Un prunc mort poate fi botezat? Se poate îngropa un copil nebotezat? Incinerarea este permisă de cultul creştin? Unde se duc sufletele copiilor care nu s-au "îmbrăcat cu lumina ca şi cu o haină"? Sunt câteva din întrebările la care Florina Manole, o mamă greu încercată, primeşte răspunsuri aşteptate de orice femeie măcinată în fiecare clipă a existenţei sale de grija faţă de copilul care s-a stins înainte de naştere sau după naştere.
"O mică întârziere de creştere, după care a crescut mai târziu, iar în săptămâna a 36-a aflu că sunt multiple anomalii. Aproape la termen fiind, sunt sfătuită să nasc natural. Se întâmplă asta, copilul moare în travaliu şi nu apucă să fie botezat. Bineînţeles, mi s-a spus că, dacă voi face cezariană, există riscul ca pe viitor să nu mai pot avea alţi copii, şi că el oricum nu va supravieţui, dar eu mi-am imputat gestul că nu am făcut cezariană. A fost o lovitură foarte puternică. Apoi, am fost la Sihăstria, la duhovnic, şi am reuşit să mă remontez. În 2004, o nouă sarcină. Iarăşi mi s-a spus că sunt probleme, dar după 10 zile mi s-a infirmat ceea ce se văzuse, iniţial, la ecograf. Copilul, un băieţel, are şase ani acum şi este în regulă. De două săptămâni, am aflat că sunt din nou însărcinată. Am făcut trei ecografii, toate arătau sarcină oprită din evoluţie. Nu sunt sigură sută la sută că este aşa, de aceea nu am luat măsuri agresive, pentru că însăşi ideea de chiuretaj mă îngrozeşte. Ştiu ce înseamnă, sunt medic, am văzut în facultate ce se întâmplă, şi am zis că niciodată nu o să fac aşa ceva. Mi-am făcut o analiză de sânge beta-hCG-ul alaltăieri, îl fac şi astăzi, vreau să văd dacă e în dinamică - creşte, scade. Aştept acum să văd rezultatele. Dacă ar fi să supravieţuiască, şi Dumnezeu ar dori asta… nici nu ştiu ce să-I cer…", se destăinuie Sofia Manole în faţa altarului din capela Spitalului Filantropia din Capitală. Părintele Valentin Chesaru tace şi ascultă. Femeia, o umbră înveşmântată în alb, slăbită, cu cearcăne mari sub irisuri, îşi plânge durerea de mamă. Primeşte înţelegere şi mângâiere. Speranţa o poartă în suflet şi e contopită cu rugăciunea neîncetată pentru viaţa fragilă din pântecele ei. Cât timp aşteaptă rezultatele laboratorului, ochii Sofiei văd femei însărcinate care urcă şi coboară scările spitalului. Cu buchete de flori în braţe conduc vizitatorii pe coridoare, spre ieşire. Sunt fericite! Zâmbetele lor se amestecă cu grimasele de îngrijorare ale mamelor care stau la rând pentru consult. Sunt triste! Rătăcite, cu figurile asemenea unor animale hăituite, femeile care împrăştie moartea aşteaptă netulburate să le vină rândul, să fie din nou "libere", să scape de "povară", să îşi trăiască viaţa fără responsabilităţi. Sunt, oare, fericite? Ce n-ar da Felicia să ocrotească în ea darul vieţii (hulit de unele femei), să-l crească frumos, să se bucure de el?
"La botez trebuie să ai fiinţa vie"
Chiar dacă i-a fost dat să nască un singur copil, femeia în alb poartă de grijă tuturor pruncilor săi. Sunt parte din fiinţa ei. Florina regretă mult pierderea celui dintâi copil, care a murit nebotezat, şi de aici o serie de întrebări care nu-i dau pace. Un prunc mort poate fi botezat? "Fătul este fiinţă umană, este o persoană, dar pentru că nu a primit Botezul creştin el nu poate fi botezat mort, aşa cum, din păcate, se mai obişnuieşte în zona Moldovei. Există un obicei greşit şi grav al unor preoţi din această zonă de a boteza în ziua de Sfântul Ioan Botezătorul copiii avortaţi - morţi înainte de naştere sau după naştere - , chiar şi în absenţa trupului mort. Este o greşeală fundamentală, pentru că la botez trebuie să ai fiinţa vie, ca să fie introdusă în apa sfinţită a Botezului, în cristelniţă. Mamele, dintr-o conştiinţă a vinovăţiei, doresc să fie botezaţi, crezând că Dumnezeu le absolvă de o anumită răspundere. Şi atunci, se prezintă la biserică naşele, cu lumânarea, dar fără prunc. Dacă a fost băiat sau fată, sunt numiţi Ion, Ioana, şi cu busuiocul înmuiat în apa din cristelniţă stropesc hăinuţele de la lumânare. Nu ştiu care este raţiunea pentru care aceşti preoţi procedează astfel. Aceasta este o tradiţie veche în Moldova, care s-a răspândit şi în alte părţi", lămureşte Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, preşedinte al Consiliului Etico-Juridic al Patriarhiei Române.
De asemenea, Preasfinţia Sa spune că un copil se integrează în Biserica lui Hristos cu nume, personalizat, în momentul în care a fost afundat în apa cristelniţei. Dacă el a murit nebotezat, nu poate fi pomenit cu numele. Aşadar, copiii nebotezaţi nu pot fi pomeniţi la slujbe, în mod special după nume (din punct de vedere creştinesc, omul are nume de la momentul Botezului), însă există pentru ei anumite rugăciuni rânduite în Molitfelnic şi la Sfânta Liturghie, în analogie cu rugăciunea de la Proscomidie.
Rânduiala firii
Se poate îngropa un copil nebotezat? Incinerarea este permisă de cultul creştin? Nu li se face slujba înmormântării pentru că nu au fost botezaţi, "dar aici rămâne la latitudinea fiecărui preot, dacă poate să facă o slujbă de binecuvântare, după cum se întâmplă şi la cei care s-au spânzurat (nu li se face slujba prohodirii, ca unui creştin care a fost conştient de sensul vieţii sale pe pământ şi care a respectat darul vieţii), şi să-i conducă până la groapă, să le citească anumite rugăciuni, mai mult în sensul cererii de iertare pentru păcatele părinţilor. Foarte multe motive de pierdere a unei sarcini poate că aparţin părinţilor. De aceea, în aceste rugăciuni se cere iertare pentru părinţi şi se invocă mila lui Dumnezeu şi în cazul acestei fiinţe umane, care, fără vina sa, nu a apucat să se îmbrace cu lumina ca şi cu o haină, cum spune la Taina Botezului. Învăţătura noastră este total împotriva incinerării, întrucât omul nu este numai materie. Trupul este templu al duhului sfânt şi nu poate să fie dat desfiinţării, dezintegrării prin foc. Sfânta Scriptură este foarte clară în această privinţă: omul este luat din pământ şi în pământ se va întoarce. Aceasta este rânduiala firii, aceasta este rânduiala corectă, deci, din capul locului, nu este corectă incinerarea nici unei fiinţe umane, fie că a fost botezată, fie că nu a fost botezată", adaugă Episcopul-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul.
"Nu ne putem face judecători ai unui suflet"
Unde se duc sufletele copiilor care nu s-au "îmbrăcat cu lumina ca şi cu o haină"? "Eu nu sunt judecător. Numai Dumnezeu ştie unde se duc sufletele acestor copii. Mântuitorul spune că cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi. Despre persoanele acestea umane, nenăscute fiind, şi nebotezate, nu putem spune că se duc cu siguranţă în Rai. Numai Dumnezeu ştie, iar noi nu avem cum şti - oaia nu se face păstor. Lăsăm la mila lui Dumnezeu, pentru că noi nu ne putem face judecători ai unui suflet. Copilul nenăscut fiind, păcat personal nu are, şi dacă Dumnezeu ar judeca cu dreptate, nici un om nu s-ar mântui, dar El judecă cu milă, şi atunci nu ştiu dacă ar fi sufletele acelea în iad. În schimb, fără Botez, aceste suflete nu pot intra în Împărăţia cerurilor", arată părintele Valentin Chesaru de la Capela Spitalului Filantropia.
"Nu se împărtăşeşte cu lumină, dar toţi se cinstesc cu liniştea"
Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul spune că este o taină a lui Dumnezeu care va fi starea copiilor nebotezaţi (decedaţi înainte sau după naştere) dincolo de moarte, în veşnicie. "După Sfinţii Părinţi, aceşti copii nu au avut cum să păcătuiască, ca să sufere din motive personale, ci doar moştenesc, în virtutea solidarităţii cu firea umană, a protopărinţilor noştri Adam şi Eva, păcatul strămoşesc. Orice om se naşte cu aceste consecinţe ale păcatului strămoşesc. Acesta este şters prin Taina Sfântului Botez, dar asta nu înseamnă că nu rămân afectele, rămân în fiinţa umană consecinţele sale ca predispoziţii spre păcat. După Sfinţii Părinţi, aceşti copii nu suferă chinurile iadului. Mi-aduc aminte o formulă pe care o învăţam noi la ora de dogmatică: "Nu se împărtăşesc de lumină, dar toţi se cinstesc cu liniştea". Aşa au trăit şi drepţii Vechiului Testament, care nu s-au împărtăşit de lumina dumnezeiască, până nu a coborât la iad Domnul nostru Iisus Hristos. Drepţii Vechiului Testament nu au suferit de chinurile iadului (înţelese ca stare de întristare, de singurătate), dar nu s-au împărtăşit de lumină, în schimb, s-au împărtăşit de o pace, de o linişte sufletească. Abia în momentul în care Mântuitorul Hristos a coborât la iad, a introdus starea de lumină, Lumina Învierii, şi astfel s-a făcut începutul Raiului. Primul cetăţean al Raiului este tâlharul de pe cruce; tot atunci i-a scos din iad şi pe protopărinţii Adam şi Eva, şi toţi drepţii Vechiului Testament. Cred că în aceeaşi manieră se va întâmpla şi cu aceşti prunci nenăscuţi, sau care au murit înainte de botez, în sensul că nici nu ar fi drept ca să sufere chinurile iadului, aşa cum se întâmplă cu cei care nu s-au pocăit, şi care au avut timp de pocăinţă. Rămâne o taină pe care Dumnezeu o cunoaşte. Noi doar ne gândim cum este moral să se întâmple cu aceste fiinţe umane".
