Scurtă călătorie către sine însuşi

Am intrat în săptămâna albă, ultima dinainte de începerea Sfântului şi Marelui Post. Deşi am început să ne familiarizăm cu atmosfera lui încă de la începutul Triodului, de acum ne-am angajat în linie dreaptă. Haideţi să folosim această perioadă din an pentru a ne întoarce nu doar la Domnul, ci şi la noi înşine. Şi încă din această săptămână să încercăm a ne linişti sufletul, pentru călătoria celor patruzeci de zile pe care vom păşi în curând.

Mulţi oameni pe care îi cunosc şi-au făcut un obicei în a evita citirea ştirilor încă de la prima oră, de când se trezesc. Dacă ne confruntăm cu toate nedreptăţile, faptele rele, criza financiară, cataclisme naturale încă de când deschidem ochii, parcă nu ne mai vine să ne dăm jos din pat. Ce să mai vorbim de linişte sufletească ori mentală? Îndată mintea noastră se aliază cu unii sau cu alţii şi, inconştient, ne aruncăm într-un război cu „lumea rea“, considerând că facem parte din „lumea bună“, cea care urăşte crimele, foametea şi corupţia, sau, mai subtil, incultura, fără să realizăm că în felul acesta ne pierdem liniştea.

Paşi de la exterior către interior

Pentru săptămâna aceasta, vă propun un exerciţiu pregătitor, pe care îl veţi putea continua şi pe parcursul postului, dacă veţi considera de cuviinţă. Exerciţiul începe încă de când deschideţi ochii, dimineaţa: primul gând să nu-l mai aruncaţi în vârtejul preocupărilor zilei ori al nefericirii că iar vă treziţi prea devreme, ci să-l îndreptaţi către Domnul. Dăruiţi-I Lui acest început de zi, în recunoştinţă pentru noaptea ce a trecut şi pentru ziua care începe, cu tot ce va aduce ea, întâmplări ori persoane. Chiar dacă sunteţi obişnuit să vă faceţi rugăciunile de dimineaţă încă de la prima oră, s-ar putea să fiţi surprins descoperind că primul gând atunci când vă treziţi nu este la Domnul.

Următorul pas din exerciţiu se referă la a sta câteva minute cu voi înşivă. Probabil că veţi găsi acest pas mai dificil decât primul. Şi acest lucru pentru că trăim într-un fel foarte exterior. În cartea sa „Şcoala rugăciunii“, mitropolitul Antonie Bloom citează la un moment dat provocarea unui savant francez, ce ilustrează foarte clar felul în care omul este atras în afară de lăcomie, teamă şi curiozitate. Găsim în carte: „dacă te vei întreba unde sfârşeşte personalitatea ta, vei vedea că limba unui individ lacom este proiectată ca nişte tentacule către toate bunurile lumii; ochii unui individ curios sunt precum nişte tentacule proiectate şi lipite de toate cele din jur; urechile celor atenţi la orice zvon şi orice şoaptă se măresc şi ar vrea să se suprapună peste lume. Dacă te-ai putea desena aşa cum arăţi în felul acesta, vei constata că prea puţin a mai rămas din tine, de vreme ce îţi eşti aproape cu totul exterior. De aceea, primul lucru pe care îl ai de făcut este să-ţi retragi tentaculele. Nu poţi pătrunde în interiorul tău când îţi eşti cu totul exterior.“ Aceştia suntem noi, atraşi încă de la prima oră de stimulii exteriori. Şi aceasta este invitaţia: să ne întoarcem pentru câteva minute către noi înşine. Momentul acesta de a sta cu Domnul şi cu sine este o premisă tocmai pentru retragerea acestor tentacule şi descoperirea unui antidot la goliciune sufletească şi plictiseală, prin adâncimea şi bogăţia pe care le găsim chiar acolo, în inima noastră, de la El.

Abia după ce aţi stat cu El şi cu voi cele câteva minute, păşiţi în cel de-al treilea pas: lumea din jur. Cine are exerciţiul citirii rugăciunilor de dimineaţă, dacă le citeşte cu atenţie, vede că este toată lumea cuprinsă în ele, iar dacă mai citeşte cu rugăciune şi un pomelnic al persoanelor din viaţa sa, deja pasul acesta este făcut.

Ştirile, un pomelnic al lumii în care trăim

În acest pas vom intra în lumea ştirilor despre care vorbeam la începutul articolului, deşi „ştiri“ sunt toate informaţiile pe care le auziţi, inclusiv despre persoane cunoscute, prieteni sau apropiaţi, rude ori colegi de serviciu. Deşi există opţiunea de a ne feri de contactul prelungit cu ştirile, totuşi, cei care vor în continuare să fie la curent cu viaţa cetăţii pot folosi acele informaţii într-o manieră cât mai puţin nocivă. Şi putem să ne slăbim credinţa şi să ne ridicăm gradul de judecată faţă de lume, ori, dimpotrivă, să folosim informaţiile pe care le aflăm ca prilej de rugăciune. Orice aflăm, fiecare ştire este o chemare la iubire. Ne putem gândi la ştiri ca şi când ele ar fi un pomelnic al lumii în care trăim. E adevărat, există în ele multe fapte abominabile, scandaloase, dar cum s-ar schimba lumea oare dacă, în loc să ne scandalizăm pentru ele, ne-am ruga pentru acei oameni implicaţi ca agresori sau ca victime? Cum s-ar schimba dacă, citind ori auzind despre război, ne-am ruga să fie pace şi să aibă Domnul grijă de toţi cei de acolo, să le lumineze mintea şi sufletele şi să-i ierte pentru relele pe care le fac?

Citind ori văzând o ştire, putem avea tendinţa de a judeca persoanele implicate pentru faptele care se prezintă. Doar dacă ne gândim la politicieni şi am şi găsit motivul. Din nou, avem invitaţia de a ne ruga şi cere lui Dumnezeu să ne ajute să ne eliberăm de acest păcat al judecării celuilalt şi să ne ajute să-i iertăm pe cei care greşesc, chiar dacă nu ne greşesc nouă personal. Atentând la integritatea umanităţii, într-un fel atentează şi la integritatea noastră de mădulare ale aceluiaşi trup. De aceea, orice act de iertare este o binefacere la nivel planetar, chiar dacă nu ne dăm seama şi putem spune că este fără importanţă un asemenea gest la cele câteva miliarde de oameni.

După ce treceţi prin cei trei paşi, atenţi la sine, la Dumnezeu şi la lume, vă veţi putea acum îndrepta către activităţile zilei. Fiind cu Domnul în inima voastră încă de când aţi deschis ochii şi îmbrăcând întreaga lume cu haina rugăciunii, veţi vedea că viaţa voastră se schimbă în mod sensibil. Şi că pacea şi liniştea îşi fac din ce în ce mai mult loc în ea, pregătind-o pentru întâlniri mai prelungite cu El şi cu sine. Iar postul care începe va veni cu propriile dimensiuni, mult mai profunde, la care să vă ajute Domnul să ajungeţi.