Al treilea popas duminical din urcușul duhovnicesc al Sfântului și Marelui Post a fost întâmpinat de credincioșii și pelerinii de la Catedrala Patriarhală din București prin rugăciune smerită de cinstire a
Al treilea popas duminical din urcușul duhovnicesc al Sfântului și Marelui Post a fost întâmpinat de credincioșii și pelerinii de la Catedrala Patriarhală din București prin rugăciune smerită de cinstire a
Duminica a 3-a din post (a Sfintei Cruci) Marcu 8, 34-38; 9, 1 Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape
Bogata atmosferă duhovnicească specifică Duminicii Sfintei Cruci a fost dublată, în Protoieria Sector 2 Capitală, de vizita Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. În contextul
Duminica a 3‑a din Postul Mare este închinată de Biserica Ortodoxă cinstirii Sfintei Cruci, Evanghelia acestei zile (Marcu 8, 34‑38) vorbind despre asumarea crucii personale pentru urmarea Domnului Hristos. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a explicat motivul așezării cinstirii Sfintei Cruci în mijlocul Sfântului și Marelui Post în cuvântul de învățătură rostit duminică, 7 aprilie, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.
În acest al treilea popas duminical al Postului Mare care se apropie, Biserica ne pune înainte spre cinstire și spre meditare imaginea Sfintei Cruci. Aici sunt mai multe motive care se suprapun. Pe plan duhovnicesc,
În primele două duminici din Postul Mare, Biserica ne-a pus înainte triumful Ortodoxiei asupra ereziilor din veacurile 9 şi 14. Duminica a 3-a ne aduce în faţa noastră Sfânta Cruce, simbolul izbăvirii şi
Sâmbătă, 18 martie, cu o zi înainte de a treia duminică din Postul Mare, închinată Sfintei Cruci, credincioşii ortodocşi români din sudul Germaniei au avut parte de o binecuvântare deosebită, aceea de a se î
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvâşit Sfânta Liturghie la Biserica „Buna Vestire” din Satu Mare, în Duminica Sfintei Cruci, în apropierea hramului parohiei.
În Duminica a 3‑a din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în Parohia Mânerău din Protopopiatul Ineu, județul Arad, unde a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la lăcașul de cult.
În Duminica a 3‑a din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Valea Chintăului,
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Duminica a 3‑a din Postul Mare la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. În cuvântul de învățătură,
În Duminica a 3‑a din Postul Mare, a Sfintei Cruci, numeroși credincioși bucureșteni și‑au îndreptat pașii la Catedrala Patriarhală. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam
Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci) Marcu 8, 34-38; 9, 1 Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi
Sfânta Cruce rămâne peste veacuri cel mai scurt rezumat al credinţei creştine, precum şi expresia cea mai concisă a moralei creştine. Ea este, totodată, aşa cum scria părintele Constantin Galeriu, simbolul „
Duminica a treia din Sfântul și Marele Post este închinată de Biserica Ortodoxă cinstirii Sfintei și de viață făcătoarei Cruci. Motivul așezării acestei duminici în perioada de mijloc a Postului Mare, precum și înțelesurile duhovnicești ale textului evanghelic duminical (Marcu 8, 34‑38) au fost evidențiate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.
Sinaxarul din Triod la Duminica a 3-a din Postul Mare ne explică de ce cinstim tocmai acum Sfânta Cruce. Pe de o parte, pentru a ne întări în drumul anevoios al postului, iar pe de altă parte, deoarece crucea este
În Duminica a 5-a a Postului Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii
Pe o culme de deal din apropierea Caransebeșului, cu nume de rugăciune, Radeș, se află Mănăstirea Petroșnița, unde, în Duminica a 3‑a din Postul Mare, închinată Sfintei Cruci, a poposit
Duminică, 27 martie 2022, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Zizinca, Protopopiatul Vaslui, informează Biroul de presă al eparhiei. Din soborul
În a treia săptămână din Postul Mare, care a culminat cu Duminica Sfintei Cruci, comunităţile româneşti din diasporă au găzduit mai multe evenimente misionare, dedicate în principal
În Duminica a 3‑a a Postului Mare, închinată Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al


