„Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.
„Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.
Postul Paştilor este o călătorie duhovnicească a cărei destinaţie este Învierea. Legătura dintre post şi Înviere descoperă esenţialul despre credinţa şi viaţa noastră creştină. Şcoală a
Liturghia Darurilor înainte sfinţite este o slujbă specifică Postului Mare, care se poate săvârşi în fiecare zi, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică, a zilelor aliturgice şi a zi
În Biserica noastră a început luni Postul Sfintelor Paşti. În această perioadă, la Catedrala mitropolitană din Iaşi se oficiază trei Sfinte Liturghii pe parcursul unei săptămâni. Aseară
Postul Mare este unul din cele mai frumoase răstimpuri liturgice ale anului bisericesc, în care suntem chemaţi la pocăinţă şi postire intensă, adică la primenire sufletească (mărturisirea păcatelor în Spovedanie, precum şi întărirea gândului de a ne îndrepta viaţa) şi la nevoinţă trupească şi sufletească (abstinenţă de la alimente de origine animală - carne, ouă şi lactate - , dar şi de la păcat şi de la răutate; înmulţirea rugăciunii şi a faptelor bune).
Postul Sfintelor Paşti este o perioadă de pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. De aceea, toată această perioadă a fost numită, uneori, şi urcuş interior spre Înviere. Nu este vorb
În mănăstiri, Postul Mare se trăieşte cu înfrânare, rugăciune multă, pocăinţă, iertare, bucurie şi smerenie. Pentru monahi, cele şapte săptămâni ale Postului Sfintelor Paşti
Deşi ne aflăm la începutul Postului Mare, într-o perioadă de pocăinţă şi sobrietate, în slujbele Bisericii se întrezăresc mici străfulgerări ale luminii pascale care aduc bucurie şi
Pavecerniţa Mare este una dintre slujbele specifice Postului Mare, fiind săvârşită în toate zilele, cu mici excepţii (zilele de sâmbătă şi duminică, când se face Pavecerniţa Mică;
În arhitectura anului bisericesc, Postul Mare iese cu totul în evidenţă. Cu voia lui Dumnezeu, în fiecare an lăsat de El, pornim la drum, cu un efort sporit, ca un accent, în prima
Catedrala mitropolitană din Sibiu a găzduit un concert de pricesne, cântări psaltice şi poezie creştină la care a asistat Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi P
Postul Mare reprezintă momentul temporal în care creştinul este invitat să se cerceteze pe sine mai intens decât altădată, să se apropie mai mult de Dumnezeu şi să se împărtăşească mai des cu Sfintele
"Să căutăm mai întâi vindecarea sufletului şi apoi a trupului, pentru că sănătatea este dar al lui Dumnezeu", a arătat ieri Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul
În perioada Postului Mare, în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, vor fi organizate mai multe conferinţe. Invitaţii acestor întruniri provin atât din Moldova, cât şi din alte zone ale ţării şi au ca scop
Creştinii ortodocşi au intrat, începând de luni, 27 februarie, în Postul Sfintelor Paşti. Această perioadă reprezintă o pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. La Catedrala mitropolitană din
Preacuvioase părinte, de ce a stabilit Biserica drept aliturgice zilele de miercuri şi vineri din săptămâna dinaintea Postului Mare şi luni, marţi şi joi din prima săptămână a acestui post? În
Ce ne omoară în viaţă nu sunt greutăţile, ci lipsa unei perspective prin care să scăpăm de ele. Iar când perpsectiva culminează într-o viziune religioasă, şansa de a trece peste piedici fără să te laşi
În întreaga această ultimă săptămână a Postului Mare, creştinii ortodocşi au retrăit duhovniceşte ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Patimilor şi suferinţelor
În Postul Mare, în care cu toţii ne pregătim pentru sărbătoarea Învierii Domnului, ne-am obişnuit să nu-i uităm şi să-i pomenim şi pe cei dragi din familie, plecaţi în lumea veşniciei. Pomenirea morţilor în sâmbetele din perioada prepascală este un obicei împământenit în toată Moldova, cultul pentru cei adormiţi având rădăcini vechi în tradiţia noastră.
Frumuseţea cântărilor cu care începe perioada Triodului, pregătindu-ne pentru mireasma slujbelor şi cântărilor din Postul Mare, constituie un reflex al talentului extraordinar al unor autori liturgici care ne
Postul Sfintelor Paşti are una dintre cele mai aspre rânduieli din timpul anului bisericesc. Astfel, în această perioadă, creştinii ajunează în timpul zilelor de rând, adică nu mănâncă nimic până la


