Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
SUA se opun unei rezoluţii ONU care promovează avortul
În data de 22 iunie, anul acesta reprezentantul SUA s-a opus unui fragment dintr-o rezoluţie ONU dedicată drepturilor femeii, care se referea la avort. Jason Mack a declarat că ţara pe care o reprezintă „nu recunoaşte avortul ca fiind o metodă de planificare familială şi nici nu susţine avortul prin intermediul instituțiilor de sănătate specializate în asistenţa reproducerii”.
Rezoluţia a fost votată de Consiliul pentru drepturile omului al organizaţiei mondiale, însă reprezentantul Statelor Unite ale Americii s-a opus fragmentului care prezenta avortul drept o metodă de planificare familială, anunţă Theguardian.com.
Rezoluţia, propusă de Canada, exprimă „dezacordul total faţă de persistenţa şi profunzimea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi fetelor din întreaga lume”, făcând apel la toate ţările să ia măsuri imediate pentru a preveni violenţa şi discriminarea pe bază de gen. Rezoluţia a fost adoptată de consiliu, iar câteva ţări, printre care China, Egipt şi Bangladesh, au avut unele comentarii asupra textului. Reprezentantul SUA a declarat ferm că este de acord cu „spiritul” rezoluţiei, numai că ţara sa nu se poate alătura consensului din spatele rezoluţiei când vine vorba de paragraful dedicat drepturilor femeii la asistenţa reproducerii. Atitudinea reprezentantului SUA este în concordanţă cu politica preşedintelui Donald Trump și a Guvernului, care a lărgit politica de blocare a asistenţei Statelor Unite pentru organizațiile străine care promovează în societate avortul.
După câştigarea alegerilor, preşedintele american Donald Trump a adoptat o poziție „pro-viață”, defavorabilă avortului. Printre primele sale măsuri se numără blocarea finanțării ONG-urilor internaționale care susțin avortul. Câteva luni mai târziu, au fost adăugate noi decrete prezidenţiale cadru. Printre acestea şi un decret semnat în aprilie care interzice orice transfer de bani publici către clinicile care fac avorturi. În aceeași lună, președintele american a anunțat că SUA vor opri finanțarea Fundaţiei Națiunilor Unite pentru Populație, responsabilă cu planificarea familială și îngrijirea mamelor şi a copiilor acestora.