Violenţa domestică tinde să devină un fenomen îngrijorător în România ultimilor ani, prezent, deopotrivă, în mediul urban şi în mediul rural. Ne-am obişnuit deja să vedem aproape în fiecare jurnal de ştiri câte un caz de agresiune în sânul familiei. Autorităţile intervin cu măsuri standard, însă acestea nu reprezintă soluţia salvatoare pentru femeile şi copiii victime ale acestui fenomen. O mână de ajutor întinsă la timp poate duce la reintegrarea socială şi la recăpătarea echilibrului emoţional al mamelor şi al copiilor. Biserica, prin aşezămintele sale, reprezintă, cu siguranţă, acel ajutor de care victimele agresiunii domestice au atâta nevoie.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei (ANFP), numărul total de cazuri de violenţă în familie înregistrate şi raportate în perioada 2004-2009 (sem. I) se ridică la 53.720 şi, foarte grav, 723 de decese. Numai în primul semestru al anului 2009 au fost înregistrate 6.386 de victime ale violenţei în familie pe întreg cuprinsul ţării, jumătate dintre acestea fiind femei. Aceste cifre reprezintă doar statistici oficiale. În realitate, numărul cazurilor de violenţă în familie este mult mai ridicat, mare parte dintre acestea nefiind raportate de victime, de teama agresorilor.
Statisticile sunt alarmante, însă ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat este faptul că, în urma unor astfel de comportamente, funcţia principală a familiei, aceea de creştere a copiilor, este distorsionată, cu efecte dramatice pentru dezvoltarea ulterioară a acestora.
Psihiatrii sunt de părere că, dincolo de cauzele de ordin economic, social şi cele care derivă din relaţia de cuplu, resorturile violenţei domestice sunt mult mai profunde şi ţin de aşa-numita "nesimţire afectivă", dar în egală măsură de lipsa unor repere reale în sistemul de educaţie. "Primul lucru care lipseşte şi care favorizează comportamentul agresiv în familie este falsitatea educaţiei. Noi nu-i mai educăm pe copii în cadrul unor repere normale: să-şi iubească fraţii, să respecte bătrânii, să respecte natura, să se ducă la Biserică. Am observat că, din păcate, a merge la biserică, pentru unii, începe să fie o formalitate. Păcatul numărul doi care întreţine violenţa în familie este acela al nesimţirii afective. Noi nu avem în momentul de faţă o ocazie de a ne forma sufleteşte. Şi în acest caz, nimic nu este mai preţios decât Biserica, iar la sate nici un personaj nu este mai important decât preotul", consideră prof. univ. dr. Constantin Romanescu, psihiatru, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.
Aşezăminte pentru victimele violenţei în familie, pe tot cuprinsul Patriarhiei Române
Odată cu semnalarea creşterii incidenţei agresiunilor în familie, la începutul anilor 2000, Biserica Ortodoxă Română a fost preocupată de constituirea unor centre sociale care să vină în spijinul victimelor acestui fenomen. Astfel a luat fiinţă Aşezământul Social "Patriarhul Justinian Marina", în cadrul Asociaţiei Diaconia a Patriarhiei Române, care funcţionează neîntrerupt din 2003. Modelul acestui prim aşezământ de acest gen a fost preluat în mai multe zone din cuprinsul Patriarhiei, astfel că astăzi se pot întâlni centre similare şi în Timişoara, Iaşi, Giurgiu, Alba Iulia.
Aşezământul Social "Patriarhul Justinian Marina" are o capacitate de şapte până la nouă locuri, care pot fi ocupate în acelaşi timp. Centrul are legături cu ONG-urile de profil, cu autorităţile statului abilitate în protecţia familiei, cu spitalele şi cu Poliţia, astfel că persoanele care au nevoie de ajutor ajung aici îndrumate de către aceste instituţii partenere. "Femeile care ajung la noi beneficiază de sprijin medical, unde este cazul, şi de integrare în câmpul muncii, pentru că susţinerea pe mai departe ţine de acest loc de muncă. Dacă-l au deja, le ajutăm să-l păstreze, dacă nu, căutăm soluţii pentru a le găsi un loc de muncă şi pentru a le conferi acea independenţă economică şi financiară de care au nevoie. Copiii sunt, şi ei, reintegraţi în instituţii de învăţământ, în creşe, pentru ca mama să poată merge la serviciu. Apoi, încercăm să le găsim o locuinţă. De asemenea, aici beneficiază de consiliere psihologică, consiliere juridică, consiliere spiritual-morală. Toate intervenţiile noastre au drept scop refacerea echilibrului necesar familiei dezrădăcinate, pentru ca viaţa să continue în mod firesc. Copiii sunt părtaşi la toate lucrurile care se întâmplă în familie şi suferă de această dezbinare. De aceea, aici noi le acordăm o grijă specială şi încercăm să-i ajutăm să nu rămână cu traume pentru tot restul vieţii", spune pr. dr. Cristian Popa, di-rectorul Asociaţiei Diaconia a Patriarhiei Române.
Primordial pentru cei din cadrul aşezământului este ca, acolo unde este posibil, să se refacă familiile. În acest sens, de consiliere beneficiază chiar şi soţii agresori, care vin să-şi viziteze copiii. "Noi încercăm să aflăm şi motivele care au dus la aceste dezbinări şi la scenele de violenţă din sânul familiei. Şi căutăm să vedem cum se pot aşeza lucrurile. Au fost cazuri în care oamenii au plecat împreună de aici, în dorinţa de a-şi păstra copiii şi unitatea familiei", apeciază directorul Asociaţiei Diaconia.
▲
"Atunci când facem un efort, trebuie să-l ducem până la capăt"
Pentru cei de la Aşezământul "Patriarhul Justinian Marina", unul dintre cazurile impresionante a fost cel al unei mame, victimă a violenţei în familie, care nu putea să se integreze social. Femeia trăise în instituţii de ocrotire socială de când era mică, a avut o relaţie din care a rezultat un copil, relaţie care nu a mers tocmai din cauza violenţei, astfel că această tânără mergea împreună cu copilul dintr-o instituţie de ocrotire în alta. Nu avea nici un rost în viaţă.
"Când a ajuns la noi, am încercat să stau de vorbă cu ea. Am constatat că era aproape analfabetă. I-am propus, în primă fază, să urmeze şcoala, însă, foarte speriată, mi-a spus că e prea în vârstă (avea 23 de ani). I-am căutat un serviciu, a fost angajată ca ambalator alimente, dar, nefiind obişnuită să muncească vreodată, a fost foarte greu. După cinci zile a venit cu febră musculară, plângându-se că nu mai poate. I-am găsit un alt serviciu, la o firmă de salubritate, iar episodul s-a repetat. A fost greu până a trecut prima lună şi a luat primul salariu pe munca ei. A venit atunci foarte fericită şi i-a cumpărat copilului o mulţime de lucruri. Angajaţii noştri s-au speriat că împrăştie cu banii, dar am lăsat-o aşa, pentru că asta era, de fapt, bucuria ei. I-am găsit apoi şi o locuinţă, ea s-a reintegrat în societate, acum copilul este la şcoală, ea îşi vede de lucru şi, din când în când, mai trece pe la noi şi ne spune cu bucurie că o duce foarte bine şi că ne mulţumeşte. Cazul acestei femei ne dovedeşte că atunci când facem un efort trebuie să-l ducem până la capăt", crede părintele Cristian Popa.
▲
Consilierea spirituală, esenţială pentru a depăşi traumele
Toate femeile care ajung în acest aşezământ beneficiază de consiliere spirituală din partea preoţilor, una dintre laturile cele mai importante în încercarea de a reda încredere, echilibru şi curaj unei persoane care a trecut prin episoade de violenţă cruntă în familia din care provine. "Consilierea spirituală ţine de partea aceea sufletească nedezvăluită în alte împrejurări ale vieţii. Aceste femei participă la slujbele din capela noastră şi sunt îndemnate să se spovedească. Prin Taina Spovedaniei şi prin încrederea pe care o au în părintele duhovnic, ele încep să dezvăluie acele laturi necunoscute ale vieţii lor. De multe ori, instituţiile similare omit faptul că omul, fiind o fiinţă spirituală, are nevoi spirituale. Cele care ajung la noi găsesc aici liniştea interioară şi tăria duhovnicească de a-şi clarifica problemele existenţiale şi de a vedea ce pot face mai departe cu viaţa lor", consideră părintele Cristian Popa.
