Aud des vorbindu-se despre generaţia tânără de astăzi ca despre una a răului. Consumurile de droguri şi alcool au devenit o realitate pentru tinerii noştri. Ţigara e un accesoriu permanent, cluburile au ajuns lăcaşe ale "bucuriilor", iar indiferenţa şi iresponsabilitatea par a fi valorile celor care ne vor mângâia bătrâneţile.
Ne-am creat singuri spaima. În goana noastră după bunurile lumii acesteia, oferite cu abundenţă după căderea regimului comunist, am investit prea mult din timpul nostru într-o bancă a pierzaniei. Cei mai mulţi dintre părinţi - şi ai mei, recunosc - imaginează pentru pruncii lor un viitor al abundenţei. "Să ajungă doctor sau ministru, cu maşină şi casă mare. Vilă, că tot e la modă! Să găsească o soţie, soţ, după caz, bogată, bună şi frumoasă. Să aibă, maică, tot ce n-am avut noi!" Aceasta ursim adesea celor pe care îi aducem pe lume. Şi pe urmă începem, an după an, să muncim până la uitare pentru a împlini creşterea întru cele ale lumii a copiilor noştri. Cele mai noi jucării de pe piaţă, cele mai la modă haine, ore de pregătire la cei mai renumiţi profesori. Le luăm apoi calculator, neapărat internet, maşină, îi împingem apoi spre câte o facultate bună. Pentru toate acestea muncim pe brânci. Şi dacă uneori nu mai avem timp să le admirăm zâmbetul, să le oferim un sfat sau să vedem ce le aduce cu adevărat bucurie copiilor noştri ni se pare că n-ar fi chiar atât de grav. Cum să ne oprim din cursa în care am intrat? La urma-urmei, tot sacrificiul nostru e pentru ei.
Ne trezim uneori abia atunci când pare a fi prea târziu. Descoperim că nu le place şcoala, că fumează sau au intrat în lumea fantezistă a drogurilor, că n-au aptitudini pentru facultatea în care îşi rod coatele, iar rochiţele care cândva le şedeau atât de bine par acum nişte haine picate parcă din altă lume. Copiii noştri nu mai par a fi ai noştri. "Ni i-a furat societatea", începem a plânge. În disperarea noastră ne întoarcem spre mănăstiri, spre câte o biserică unde auzim că se face parcă o rugăciune aparte, special pentru noi. Îl chemăm pe Hristos în viaţa noastră şi a copiilor, acolo unde ar fi trebuit să fie de la bun început.
Adevărata moştenire
Maica Magdalena de la Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" de la Essex obişnuieşte să spună părinţilor că suntem datori să nu transmitem copiilor doar viaţă în trup, ci şi una spirituală. "E important să muncim din greu pentru a oferi hrana cea de toate zilele şi îmbrăcăminte copiilor, este şi mai important să le asigurăm creşterea într-un mediu sănătos din punct de vedere mental şi emoţional, însă cel mai important este să îi ajutăm în dezvoltarea lor spirituală. La urma-urmei, viaţa spirituală este cel mai bun lucru pe care un copil îl poate moşteni", subliniază maica Magadalena într-una din cărţile sale. În convorbirile cu părinţii veniţi la mănăstire, maica arată că lipsirea copiilor de iubirea părintească în primele stagii ale vieţii este de neînlocuit şi că lipsa acesteia creează răni ce nu vor putea fi vindecate decât prin iubirea de Hristos. Iar această dragoste trebuie oferită încă din vremea în care pruncul se află în pântecele mamei. Şi deşi majoritatea mamelor vor spune - "dar ne-am îndrăgit pruncul încă de când se afla în pântece", maica Magdalena spune că acea iubire pe care trebuie să le-o transmitem e iubirea întru Hristos. Aşadar, educaţia începe încă din pântece, iar mama este datoare să păstreze de-a lungul sarcinii o legătură strânsă cu Dumnezeu, să se spovedească mai des şi să se împărtăşească, să se roage cât de mult îi stă în putere. "Inima mamei ar trebui să fie inundată de rugăciune pentru noul său copil", mai spune maica Magdalena.
Puterea exemplului
Însă rugăciunea mamei nu se opreşte după naştere, ci va continua probabil până la plecarea ei din această lume. Mamele se roagă atunci când alăptează, când suntem în examene, când ne e greu în viaţă, când, bătrâne fiind, le deschidem uşa pentru a spune: "Ne era dor de tine, cum o mai duci?". Rugăciunea unei mame e continuă, ca şi iubirea pentru cei pe care i-a adus pe lume. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că exemplul părinţilor e totul în creşterea copiilor. Şi, într-adevăr, o mamă care e calmă şi rugătoare, cumpătată în toate va transmite aceste înclinări copiilor săi. Însă o mamă care aleargă după cele ale lumii va fi urmată în această goană şi de copiii ei. Şi, cu adevărat, am văzut cum ochii copilei unei prietene bune străluceau în acelaşi mod ca aceia ai mamei ori de câte ori admirau vitrinele magazinelor. Aşadar, dacă vom învăţa să-L sădim pe Dumnezeu în inimile copiilor noştri, generaţia "pierdută" ar putea deveni una a speranţei. Şi, deşi vor fi momente în care vom crede că i-am pierdut societăţii, că mai alunecă sau cad de-a dreptul în capcanele vieţii acesteia, copiii noştri vor şti mereu unde să se întoarcă, asemeni fiului risipitor.
Lipsa afecţiunii îi îmbolnăveşte pe copii
Unul dintre cei mai mari dascăli ai Ortodoxiei care ne-a povăţuit cu inima a fost părintele Paisie Aghioritul. Într-una din cărţile sale, dedicată vieţii de familie, părintele spunea cu durere: "Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune, precum şi de multă povăţuire. Vrea să stai lângă el, să-ţi spună problemele lui, să-l mângâi, să-l săruţi. Atunci când copilul cel mic este deodată neliniştit şi face zburdălnicii, dacă mama lui îl ia în braţe, îl mângâie şi îl sărută, se linişteşte. Dacă de mic copil se satură de dragoste şi afecţiune, mai târziu va avea putere să înfrunte toate problemele vieţii. Astăzi însă, cei mai mulţi copii îi văd pe părinţii lor numai seara, pentru puţin timp, şi astfel nu se satură de dragoste. De multe ori, părinţii care sunt învăţători sau medici şi se ocupă la serviciul lor cu copiii, atunci când se întorc acasă nu mai au afecţiune şi pentru copiii lor. Sunt obosiţi, căci li s-a terminat bateria". Asemenea maicii Magdalena, părintele Paisie concluzionează că lipsa afecţiunii părinteşti creează probleme psihologice grave pentru copii şi că aceasta poate duce mai apoi la îmbolnăvirea societăţii în sine.
E important să muncim din greu pentru a oferi hrana cea de toate zilele şi îmbrăcăminte copiilor, este şi mai important să le asigurăm creşterea într-un mediu sănătos din punct de vedere mental şi emoţional, însă cel mai important este să îi ajutăm în dezvoltarea lor spirituală."
Maica Magdalena
