Nu poți înțelege revirimentul produs în arta românească la răscrucea veacurilor 17-18 fără să vezi Hurezii, cea dintâi mănăstire zidită de Domnitorul Martir Constantin Brâncoveanu. Pentru că aici, la picioarele Munților Căpățânii din Vâlcea, s-a cristalizat, s-a rafinat și apoi s-a așezat în potrivite tipare ceea ce avea să rămână cunoscut în istoria culturii noastre drept stilul brâncovenesc. Statutul de monument UNESCO, primit în 1993, certifică valoarea acestei ctitorii în patrimoniul cultural universal.
În Oltenia de sub Munte, toamnele se instalează chiar de la început de septembrie, cucerind locurile cu răbdare, picurându-și discret semnele prin pădurile de foioase și peste câmpurile ce se veştejesc ușurel, ca și cum o boare a bătrâneții anului suflă pe deasupra lor în fiecare noapte. Prin întreg ținutul Vâlcei, presărat cu puzderie de schituri și mănăstiri, aciuate în văioagele dintre versanți ca în căușul cald al unei palme, toamna nu doar se vede, ci și se respiră, hrănind lumea cu aerul blând, lăptos, în care și-a adunat toate mirosurile. Mănăstirea Hurezi e unul dintre locurile în care acest anotimp se simte ca o adiere suavă, amplificată de mireasma perelor pârguite, de mirosul de piatră veche sau de cel al frunzelor trecute prin toate stadiile scurtei lor vieți pământene. În jur, tăcerea adâncă încinge locul mai zdravăn decât toate cele trei rânduri de ziduri ce împrejmuiesc cuprinsul mănăstirii. Iar albul pereților te lasă să-ți odihnești privirile, izbăvindu-le de toată vrajba lumii. Așa mi s-a înfățișat și mie mănăstirea - înveșmântată în smerită pace, învăluită de contururi subtile, abia sugerate, împărățind, cu duioșie, peste aerul dulceag al amiezii de septembrie.
Va fi simțit și Brâncoveanu această cumințenie a locului, în urmă cu peste trei veacuri, când a cumpărat moșia Huhurezi și a decis să ridice întâia și cea mai frumoasă ctitorie a sa. A tocmit meșteri iscusiți ai acelui timp, care au reușit să transpună în piatră și lemn toate ideile domnitorului, sintetizând într-un stil armonios, ce a purtat apoi numele de „brâncovenesc”, tot ce exista mai frumos în arhitectura și pictura din Țările Române de până atunci. „Mănăstirea a fost construită între anii 1690 şi 1697. Până în 1703 au fost construite și cele patru schituri. Fiind prima ctitorie, voia să realizeze ceva deosebit, de aceea a inițiat aici școală de pictură, sculptură și arhitectură. Aici și așa s-a creat stilul brâncovenesc, considerat stilul Renașterii românești. Nu numai că aici s-a creat stilul care-i poartă numele, dar aceasta este singura dintre ctitorii unde s-a păstrat totul original”, explică maica Ecaterina, ghidul mănăstirii.
Tezaurul artistic al Hurezilor
„Prințul aurului” și „voievod al culturii”. Două sintagme ce definesc, de fapt, destinul voievodului Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti în perioada 1688-1714. Foarte bogat încă dinainte de a deveni domnitor, și-a îndreptat avutul și în folosul oamenilor. A construit mult, nu numai în Țara Românească, a ctitorit și a înzestrat biserici, mănăstiri, bolnițe, palate. A pus preț nu doar pe moștenirea culturală a țării sale, ci și pe știința de carte. Una dintre cele mai faimoase biblioteci ale Valahiei a fost chiar cea pe care a înființat-o la Mănăstirea Hurezi. Din păcate, în timp, cărțile s-au împrăștiat, doar unele exemplare mai sunt păstrate azi în Biblioteca Academiei Române de la București. Dar încăperile ce au adăpostit biblioteca există și acum, la fel ca inscripția pe care domnitorul a dat ordin meșterilor s-o scrijelească deasupra ușii de intrare: „Bibliotecă de hrană sufletească, casă a cărților ce invită la un preaînțelept ospăț”.
Cu valoare de tezaur rămân, în timp, și arhitectura, dar și pictura Mănăstirii Hurezi, unde, ca într-un laborator al frumosului, s-a conturat și desăvârșit stilul care a influențat secole la rând cultura românească. „Eu obișnuiesc să spun că această mănăstire este unică în lume. Nu zic nici cea mai frumoasă, nici cea mai mare, dar unică prin stilul brâncovenesc, care, de fapt, este o sinteză a ceea ce exista atunci în artă, o îmbinare atât de reușită a elementelor occidentale și orientale, în arhitectură mai ales”, spune maica Ecaterina.
Mănăstirea-cetate
Socotită drept una dintre cele mai mari mănăstiri din România, Hurezii se întind pe o suprafață de 23 hectare de teren. Încă de la intrare se pot observa, succesiv, pe colina blândă ce urcă spre biserica mare, porțiuni din cele trei rânduri de ziduri de piatră ce au înconjurat cele trei incinte ale mănăstirii. Restaurate în 1960 și aflate în stare de conservare, acestea dau mărturie despre felul în care Brâncoveanu a gândit rolul ctitoriei: fortăreață și punct strategic pe harta Valahiei, dar și necropolă a familiei sale. „Prima dintre cele trei incinte cuprinde biserica și clădirile, a doua cuprinde și schitul-bolniță, iar a treia incintă delimitează terenul mănăstirii, începând de la poarta de intrare”, subliniază maica ghid.
O alee lungă, pietruită, suie încet colina. Urcușul acesta domol, care-ți dă voie să privești fără grabă în jur, te pregătește pentru întâlnirea cu frumusețea incintei centrale. Biserica, așezată de domnitor sub ocrotirea Sfinților Împărați Constantin și Elena, cu silueta atât de potrivit drămuită, cu decorul rafinat, cu pridvorul și arcadele ce amestecă blând taina cu lumina, e ca un potir în care se întâlnesc veacurile. Vii curios și pleci fascinat de grația arhitecturii și de îndrăzneala în pictură a meșterilor. De fapt, incinta întreagă e o poveste pe care zidurile o spun. Aici nu e nevoie de cuvinte. E de ajuns să privești chiliile, cu aceleași arcade brâncovenești, trapeza cu paraclisul de deasupra, gingășia motivelor sculptate în piatră, să urmărești pictura murală și să înțelegi întorsura decisivă pe care Brâncoveanu a provocat-o în arta noastră de până atunci. „Pictura religioasă îmbină iconografia tradițională cu o bogată decorație floral-vegetală, cu portrete de meșteri sau ispravnici, cu detalii luate din viața cotidiană. Numele artiștilor sunt mai des amintite decât în perioada precedentă - Constantinos, Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim, la biserica mare a Mănăstirii Hurezi; Preda și Marin la paraclisul Hurezilor; același Preda, împreună cu Nicolae și Efrem la bolnița aceleiași mănăstiri”, notează istoricii Constantin C. și Dinu C. Giurescu, în volumul „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri și până astăzi”.
Unul dintre cele mai evidente semne ale înnoirii în pictura religioasă, sub influența occidentală, este apariția portretelor meșterilor. Iar pridvorul deschis, introdus la Hurezi pentru prima dată în arhitectura bisericească, reprezintă o dovadă vie a modului în care a fost influențată arhitectura autohtonă de sfârșit de veac 17.
Fiind prima ctitorie a domnitorului, mănăstirea a fost gândită chiar de la început ca necropolă a familiei. De aceea, deși există împărțirea clasică în Altar, naos și pronaos, acesta din urmă este supralărgit, tocmai pentru a putea adăposti mormintele. Brâncoveanu însuși și-a pregătit aici mormântul, odată cu zidirea bisericii, loc care a rămas gol. În 1720, la șase ani după decapitarea, la Constantinopol, a domnitorului, soția, doamna Maria, a reușit să-i aducă osemintele în țară. „Dar nu l-a putut înmormânta aici, pentru că Oltenia se afla sub ocupație austriacă (a fost ocupată de austrieci în urma Păcii de la Passarowitz, 1718, până la Pacea de la Belgrad, în 1739, n.r.), iar cu sicriul în care aducea în secret trupul lui Brâncoveanu nu a putut trece granița de ocupație. Așa că l-a înmormântat la Biserica «Sfântul Gheorghe»-Nou din București, o altă ctitorie a sa. În urmă cu șapte ani s-a desfăcut mormântul, s-au scos sfintele moaște, s-au făcut pelerinaje prin țară și s-a lăsat și la această primă ctitorie o părticică din moaștele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu”, spune maica Ecaterina.
Ansamblul mănăstiresc cuprinde biserica centrală și încă patru schituri. Toate au fost ctitorite în epoca brâncovenească, fiecare în dreptul câte unui punct cardinal, la distanță de circa un kilometru de incinta principală, în așa fel încât să formeze o cruce cu centrul în biserica mare. Cel de la răsărit, cel mai apropiat, este schitul- bolniță, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorit de doamna Maria Brâncoveanu în 1698. În nord, în anul 1700, Ioan, primul stareț al Hurezilor, a construit Schitul „Sfinții Apostoli”. La apus, Ștefan, fiul lui Brâncoveanu, a ctitorit Schitul „Sfântul Ștefan”, iar la sud se află Schitul „Sfinții Îngeri”, actualmente biserica satului Românii de Jos. „Acest schit a fost construit pentru cei care au lucrat aici la început, ca să aibă slujbă duminica. Mai târziu, bisericuța a fost pictată de călugării mănăstirii, care învățaseră la școala de pictură organizată de Brâncoveanu”, spune maica Ecaterina.
Bogăția interiorului
Stilul brâncovenesc s-a manifestat la Hurezi nu numai în arhitectură, în sculptura în piatră și în lemn, ci și în pictură, prin procedee și tehnici cum nu mai existaseră anterior în alte biserici, fie ele chiar voievodale. Astfel, aureola sfinților este pictată în relief, în stucatură și aurită, pridvorul bisericii are o tematică a picturii foarte bogată - este reprezentată scena Judecății de Apoi într-o interpretare inedită, sunt redate portretele meșterilor, scene din Vechiul Testament, Sinoadele Ecumenice sau scene reprezentând parabolele. „În biserică avem o altă particularitate, și anume tabloul votiv situat pe peretele de răsărit și nu, ca de obicei, pe cel de apus, pentru că Brâncoveanu a dorit să fie pictat întreg neamul său. Din partea tatălui se înrudea cu Basarabii, din partea mamei cu Cantacuzinii. Așa că îi vedem pictați în partea de sud a pronaosului pe domnitorii Basarabi - Matei, Neagoe, Laiotă, apoi bunicii, părinții, frații și străbunicul Datco din Brâncoveni, județul Olt, iar în partea de nord vedem rudele din partea mamei - domnitorii Cantacuzini Șerban, Constantin și Radu Șerban, apoi bunicii, unchii și mătușile”, explică ghidul mănăstirii.
Tot la interior se păstrează și câteva dintre odoarele cu care domnitorul a înzestrat mănăstirea - candelabrul din pronaos, lucrat la Veneția, și cel din naos, lucrat la Viena, ambele decorate cu ouă de struț în partea de jos.
Unul dintre cele mai importante monumente UNESCO
Mănăstirea și clădirile incintei au fost restaurate în 1960, păstrându-se arhitectura originală, iar pictura a fost restaurată la începutul anului 2000. Cu toate acestea, și „astăzi mai sunt nevoi pe partea de restaurare”, după cum spune maica Ambrozia Șerban, stareța de la Hurezi. Și e de înțeles acest lucru, având în vedere întinderea mare a suprafeței construite și statutul special al clădirilor, toate monument istoric de categoria A (de interes național). În prezent, schitul-bolniță se află în plin proces de restaurare, costurile fiind suportate printr-o finanțare europeană. Însă pictura interioară a trapezei, care datează de la 1707, nu a fost niciodată restaurată. La fel, o intervenție grabnică ar fi necesară în cazul catapetesmei din paraclisul mănăstirii, dar și în ceea ce privește obiectele din patrimoniul muzeului mănăstirii, amenajat în încăperile în care locuia domnitorul Constantin Brâncoveanu.
Monument UNESCO din 1993, ansamblul Mănăstirii Hurezi este azi unul dintre cele mai vizitate obiective turistice și religioase din România. „Statutul de monument UNESCO a adus și mai mulți vizitatori străini. Monumentul acesta e important și din punct de vedere religios, și din punct de vedere cultural, istoric. Iar noi simțim aici prezența domnitorului, protecția lui, sfințenia lui”, spune maica Ecaterina.
