Dumnezeu ne spune să ne iubim aproapele. Câţi dintre noi ascultă însă de aceste cuvinte? De câte ori ne-am aplecat să-i dăm o mână de ajutor celui căzut pe stradă? De câte ori ne-am oprit din drumul grăbit către birou, casă, şcoală, atunci când cineva ne-a întrebat de drumul său? De câte ori l-am tras de mânecă pe cel care scuipă sau aruncă orice îi prisoseşte în plină stradă sau pe geamul maşinii? De câte ori?
Am strâmbat de atâtea ori din nas: E beat! E vagabond! Miroase urât! Lasă că ştie să citească şi singur indicatoarele! Sau "ce să-i fac eu celui care scuipă pe stradă? Să mă iau la bătaie cu el?". Sau "ei şi, dacă aş fi ajutat-o pe bătrâna care dimineaţă era prea dezorientată ca să poată traversa singură, cu ce aş fi schimbat lucrurile, când sunt atâţia alţii care nici nu i-au aruncat o privire măcar?". Dacă stai să te gândeşti un minut, sunt gesturi atât de mărunte. Sunt gesturi care nu ne costă nimic. Decât puţin suflet. E nevoie să-ţi pese.
Îngrijind rănile copiilor africani
Daniel Ţecu a stat poate mai multe zile cu copiii africani decât cu familia lui. Le-a gonit muştele de pe rănile care supurau, le-a şters lacrimile de pe faţă atunci când cleştii medicilor le-au muşcat din trup, dar, mai ales, le-a întins infima bucată de pâine care pentru ei avea valoarea aurului. În fruntea unor echipe ale ONU, merge de câte ori se poate să ducă alimente şi medicamente în ţări din Africa unde foametea şi sărăcia sunt la ele acasă. În restul timpului, are grijă de echipele de voluntari care în fiecare seară merg pe străzi pentru a împărţi aceeaşi bucată de pâine oamenilor nevoiaşi care, lipsiţi de un acoperiş, au ajuns să trăiască şi să doarmă pe străzi. Toate acestea nu se întâmplă însă în România, ci în Spania. Căci Daniel, deşi român, a ales să emigreze de mulţi ani în Spania. Acolo a învăţat şi lecţia voluntariatului, "meseria" de a-i ajuta pe ceilalţi fără a primi nici măcar un bănuţ în schimb.
Despre diferenţele şi asemănările dintre altruism - disponibilitatea de a-i întinde o mână de ajutor celui căzut în stradă, şi voluntariat - acţiunea de a munci pentru cei defavorizaţi fără a primi beneficii materiale, ne-a vorbit psihologul Mirela Zivari. "Altruismul este o trăsătură caracterială, care poate în anumite perioade să fie o trăsătură dominantă în structura unui om, şi poate să fie trecută în plan secundar sau terţiar în funcţie de evenimentele care i s-au întâmplat. Nu ţine de temperament, care este înnăscut, ţine de educaţie, iar dacă în educaţia noastră nu au fost învestite valorile care gravitează în jurul altruismului şi nu au fost date exemple, pentru că noi învăţăm prin exemple, atunci nu ne putem aştepta ca altruismul să mai fie o trăsătură a românilor. Educaţia este singura şansă", spune Mirela Zivari. Şi dacă în România lipseşte educarea omului de a fi altruist, acelaşi lucru se poate spune şi despre voluntariat. În ciuda campaniei recente de mobilizare a populaţiei la strângerea gunoaielor, nu se poate vorbi în România încă de voluntariat ca despre o obişnuinţă a cetăţeanului, acesta nefiind educat în această direcţie. "Voluntariatul în România este doar un vis frumos la care românii nu aderă. Noi nu avem educaţia voluntariatului în România, ajutorul pe care îl dai celorlalţi fără să aştepţi ceva în schimb. Poate din cauza faptului că venim după o perioadă comunistă, poate din cauza faptului că suntem extrem de egoişti şi trăim într-o instabilitate marcantă avem parte de aşa ceva", spune psihologul Zivari.
Totuşi, potrivit studiului "România 2010. Sectorul neguvernamental - profil, tendinţe, provocări", în anul 2008, 89.450 de români erau angajaţi în sectorul neguvernamental, în condiţiile în care 68% din cele 21.319 de ONG-uri active funcţionează exclusiv pe bază de voluntariat.
Credinciosul rămâne statornic în faptele bune
Persoanele care vor să îşi ajute semenii găsesc susţinere şi în cadrul Bisericii. Preotul Emil Cărămizaru de la Biserica "Sfântul Gheorghe Nou" spune că este important ca slujitorii Bisericii să ştie să îi orienteze pe cei care vor să ajute către persoanele aflate cu adevărat într-o situaţie grea din punct de vedere social. "Pentru noi, preoţii, este o surpriză plăcută să constatăm că unii dintre credincioşii noştri au o disponibilitate atât de frumoasă în ceea ce priveşte sprijinirea semenilor noştri aflaţi la vreme de necaz şi suferinţă. Românii, în general, sunt oameni cu frică de Dumnezeu, cu milă pentru cei aflaţi în suferinţă şi cu ospitalitate pentru cei străini. Această trăsătură se leagă de filonul spiritual creştin-ortodox al acestui neam iubit de Dumnezeu şi înzestrat cu multe şi frumoase daruri. Tocmai de aceea, socotim că, în ciuda greutăţilor economice pe care şi România le resimte, românul ortodox şi cunoscător mai ales al preceptelor evanghelice rămâne statornic în săvârşirea faptelor bune, ce ne face să fim mărturisitori şi înfăptuitori ai învăţăturilor hristice. Ne trebuie totuşi mai multă consecvenţă şi spirit de fraternitate pentru o creştere a virtuţilor ce rodesc binele şi aplicarea lui în viaţa de zi cu zi", spune preotul Cărămizaru.
Şi deşi Biserica, prin parohiile ei, poate şi contribuie la ajutorarea celor aflaţi în nevoie, şi preotul Cărămizaru susţine părerea psihologului Mirela Zivari: este nevoie de o implicare a mai multor entităţi pentru a-i educa pe oameni în spiritul voluntariatului. "Biserica, prin parohiile ei, poate contribui şi contribuie de fapt eficient la împlinirea acestor deziderate sociale. Cred că este nevoie şi de împreună-lucrarea unor instituţii ale statului şi asociaţii nonguvernamentale care să sprijine cu propriul exemplu şi cu o lămurire completă a oamenilor că ceea ce fac este în mod real în sprijinul semenilor lor aflaţi în suferinţă", mai spune preotul Emil Cărămizaru.
Nu putem fi toţi ca Daniel. Dar putem alege să ne pese. Mai întâi de cei de lângă noi. Te-ai uitat azi la cel care stă în dreapta sau în stânga ta?
