Personalitatea dirijorului Sergiu Celibidache a fost evocată la Iași, în perioada 7-9 mai, în cadrul mai multor evenimente culturale. Primul, desfășurat în 7 mai, la Colegiul Național, a fost dedicat elevilor, care l-au invitat la o întâlnire-dezbatere pe istoricul Stejărel Olaru, autorul volumului „Spațiul Celibidache”, considerat cea mai atent documentată și complexă biografie a muzicianului. Cartea a fost lansată în 9 mai, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, alături de autor fiind prezenți diplomatul Emil Hurezeanu, criticul literar Bogdan Crețu, profesor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și Daniel Șandru, președintele IICCMER. De asemenea, în 8 mai, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF), Stejărel Olaru a susținut o conferință despre biografia artistului.
vezi toate ›Alte articole din Reportaj
- 13 Mai, 2026
Se vorbește mult despre parohiile din diasporă. Este firesc. Pe vremuri, oamenii se duceau la autogară, se urcau în autobuze și plecau la oraș. Lăsau în urmă tot ce le era mai drag: viața lor, visurile,
10 Mai, 2026Mănăstirea Samurcăşeşti din comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov
08 Mai, 2026În 1994, locuitorii cartierului bucureștean Titan s-au bucurat din toată inima când s-a ridicat, la intersecția străzilor Soldat Stelian N. Mihale și Soldat Ghiță Ștefan, o bisericuță de lemn, căci era mare nevoie: sute de blocuri aveau până atunci un singur lăcaș de cult. În ziua sfințirii, pe cerul senin a apărut o cruce de nori, și apoi un curcubeu. A doua zi, ziarele au titrat „Miracolul din Balta Albă!”
07 Mai, 2026
TOP 6 Reportaj
- 13 Mai, 2026
- 10 Mai, 2026
- 07 Mai, 2026
- 08 Mai, 2026



.jpg)