În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, credincioşii din localitatea Şaroşul pe Târnave, judeţul Sibiu, au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, credincioşii din localitatea Şaroşul pe Târnave, judeţul Sibiu, au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul
Cea mai importantă sărbătoare creştină este Învierea Domnului sau Sfintele Paşti. Luminatul praznic este precedat de 7 săptămâni de post. Acest timp de pregătire duhovnicească pentru sărbătoarea pascală
Luni, 15 martie, în prima zi a Sfântului şi Marelui Post, urmând rânduielii tradiţionale din această perioadă, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a
Câți din cei care vor participa anul acesta, poate pentru prima dată, la minunata slujbă a Canonului de pocăință, alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul pentru Sfântul și Marele Post al Paștilor, știu că nu
Postul Mare este precedat de o săptămână pregătitoare, de trecere, numită Săptămâna brânzei sau Săptămâna albă. Aceste denumiri vin de la faptul că în cele 7 zile premergătoare Postului Mare se
Odată cu Duminica Vameşului şi a Fariseului a început o perioadă specială din anul bisericesc, numită Triod, după numele cărții liturgice ce conține slujbe bisericești având cântări specifice, grupate c
În Biserica Ortodoxă, din această duminică începe cea mai importantă perioadă duhovnicească din cursul anului bisericesc, şi anume, cea a Triodului. Acest timp liturgic se numeşte astfel de la cartea de cult nu
Joi, în Săptămâna Mare, s-a săvârşit penultima Denie din cursul Sfântului şi Marelui Post, numită „Denia celor 12 Evanghelii”. La Catedrala Patriarhală, sfânta slujbă a fost săvârşită de
În Biserica Ortodoxă, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului aduce un program liturgic special. La Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită în Sfânta și Marea Miercuri, pentru ultima oară
În Sfânta și Marea Miercuri a Săptămânii sfintelor, mântuitoarelor și înfricoșătoarelor Pătimiri ale Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească ș
Pilda celor zece fecioare, pe care, cu siguranță, se și construiește mesajul central al Deniei din Sfânta și Marea Zi de Marți, este tocmai atenționarea fiecăruia dintre noi de a nu rămâne în afara
În Sfânta și Marea Luni din Săptămâna Pătimirilor Domnului, Biserica ne aduce aminte de Iosif, cel frumos atât la trup, cât și la suflet. Este vorba despre Iosif, fiul cel mai mic al Patriarhului Iacov,
Aș prefera de Floriile anului acesta, în condițiile dramatice inedite date, în acest timp virusat în fel și chip, o teologie mai aproape de cele simple și smerite din marile momente
Biserica Ortodoxă a sărbătorit duminică, 12 aprilie 2020, în Duminica a 6-a din Postul Mare, Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit cu acest prilej un cuvânt
Pe parcursul Postului Mare, obștea de călugări de la Mănăstirea Izbuc din Episcopia Oradiei a intensificat slujirea liturgică și programul duhovnicesc, sub coordonarea arhim. Mihail Tărău, exarh și stareț.
Cântările Bisericii, măiestrit alcătuite, vorbesc despre atmosfera de altădată din Betania, dar și despre felul în care fiecare dintre fiii Bisericii trebuie să întâmpine sărbătorile așezate la
Anul acesta, Postul Mare este altfel. Epidemia de coronavirus ne-a schimbat viața de zi cu zi, agenda de lucru, relațiile personale și viața religioasă. Dar totul ține de atitudinea noastră. Putem trăi
În Biserica Ortodoxă, în vinerea săptămânii a 5-a din Postul Mare se săvârşeşte Denia Acatistului Bunei Vestiri. La Catedrala Patriarhală, slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ieronim
În după-amiaza zilei de miercuri, 1 aprilie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat, la Catedrala Episcopală din Huși, Denia Canonului Mare. Slujba a fost transmisă în direct pe pagina de Fa
În săptămâna a 5-a din Postul Paştilor, miercuri seara, 1 aprilie, la Capela Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat miercuri, 1 aprilie, slujba Deniei Canonului Mare, rânduială liturgică specifică săptămânii a 5-a din Postul