"Rugăciunea este începutul oricărui bine şi pricina mântuirii şi a vieţii veşnice", spune Sf. Ioan Gură de Aur în "Cuvânt despre rugăciune". La începutul şi sfârşitul lucrului, în miez de zi şi în miez de noapte, în semn de preţuire, de mulţumire şi de cerere, rugăciunea continuă ne apropie de Dumnezeu şi ne sporeşte credinţa. "Fără rugăciune nu putem trăi, aşa cum nu putem trăi fără aer, este hrana sufletului", îndeamnă pr. Gheorghe Tudor, parohul Bisericii Precupeţii Vechi, din Capitală.
În societatea zilelor noastre oamenii trăiesc într-un dinamism continuu, mereu pe fugă oriunde s-ar afla, uneori chiar şi atunci când se gândesc la lucrurile folositoare sufletului şi mântuirii. Nu de puţine ori ne regăsim printre marea de credincioşi care îşi înalţă rugăciunea în mod mecanic, când trecem pe lângă o sfântă biserică, ne amintim de bunătatea nemărginită a Bunului Dumnezeu când dăm de un necaz, când susţinem un examen sau avem de rezolvat o problemă stringentă. Ruga însă trebuie să o înălţăm cu smerenie, cu răbdare şi cu credinţă lăuntrică izvorâtă din toată fiinţa noastră. "Fără rugăciune nu putem trăi, aşa cum nu putem trăi fără aer, este hrana sufletului. Aşa cum trupul trebuie îngrijit şi trebuie spălat, aşa şi sufletul trebuie îngrijit, de aceea trebuie să fim cu rugăciunea tot timpul pe buzele noastre. Rugăciunea trebuie să plece în primul rând din minte, se coboară în inimă şi apoi se înalţă la Dumnezeu. Nu putem să ne rugăm dacă nu ne concentrăm, nu vorbim cu adevărat cu Dumnezeu, cu sfinţii Lui, cu Maica noastră sfântă altfel decât aşa", spune părintele Gheorghe Tudor, parohul Bisericii Precupeţii Vechi, din Capitală.
Pentru ce ne rugăm?
Adesea ne rugăm doar pentru sănătatea trupului, pentru îndepărtarea lucrurilor rele din viaţa noastră, însă uităm de suflet, de mintea noastră şi ceea ce este important în drumul nostru spre mântuire. Sfinţii Părinţi, ca şi marii duhovnici ai Ortodoxiei, au încercat să ne îndrepte paşii spre adevărata rugă, cea folositoare, sinceră şi permanentă, de mulţumire faţă de tot ce ne înconjoară. Făcând acest lucru şi preamărind pe Domnul nostru Iisus Hristos, celelalte lucruri trecătoare spre care tindem să ne aplecăm cel mai mult chiar şi în rugăciunile noastre vin ca o completare. "Tot timpul trebuie să ne rugăm, nu doar când avem nevoie, nu doar când vrem să cerem ceva, pentru că nu se poate să fie rugăciunea de cerere înainte de rugăciunea de laudă. De aceea Sfinţii Părinţi au împărţit rugăciunea în trei categorii: prima dată trebuie să fie rugăciunea de laudă şi de preamărire a lui Dumnezeu, pe urmă rugăciunea de mulţumire pentru tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu - tot ce avem noi sunt daruri de la Bunul Dumnezeu, chiar dacă nouă ni se pare că am muncit pentru tot ceea ce avem, dar munca aceasta tot cu ajutorul lui Dumnezeu am depus-o. În al treilea rând să ne gândim la rugăciunea de cerere, în care noi să cerem nu altceva decât sănătate sufletească; dacă nu avem sănătatea sufletească, sănătatea trupească va fi şubredă tot timpul. Marele duhovnic, care s-a mutat la Domnul, părintele Cleopa Ilie spunea în felul următor: Să ştii să mulţumeşti Bunului Dumnezeu pentru tot ce ţi-a dat: şi pentru lumina zilei, şi pentru raza de soare, şi pentru ciripitul păsărelelor, şi pentru firul de iarbă, pentru că toate sunt daruri de la Dumnezeu", a mai spus părintele Gheorghe Tudor.
Rugăciunea din timpul nopţii, mai puternică
Putem să înălţăm rugăciuni atât în casa noastră, de unul singur, însă o putem face lesne la biserică, în casa Domnului, acolo unde trăim cu mult mai mare intensitate şi ne aflăm mult mai aproape de Dumnezeu. "Cea mai puternică rugăciune nu este alta decât Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, pentru că atunci Se jertfeşte Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos în chip nevăzut pentru păcatele noastre. În timpul Sfintei Liturghii întâlnim toate cele trei forme de rugăciune: de laudă şi de preamărire, de mulţumire şi de cerere. Rugăciunea poate fi înălţată în timpul zilei, dar şi în timpul nopţii. Şi Sfinţii Părinţi spun că atunci când aşezăm genunchiul la pământ în miez de noapte rugăciunea noastră este mai primită; suntem atunci cu adevărat eliberaţi de tot ceea ce înseamnă grijile lumii, grijile zilei", ne dezvăluie pr. paroh.
Ce rugăciuni spunem?
Un bun credincios cunoaşte multe rugăciuni, citeşte acatiste, însă rugăciunea de căpătâi, care este închinată la fiecare Sfântă Liturghie şi pe care o înalţă chiar şi cel mai fraged copil dus la biserică, este "Tatăl nostru", unde regăsim atât lauda, cât şi mulţumirea şi cererea. Această rugăciune este cu atât mai însemnată cu cât Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a făcut-o cunoscută Sfinţilor Apostoli. De altfel, Mântuitorul rămâne exemplul viu de cum, unde şi cât trebuie să se roage un creştin. "Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat cum să ne rugăm: El S-a rugat neîncetat, pentru toată lumea, pe mare, pe munte, în grădina Ghetsimani, cu lacrimi de sânge. Numai prin rugăciune devenim mai credincioşi, nu putem să ne declarăm, aşa, că suntem credincioşi, fără să ne rugăm. Rugăciunea nu trebuie să fie doar pentru noi, pentru copiii noştri, ci pentru toată lumea, pentru toţi fiii lui Dumnezeu", a îndemnat părintele Tudor.
"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul", "Doamne, ajută!", "Doamne, miluieşte-mă" sunt exemple de rugăciuni scurte, care spuse însă cu credinţă ziditoare va aduce în sufletul nostru smerenie, răbdare, ne luminează mintea, dar ne curăţă şi sufletul, ne scapă de primejdii şi ne aduce, totodată, sănătate sufletească şi trupească.
Părintele Tudor ne-a relatat o pildă din Pateric de mare însemnătate şi luare aminte: "Într-o mănăstire era o maică neştiutoare de carte, care nu a învăţat decât câteva rugăciuni de la părinţi, spunând din suflet "Doamne, miluieşte-mă". Pentru celelalte surori de mănăstire era ceva neobişnuit că maica aceea nu ştia să se roage, nu ştia să citească. Dar pentru că rostea acea rugăciune din tot sufletul, acea rugăciune a ajuns la Dumnezeu. Şi când maica s-a mutat la Domnul, pe mormânt era scris "Doamne, miluieşte!".
