Testamentul unui domnitor sfânt

Lucrarea sfântului domnitor Neagoe Basarab (1512-1521) dedicată fiului său Theodosie şi tuturor celor ce-i vor urma la tron conţine două feluri de învăţături: religioase şi laice. Sfaturile domneşti sunt puse pe seama suveranului ţării, ce ocupa jilţul domnesc, iar poveţele religioase aparţin aceluiaşi domnitor ce ocupa cu cinste strana împărătească din biserică, lângă arhiereu.

Cercetându-i viaţa şi activitatea, Bogdan Petriceicu Hasdeu avea să scrie despre "Neagoe Basarab, acest Marc Aureliu al Ţării Româneşti, principe artist şi filosof, care ne face a privi cu uimire, ca o epocă excepţională de pace şi de cultură în mijlocul unei întunecoase furtune de mai mulţi secoli, scurtul interval dintre anii 1512-1521". Totodată, îi cataloga "Învăţăturile" drept "falnic monument de literatură, politică, filosofie şi elocuenţă la străbunii noştri...". Din titlu reiese că lucrarea ar fi dedicată fiului său, moştenitor al tronului: "Din fiul său iubit, pe care-l numise Theodosie, sperând că va cârmui ca Teodosiu cel Mare, el voia să facă o minune de desăvârşire", scria Nicolae Iorga. În realitate, însă, este destinată tuturor urmaşilor săi la cârmuirea Ţării, actuală până în zilele noastre, un adevărat testament menit să arate cum să se conducă pe sine întâi-stătătorul şi cum să-şi conducă supuşii.

Învăţături despre guvernarea propriului suflet

Într-o perioadă în care ne este din ce în ce mai greu să identificăm adevăratele modele, recursul la istorie ne poate ajuta să descoperim imaginea domnitorului Neagoe Basarab, unsul lui Dumnezeu şi stăpân al ţării. Autorul Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, este, mai presus de toate, un conducător laic ce şi-a asumat rolul de pedagog al supuşilor săi. Pastoraţia voievodului român depăşeşte aspectul material, pe care orice suveran l-ar impune drept prioritar în exerciţiul domniei. Condeiul domnesc a aşternut pe foaie principii de guvernare a sufletului, oferind celor ce vor dori să îl moştenească adevărata avere, cea spirituală, accesibilă tuturor. Paradoxal, evoluţia pe scara socială a făcut ca Neagoe Basarab să conştientizeze, într-o măsură proporţională ascensiunii, măreţia Creatorului. Istoria stă mărturie că puterea poate duce la o autosuficienţă a omului, devenind instrumentul pierzării sale. În scurta sa viaţă, de nici patruzeci de ani, dintre care nouă la cârma unui stat, într-o perioadă în care conducătorul ţării poseda puteri depline, specifice absolutismului monarhic, şi-a păstrat tot timpul conştiinţa de creştin şi omenia.

Ion D. Sandu avea să vorbească despre "faima şi renumele celui mai mare artist şi scriitor care-a şezut vreodată pe tronul Ţărilor Române: "Neagoe Basarab este o figură mare a trecutului nostru. Artist, filosof şi scriitor, numele lui va înfrunta veacurile. Domnia lui strălucită iese din cadrele obişnuite ale istoriei naţionale. El dă un rost universal Ţării Româneşti, făcând din această ţară adăpostul civilizaţiei şi tradiţiei bizantine. Mănăstirea de la Argeş, acea minune a pământului românesc în care şi-a pus tot sufletul şi toată truda lui, va duce de-a lungul veacurilor prin graiul minunat al artei faima şi renumele celui mai mare artist şi scriitor care-a şezut vreodată pe tronul Ţărilor Române".

Prin învăţăturile laice, Neagoe îi arată cum să conducă pe supuşii săi, iar prin poveţele religioase, îi arată cum să se conducă pe sine. "Învăţăturile lui "Neagoe Basarab" nu sunt o scriere literară gratuită, ci o carte care urmăreşte să educe o întreagă societate, de la copil, identificat cu pruncul domnesc Theodosie, până la marii demnitari, ierahi şi viitori domni ai ţării. ş...ţ Neagoe Basarab a vrut să dea acestei societăţi tocmai cartea menită a-i întări temeliile, a face din ea un bloc granitic. Ei i-a scris codul moral, i-a trasat principiile fundamentale de care să se călăuzească în acţiunile interne şi externe, i-a definit spiritul. ş...ţ Toţi cei care s-au ocupat de "Învăţăturile lui Neagoe Basarab" au rămas dezorientaţi de coexistenţa, în aceeaşi carte, a unei cantităţi impresionante de pagini rezervate dezbaterii problemelor religioase ori de morală şi pedagogie creştină, cu altele din care emană un puternic suflu "laic", practic şi eroic, orientat spre realitatea concretă, socială, politică, militară", sublinia Dan Zamfirescu în teza sa de doctorat, "Neagoe Basarab şi Învăţăturile către fiul său Theodosie - Problemele controversate".

Ereditatea dinastică nu exclude pe cea duhovnicească

Prin acest testament, Neagoe Basarab învaţă că ereditatea dinastică nu exclude pe cea duhovnicească. Îi cere fiului său Theodosie să-l moştenească spiritual şi-i oferă nu doar averea trecătoare, ci şi pe cea veşnică, arătându-i că domnitorul, ca stăpân, trebuie să fie supus Domnului.

Dan Zamfirescu descrie caracterul "enciclopedic" al acestei opere: "Învăţăturile ne apar, astfel, în acelaşi timp ca o operă de instrucţie şi de educaţie religioasă şi morală, un breviar de ascetică şi mistică răsăriteană, o antologie de texte pedagogice selectate şi aranjate potrivit scopului general al lucrării, un tratat de teorie politică a monarhiei bizantine de drept divin, un manual original de teorie şi tehnică a guvernării autoritare moderne, prin limitarea şi dominarea puterii feudalilor, o sinteză a experienţei şi gândirii diplomatice româneşti, o carte de tactică şi strategie militară şi una din cele mai autentice şi mai valoroase creaţii literare din cultura română. Pentru fiecare din aceste faţete ale unui diamant aproape perfect şlefuit putem găsi corespondenţe în alte literaturi; nicăieri însă ele nu se întâlnesc toate în cuprinsul aceleiaşi scrieri şi într-o formă atât de unitară sub raport literar".

În secolul al XVII-lea, în timpul domniei lui Şerban Cantacuzino (1678-1688), originalul slavon al "Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie" a fost tradus în româneşte. Un astfel de manuscris, păstrat la Mănăstirea Curtea de Argeş, a fost descoperit de Vasile Pop, care a "cetit un manuscris românesc care au fost lungă vreme în vremea părintelui Iosif, întâiul episcop al Argeşului şi care se zice a fi scris de Neagoe Voievod Basarab. ş...ţ Lângă acest manuscris era adăugată şi biografia patriarhului Nifon, care tot pe acela timp au vieţuit, iarăşi româneşte scris, şi care foarte multă lumină revarsă spre istoria Ţării Româneşti. Un literator care ar tipări aceste două manuscripturi, foarte mult ar ajuta istoria Ţării Româneşti". Scriitorul Emanoil Bucuţa aprecia că această traducere este "făcută nu numai cu pricepere, dar cu adevărată evlavie, în limba cărţilor bisericeşti, care trebuie să fi fost şi limba Curţii de Argeş în acele depărtate secole", iar prin "Învăţături" "vorbeşte gura strămoşilor, care ne însoţeşte pas cu pas" şi autorul lor "nu este numai un stăpânitor de ţară, dar şi un filosof. Dă învăţături pentru tot poporul şi pentru toate secolele. Să ne plecăm genunchii!".

" Scriitorul Emanoil Bucuţa aprecia că această traducere este "făcută nu numai cu pricepere, dar cu adevărată evlavie, în limba cărţilor bisericeşti, care trebuie să fi fost şi limba Curţii de Argeş în acele depărtate secole", iar prin Învăţături "vorbeşte gura strămoşilor, care ne însoţeşte pas cu pas" şi autorul lor "nu este numai un stăpânitor de ţară, dar şi un filosof. Dă învăţături pentru tot poporul şi pentru toate secolele. Să ne plecăm genunchii!"."