Florești de a avea, acasă la ei, o mănăstire, mai ales că parohul de atunci din sat, pr. Vasile Fizeșan, mergea cu ei în pelerinaje la mănăstirile din Moldova și Oltenia, chiar dinainte de Decembrie 1989.

Lucru absolut remarcabil, terenurile pentru mănăstire au fost donate de credincioșii din zonă - mai exact circa 30 de familii. Dar n-a fost ușor: construcția a durat 16 ani! Proiectul aparține arhitectului clujean Radu Spânu, pictura a fost realizată de artistul Manole Pătrașcu, din Focșani, iar mobilierul e realizat de sculptorul Nicolae Câmpeanu, din Dej.

Acum, complexul monahal cuprinde biserica de zid, clopotnița, Altarul de vară, o casă multi­funcțională cu sala de mese, brutăria, bucătăria, prescurăria și arhondaricul, apoi agheasmatarul, poarta cimitirului și lumânărarul, iar în curtea aflată într-un permanent proces de modernizare și înfrumusețare se constru­iește o casă pentru oaspeți. Terminarea ei este condiția pentru a se amenaja complet și curtea, căci încă e șantier, intră camioane, s-ar strica asfaltul. Dar straturile de flori sunt și acum îngrijite.

În fine, în spatele bisericii se află casa unde locuiesc maicile, având la parter magazinul bisericesc. Trăiesc aici 20 de maici, care, pe lângă slujbe și rugăciuni, au și ele tot timpul ceva de făcut, căci mănăstirea are ateliere de pictură de icoane pe sticlă, croitorie, lucru de mână, se fac prescuri, pâine și colțunași, toate oferite și la vânzare.

Întrebăm dacă în cele 20 de camere deja existente pentru oaspeți, cu câte patru paturi, poate să vină oricine, dacă anunță din timp? „Și dacă nu”, răspunde maica Teodora, dacă vine la slujbă și vrea să rămână peste noapte - numai să fie camere libere. Contra cost, de­sigur? Stareța zâmbește: „Contra cost înseamnă cutia milei din biserică, unde fiecare pune cât îl lasă inima...”

La Paști, la Rusalii, la Sfânta Maria, la hram, pe 1 octombrie, și la alte mari sărbători vin aici până la cinci mii de credincioși, în rest, duminica, la Sfânta Liturghie, cam o mie.

Am mai fi stat la povești, dar pe maica stareță o chemau îndatoririle. Nu ne-a părăsit însă înainte de-a mă lua de mână - la propriu! - ca să mă poarte prin toate anexele, să-mi arate ce se face acolo și cine face, inclusiv un incubator pentru pui de găină!

Toți copiii au nevoie de iubire

Un pic mai jos, în afara incintei mănăstirii, se află Așezământul pentru copii „Sfântul Onufrie cel Mare”. Părintele Visarion Pașca, duhovnic al Mănăstirii Florești și responsabil al așezământului pentru copii, este doctor în teologie, cu studii în țară și în străinătate și cu o bogată activitate misionară.

Asociaţia Filantropică „Sfântul Onufrie” s-a înfiinţat în 13 mai 2013, iar pe 12 iunie, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare, IPS Părinte Andrei a pus piatra de temelie a noului așezământ pentru copii, care a fost acreditat abia în anul 2015, după ce s-au terminat toate demersurile oficiale necesare, inclusiv angajarea personalului obligatoriu: asistenți sociali, îngrijitori, psiholog, educatori etc.

Aşezământul are deocamdată, funcționale, două case de tip familial, o biserică, un spațiu de recreere și un loc de joacă, oferind găzduire, hrană, igienizare, educaţie, dezvoltarea deprinderilor de viaţă şi sprijin în efectuarea temelor, consiliere socială a copilului şi a familiei, medierea relaţiei dintre ei, reprezentare şi mediere în relaţia cu autorităţile, plus sprijin material ocazional, în funcţie de nevoi. Alte două case sunt aproape gata.

Biserica, ridicată după un proiect adus din Munții Caucaz, din patria Sfântului Onufrie, e aproape gata, mai erau câteva picturi de realizat. Pe cât de mică e, pe atât de frumoasă, chiar originală, pentru că are iconostasul din piatră (adusă din Sardinia), realizat de sculptorul clujean Andrei Răileanu, iar icoanele împărătești sunt pictate tot pe piatră de soția lui, Cristina Răileanu. Cât despre pictura murală, ea este realizată de Andrei Mușat, în tehnica de frescă. Sfințirea bisericii este proiectată pentru 27 septembrie, de Sfântul Antim Ivireanul.

Pe terenul respectiv nu era nimic când s-a pus piatra de temelie, ne povestește părintele Visarion Pașca. Ideea unui așezământ social pe lângă mănăstire a fost a Mitropolitului Bartolomeu, iar ulterior IPS Părinte Andrei a ales să fie un centru pentru copii. În cinci ani s-au terminat două case pentru un total de 24 de copii între 7 și 18 ani, apoi biserica, proiectată de arhitectul Călin Chifăr.

Centrul are administrare proprie, separată de cea a mănăstirii, și se gospodărește singur, inclusiv în ceea ce privește aprovizionarea și masa. La care se adaugă și evenimente culturale, precum o lansare de carte sau un concert de colinde. „Spunea un părinte că așezământul nu s-a construit numai cu cărămizi, ci și cu cărți!”

„Am pornit și am rămas cu ideea că toți copiii au nevoie de iubire”, spune preotul și directorul centrului. Iar oamenii din zonă au ajutat nu numai cu materiale și muncă, ci și cu implicarea sufletească.