Încă de la naştere luăm contact cu bijuteriile. Dacă vrem să ştim ce sex are un nou-născut, ne uităm la urechile lui, să vedem dacă are cercei sau nu. În treacăt fie vorba, părinţii nu fac un lucru creştinesc punând cercei fetiţelor încă din faşă. Când creştem, fetele privesc fascinate actriţele din filme, la cât de frumos sunt împodobite sau cum s-au transformat peste noapte din brune în blonde. Oare o femeie chiar are nevoie de astfel de artificii pentru a fi frumoasă? Fără o pereche de cercei sau un machiaj nu mai are feminitate?
Cu siguranţă, orice femeie reprezintă mult mai mult decât un astfel de artificiu de înfrumuseţare, numai că teama de a nu plăcea semenilor sau de a nu se simţi inferioară colegei de birou, care se machiază şi poartă bijuterii, o face să recurgă şi ea la astfel de trucuri.
Încă din cele mai vechi timpuri, femeile au simţit nevoia să se înfrumuseţeze prin diverse artificii, împodobindu-şi corpul cu felurite bijuterii, iar în Egiptul antic reprezentantele sexului frumos acordau o atenţie deosebită atât îngrijirii trupului, cât şi machiajului feţei. Multe dintre aceste trucuri ale machiajului şi îngrijirii pielii se păstrează şi în epoca modernă, regina Cleopatra fiind considerată un fel de pionier al tehnicilor de înfrumuseţare.
Originea păgână a bijuteriilor şi a machiajului
Cine a privit un atlas geografic sau o emisiune la televizor a observat că femeile din triburile africane sau aborigene care mai există şi astăzi în Australia poartă cercei în urechi, nas, buze, limbă, sprâncene şi au faţa vopsită. De aici putem trage concluzia că adolescentele zilelor noastre nu sunt deloc originale, cu asemenea obiceiuri ale piercingului. La unele popoare păgâne, femeile care erau împodobite cu bijuterii şi machiaj erau ridicate chiar la rangul de zeităţi sau erau puse în slujba unor idoli şi duhuri. Multe dintre podoabele popoarelor păgâne, dar mai ales din Egipt, se păstrează şi astăzi în muzee şi fiecare dintre noi a luat cunoştinţă de ele măcar din manualele de istorie. Aceste modele egiptene au fost chiar preluate cu succes de creatorii de modă contemporani: şerpi, motive solare, diferite păsări, animale şi plante cucerind publicul consumator de modă.
Aur pentru obiecte de cult
În Vechiul şi Noul Testament găsim multe referiri la podoabele feminine. Însuşi Dumnezeu a permis oamenilor să făurească podoabe: "Iată, Eu am rânduit anume pe Betalael, fiul lui Uri, fiul lui Or, din seminţia lui Iuda şi l-am umplut de duh dumnezeiesc, de înţelepciune, de pricepere, de ştiinţă şi de iscusinţă la tot lucrul, ca să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, şi de in răsucit, să şlefuiască pietre scumpe pentru podoabe şi să sape în lemn tot felul de lucruri" (Ieşire 31, 2-5).
Oamenii au înţeles însă greşit folosinţa acestor obiecte, ele fiind oferite pentru a se folosi întru slava lui Dumnezeu, iar astăzi ar trebui utilizate la pictarea icoanelor şi confecţionarea obiectelor de cult bisericeşti, şi nu pentru înfrumuseţarea femeilor.
Virtuţi, nu machiaj şi podoabe
În zilele noastre, oriunde ai merge, fie la piaţă, uneori şi în biserică, rare sunt femeile care să nu poarte podoabe şi să nu fie machiate. E firesc să ne întrebăm ce determină o femeie să-şi aplice machiaj sau să poarte bijuterii, indiferent dacă este tânară, mai în vârstă, bogată, săracă, frumoasă sau mai puţin frumoasă. Pentru ce au fost inventate bijuteriile, machiajul şi alte tehnici de înfrumuseţare? Primul motiv, şi cel mai frecvent, pentru care o femeie se împodobeşte este acela de a ieşi în evidenţă, de a se pune în valoare, iar un altul ar putea fi şi dorinţa de a-şi arăta condiţia socială şi materială bună, dacă ne gândim la multe reprezentante ale sexului frumos, care îşi pun pe ele o mulţime de bijuterii, care le fac să nu treacă neobservate. Alte motive pentru care se machiază femeile ar fi să-şi ascundă imperfecţiunile tenului, fie că e vorba de semne ale unor boli de piele sau acnee, la cele tinere, ori semnele bătrâneţii, riduri şi pete, la cele trecute de prima tinereţe. Însă nu ne putem întreba de ce îşi aplică machiaj o femeie frumoasă şi tânără, fără imperfecţiuni ale tenului, pe care a înzestrat-o Dumnezeu cu trăsături armonioase. Răspunsul ar putea fi unul singur: în cazul acestora machiajul are rolul de a le înfrumuseţa şi mai mult decât sunt, de a le pune în evidenţă calităţile fizice, de exemplu frumuseţea buzelor, obrajilor sau a ochilor. Bineînţeles, cu toţii am văzut cazuri în care o femeie, printr-un machiaj excesiv şi nepotrivit, a reuşit să se transforme într-un fel de clovn de la circ, în nici un caz să fie mai atrăgătoare. În timpurile pe care le trăim, femeia modernă pune accent foarte mare pe frumuseţe. Putem vorbi chiar despre un ritual al acestei frumuseţi. Există femei care alocă mai mult de jumătate din veniturile lor lunare pe şedinţe la coafor, la cosmetică, pe haine scumpe şi bijuterii preţioase. Cu siguranţă este mare lipsă de încredere în propria persoană, iar în spatele grijii pentru haine frumoase, tratamente corporale şi faciale şi podoabe se ascunde, totuşi, complexul de inferioritate şi teama de a nu plăcea.
"Împodobeşte-te cu fapte bune, cu blândeţe, cu bună-cuviinţă"
Femeile ar trebui să nu-şi pună nădejdea nici în machiajul şi bijuteriile lor, ci numai în propriile virtuţi. Cum frumos spunea Sfântul Apostol Pavel: "Şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ, ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu".
Ar trebui să luăm aminte la vorbele înţelepte pe care le spunea Sfântul Ioan Gură de Aur despre podoabele cu care se înfrumuseţează femeile: "Nimic nu este mai păgubitor ca a te interesa de bijuterii de aur, a te bucura de ele şi a-ţi lipi inima de ele. Robia aceasta cumplită ajunge şi mai amară când îţi face plăcută robia. De care faptă se va îngriji vreodată cum trebuie, când va nesocoti grijile lumeşti cum se cuvine, o femeie care socoteşte că merită să se bucure când e legată cu aur? Cel care se bucură că stă în închisoare nu va voi niciodată să scape de închisoare. Tot aşa şi femeia aceasta; ca un prizonier de război, robită de această poftă rea, nu va suferi să audă cu dorul şi râvna cuvenită vorbindu-i-se de cele duhovniceşti şi nici nu va face vreo faptă bună. Care, dar, îţi este folosul de pe urma podoabei acesteia, de pe urma acestei moliciuni?... Dar pentru fericirea cea adevărată, n-ai trebuinţă de asemenea lucruri. Voieşti, oare, cu ele să placi bărbatului tău? O, în loc de aur şi de mărgăritare, împodobeşte-te cu fapte bune, cu blândeţe, cu bună-cuviinţă".
