Pavecerniţa Mare este una dintre slujbele specifice Postului Mare, fiind săvârşită în toate zilele, cu mici excepţii (zilele de sâmbătă şi duminică, când se face Pavecerniţa Mică;
Pavecerniţa Mare este una dintre slujbele specifice Postului Mare, fiind săvârşită în toate zilele, cu mici excepţii (zilele de sâmbătă şi duminică, când se face Pavecerniţa Mică;
În arhitectura anului bisericesc, Postul Mare iese cu totul în evidenţă. Cu voia lui Dumnezeu, în fiecare an lăsat de El, pornim la drum, cu un efort sporit, ca un accent, în prima
Catedrala mitropolitană din Sibiu a găzduit un concert de pricesne, cântări psaltice şi poezie creştină la care a asistat Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi P
Postul Mare reprezintă momentul temporal în care creştinul este invitat să se cerceteze pe sine mai intens decât altădată, să se apropie mai mult de Dumnezeu şi să se împărtăşească mai des cu Sfintele
"Să căutăm mai întâi vindecarea sufletului şi apoi a trupului, pentru că sănătatea este dar al lui Dumnezeu", a arătat ieri Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul
În perioada Postului Mare, în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, vor fi organizate mai multe conferinţe. Invitaţii acestor întruniri provin atât din Moldova, cât şi din alte zone ale ţării şi au ca scop
Creştinii ortodocşi au intrat, începând de luni, 27 februarie, în Postul Sfintelor Paşti. Această perioadă reprezintă o pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. La Catedrala mitropolitană din
Preacuvioase părinte, de ce a stabilit Biserica drept aliturgice zilele de miercuri şi vineri din săptămâna dinaintea Postului Mare şi luni, marţi şi joi din prima săptămână a acestui post? În
Ce ne omoară în viaţă nu sunt greutăţile, ci lipsa unei perspective prin care să scăpăm de ele. Iar când perpsectiva culminează într-o viziune religioasă, şansa de a trece peste piedici fără să te laşi
În întreaga această ultimă săptămână a Postului Mare, creştinii ortodocşi au retrăit duhovniceşte ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Patimilor şi suferinţelor
În Postul Mare, în care cu toţii ne pregătim pentru sărbătoarea Învierii Domnului, ne-am obişnuit să nu-i uităm şi să-i pomenim şi pe cei dragi din familie, plecaţi în lumea veşniciei. Pomenirea morţilor în sâmbetele din perioada prepascală este un obicei împământenit în toată Moldova, cultul pentru cei adormiţi având rădăcini vechi în tradiţia noastră.
Frumuseţea cântărilor cu care începe perioada Triodului, pregătindu-ne pentru mireasma slujbelor şi cântărilor din Postul Mare, constituie un reflex al talentului extraordinar al unor autori liturgici care ne
Postul Sfintelor Paşti are una dintre cele mai aspre rânduieli din timpul anului bisericesc. Astfel, în această perioadă, creştinii ajunează în timpul zilelor de rând, adică nu mănâncă nimic până la
La Catedrala mitropolitană din Iaşi, odată cu începutul Postului Mare, programul liturgic se intensifică. În primele patru zile ale acestei săptămâni se săvârşeşte Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Crite
Învierea Domnului reprezintă vârful liturgic al anului bisericesc. Pentru evidenţierea acestui eveniment deosebit, Tradiţia bisericească a statornicit o perioadă de pregătire, unică în an, cunoscută sub
Săptămâna Mare, ultima săptămână a Sfântului şi Marelui Post, numită şi Săptămâna Patimilor, este ultima perioadă în care credincioşii se pregătesc pentru marele praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Pentru a primi şi a simţi cum se cuvine această mare bucurie a Ortodoxiei, trebuie să ne pregătim sufleteşte şi trupeşte, prin asprirea postului, atât cât ne stă în putinţă fiecăruia, şi să participăm la slujbele speciale, rânduite de Biserica noastră în această perioadă. Despre aceste rânduieli şi despre folosul lor duhovnicesc ne vorbeşte în interviul ce urmează pr. lect. dr. Marian Mihai.
Cu fiecare an, în preajma sărbătorii Învierii Domnului, ne este dat să auzim tot mai des acest salut: Paşte fericit! Dincolo de sonoritatea comică a acestui salut, datorată asocierii lui cu modul de hrănire a an
Învierea Domnului pare departe, dar, odată cu jumătatea Postului Mare, în multe familii încep şi pregătirile pentru sfânta sărbătoare. În miercurea din a patra săptămână din Post, gospodinele de la ţară
În Postul Mare, cu excepţia zilelor aliturgice, de luni până vineri se poate săvârşi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul. Această slujbă, a treia Liturghie a Bisericii
Doamna Florica Vişan-Ciobotea locuieşte de mulţi ani în Bucureşti şi predă limba franceză la una dintre şcolile din Capitală. Sora celui de-al şaselea Patriarh al României este o femeie de o modestie


