Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Vârsta adolescenţei

Vârsta adolescenţei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Societate
Un articol de: Alexandra Bădiţă - 16 Aug, 2010

Foarte multă lume vorbeşte despre tineri ca despre "cei care nu ascultă", "care sunt rebeli", "fără frică de Dumnezeu". Ar fi bine să se vorbească mai mult despre sufletul şi conştiinţa lor de dinainte ca acestea să fi suferit vreo schimbare venită din partea societăţii sau chiar a familiei în care au avut şansa sau neşansa să crească. Vorbind despre tineri doar în sens negativ, înseamnă să aruncăm vina pe care o poartă întreaga societate pe umerii lor. Ar fi bine să vorbim mai mult despre ceea ce ar putea ei să devină prin natura lor, prin ceea ce le este dat de la Dumnezeu.

De o mare importanţă în viaţa omului, adolescenţa, drumul spre maturitate şi integrare în viaţa adulţilor, este o perioadă cu un parcurs sinuos, mai ales în condiţiile complicate pe care ni le oferă societatea de astăzi. Dimensiunea intelectuală cu cea afectivă puse împreună sub amprenta moralităţii formează personalitatea, care se schiţează din copilărie şi care urmează să se cristalizeze în anii adolescenţei.

Dacă etapele vieţii de copil se caracterizau mai mult pe dezvoltarea fizică intensă, aceasta este perioada în care predomină dezvoltarea în plan psihic, şi se stabilizează structurile personalităţii. Perioada adolescenţei este predominată de încercarea de adaptare la starea de adult şi de procesul de câştigare a identităţii. Adaptarea la starea de adult are o mare parte care ţine de formarea unui viitor din punct de vedere profesional. Acest segment al vieţii de adolescent nu ridică aşa multe probleme, dat fiind faptul că pentru orientarea şi dezvoltarea profesională a tânărului este angrenată mare parte din societate. Problemele care apar şi care uneori sunt existenţiale vin din sfera interioară a aspiraţiilor, intereselor şi idealurilor.

Psihologii identifică trei etape prin care trece tânărul în această perioadă: preadolescenţa (14-16) ani, adolescenţa (16-18) ani şi adolescenţa târzie (18-20/25) de ani. În prima perioadă se stabilizează maturitatea biologică, se dezvoltă conştiinţa de sine, viaţa psihică devenind mai intensă, apar impulsivitatea, anxietatea. În etapa următoare, a adolescenţei propriu-zise, apar o intelectualizare intensă, acceptarea responsabilităţilor şi o înclinaţie puternică spre manifestările vocaţionale şi profesionale. Urmează perioada în care ceea ce a început să se dezvolte în ultimii ani acum se cristalizează. Tânărul reuşeşte să îşi câştige independenţa totală, sunt predominante activităţile intelectuale, apare conduita definitorie a personalităţii. Un loc central acum îl ocupă responsabilitatea şi semnificaţia actelor sociale.

"Dacă tinereţea ar şti... dacă bătrâneţea ar putea..."

Personalitatea adolescentului progresează linear, existând în acest proces perioade de inegalitate şi chiar dizarmonii, rezultatul fiind dezvoltarea unor structuri pozitive sau negative. Când din aceste structuri negative fac parte conflicte şi frustrări, acestea prelungindu-se în timp, pot să apară tulburări comportamentale. Treptat ajunge să îşi cunoască viaţa psihică şi cea sufletească, trăsăturile pozitive ale caracterului se reflectă acum direct în conduită. Adolescentul, ajungând să se cunoască pe sine ca fiinţă, "reuşeşte să îşi integreze viaţa sufletească într-un tot unitar, raportat la trecut şi proiectat în viitor".

Este inutil să ne întrebăm dacă tânărul este înclinat spre viaţa sufletească sau nu odată ce ştim de existenţa conştiinţei morale din om. Ceea ce trebuie însă realizat este întoarcerea adolescentului spre primirea harului lui Dumnezeu, dar oferit nouă cu atâta dragoste. Acest dar este calea ieşirii noastre din orice impas, inclusiv al ieşirii din "criza adolescenţei" şi calea afirmării sinelui nostru adevărat.

Trecerea de la închisa întunecime la spaţioasa lumină a curţii lui Dumnezeu dăruieşte dulceaţa Harului ce preschimbă lupul în miel, după cum spune Ioan Gură de Aur.

Încă din copilărie, şi cu atât mai mult în adolescenţă, tânărul este înclinat spre cunoaştere, iar în acest sens Sfântul Vasile cel Mare le dă un sfat: "Să studiaţi scrierile autorilor profani, aşa cum fac albinele; acelea nici nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se aşează, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere. Şi după cum atunci când culegem flori de trandafir dăm la o parte spinii, tot aşa şi noi să împrumutăm atât cât este de folos şi să ne ferim de ce este vătămător."

Libertatea - încrederea părinţilor în copilul lor

În această perioadă, adolescentul nu mai acceptă viziunile simpliste asupra lumii caracteristice copilăriei, nu mai acceptă aproape nici o idee a părinţilor cu privire la viaţă, educaţia morală pe care, copil fiind, le accepta drept cele mai bune. Acest lucru este consecinţa rolului pe care părinţii şi l-au asumat în faţa lui în perioada copilăriei: a "înţeleptului pedagog" sau a "profesorului slab pregătit".

Dorinţa de realizare a propriei identităţi vine odată cu dorinţa de independenţă şi autonomie. Este important ca părinţii să ştie câtă libertate vrea tânărul şi să îi ofere atât cât are nevoie. Libertatea trebuie oferită treptat, iar încrederea care i se oferă odată cu libertatea nu trebuie înţeleasă de părinţi ca o lipsă a controlului. Uneori, în încercarea de a-şi contura o istorie proprie, tânărul rămâne singur, nu vede cui să îi ceară ajutorul deoarece părinţii, uneori, nu înţeleg nevoia de separare a copilului şi o iau ca pe o pierdere a comunicării cu acesta. Aceste tentative de confesare soldate cu eşec generează refuzul simplei apropieri a celor mari, simţindu-se un "neînţeles".

Cunoaşterea sinelui prin apropierea de dragostea lui Dumnezeu

Adolescentul este pus într-o situaţie dificilă, deoarece el a depăşit copilăria de care se desparte în mod demonstrativ, începe să aibă capacităţi similare cu ale adulţilor, dar nu este acceptat ca un egal între ei. Nevoia de a imita, pe care o avea când era copil, acum se transformă în dorinţa de a fi unic, dorinţă care, dacă este dusă la extrem, poate lua formă de singularizare, iar apoi duce la izolare de ceilalţi. Maturizarea nu se desfăşoară de la sine, existând multe momente dificile, care nu pot fi depăşite fără sprijinul total al părinţilor şi ajutorul spiritual al duhovnicului, care ar trebui să fie o prezenţă activă în viaţa tânărului. Cu ajutorul lor, la finalul acestui proces de maturizare, tânărul va avea structuri psihice şi morale bine închegate.

Într-un mesaj adresat tinerilor români ortodocşi din Scandinavia, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spunea: "Fiecare om trăieşte la vârsta tinereţii o dorinţă puternică a dăruirii de sine şi a primirii iubirii altora, dar şi dorinţa de a da sens vieţii sale proprii. Tinerii încearcă să orienteze această dăruire de sine în căutarea unui sens al vieţii. Biserica lui Hristos, prin lucrarea sa cu tinerii, iese în întâmpinarea acestei căutări, deoarece tânărul creştin poartă deja harul baptismal ca arvună a vieţii şi bucuriei veşnice în iubirea Preasfintei Treimi."