La Mănăstirea Sihăstria va fi săvârșită sâmbăta viitoare, pe 7 decembrie 2024, slujba Parastasului pentru părintele ieroschimonah Paisie Olaru, părintele arhimandrit Cleopa Ilie, recent canonizați de
Tabăra „Floare de colţ“ de la Durău, cel mai frumos dar pentru copii
La Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastru" - Durău se încheie astăzi prima tabără, dintr-o serie de 12, pe care Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a organizat-o în această săptămână. Tabăra pentru copii şi tineret "Floare de colţ" Durău mai are disponibile locuri în patru serii.
Mitropolia Moldovei organizează în această vară la Durău, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Tabăra pentru copii şi tineret "Floare de colţ". În această săptămână, 94 de copii cu vârste cuprinse între 8-15 ani din oraşele Iaşi, Dorohoi, Suceava, Botoşani au descoperit împreună ce înseamnă prietenia, jocul, tradiţia, dar şi credinţa, prin participarea la rugăciunile de dimineaţă şi de seară, atelierele de teatru, pictură icoană pe lemn şi pe sticlă, origami, muzică, dans, engleză. Întrecerile sportive, drumeţiile şi excursiile au fost nelipsite, iar prieteniile create vor rămâne peste timp. Conducerea taberei a fost foarte bine aleasă: preoţi tineri, cadre didactice, maici, toţi cu o strălucitoare cultură generală, o temeinică pregătire psihopedagogică, oameni energici care şi-au asumat conştient şi voluntar responsabilitatea instrucţiei şi educaţiei fără ghearele catalogului, fără stres. Activităţi la umbra Muntelui Ceahlău Prin oamenii ei, tabăra completează cunoştinţele acumulate de elevi în timpul anului şcolar, le perfecţionează comunicarea, îi învaţă să se adapteze la situaţii diverse, să se descurce singuri, să fie toleranţi, credincioşi, altfel spus le înfrumuseţează viaţa, pregătindu-i mai temeinic împotriva capcanelor ei. Tabăra este o punere în practică a principiului pedagogic al interdisciplinarităţii, întrucât elevii pot opta pentru activităţi împărţite pe ateliere, pot aprecia munca celorlalţi colegi şi sunt, la rândul lor, apreciaţi, încurajaţi pentru tot ceea ce fac bun. Totul se desfăşoară firesc, într-o armonie debordantă. Programul este diversificat, cu foarte multe jocuri de echipă, gândite minuţios de către animatorii deveniţi ei înşişi copii pentru perioada activităţilor, un program flexibil cu drumeţii şi excursii, cu multă voie bună exprimată prin glume, cântece şi dans. Într-un cuvânt, Tabăra "Floare de colţ" a devenit deja o împărăţie a copiilor în care fericirea nu este drămăluită şi nici selectivă, aici copilăria se trăieşte din plin. Tabăra "Floare de colţ" de la Durău constituie cel mai frumos dar pe care îl pot oferi copiilor părinţii mai întâi şi apoi organizatorii taberei, după un semestru sau un an de învăţătură. Bătrânul Ceahlău, cu umerii gârboviţi, dar cu priviri de vultur vă aşteaptă şi vă va primi cu neasemuita-i ospitalitate în toate anotimpurile. Va aşteptăm în tabără în seriile în care mai sunt locuri libere: 24-30 iulie (liceeni), 7-13 august (copii 9-14 ani), 14-20 august (copii 9-14 ani), 21-27 august (liceeni/seminarişti). Contact: Biroul de tabere al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, www.tabere.mmb.ro, tel. 0232.235.691/2 int. 406, tel. mobil 0720.500.542, e-mail: tabere@ mmb.ro. Dăruiţi-le copiilor prilejul unor amintiri frumoase!