Postul duhovnicesc

O latură fundamentală a postului este cea duhovnicească. Dacă postul nu este duhovnicesc, atunci este doar o simplă cură alimentară. Postirea duhovnicească ne desăvârşeşte şi ne duce la scopul esenţial al postului, şi anume la întâlnirea cu Hristos Înviat, Care ne dăruieşte mântuirea şi viaţa veşnică: „Pe mine cel omorât cu sufletul, prin rodul călcării de poruncă, înviază-mă, Hristoase, ca un îndurat, prin post adevărat şi prin pocăinţă, rogu-mă; şi-mi dă să umblu pururea în căile cele drepte şi bune ale cinstitelor Tale porunci; ca dobândind dumnezeiască slăvirea Ta, împreună cu toţi cei ce Te iubesc pe Tine, să laud, Iisuse, bunătatea Ta pentru toate” (Podobie, Utrenie, luni în săptămâna a doua din Postul Mare).

Postul duhovnicesc este postul adevărat pentru că împleteşte nevoinţa trupească cu desăvârşirea sufletească. Părintele Cleopa ne învaţă că, pentru a împlini postul duhovnicesc, `este necesar ca omul să-şi păzească mintea de gândurile care o spurcă şi o răspândesc la cele deşarte şi trecătoare”.

Păzirea minţii de gânduri necurate este esenţială în dobândirea postirii duhovniceşti. Astfel putem să trece de la postul trupesc la cel duhovnicesc. Când nu ne ferim de gândurile rele, rămânem doar la o postire trupească. Pentru a ajunge la postul duhovnicesc, care este postirea curată, trebuie, după cum ne învaţă Triodul, să ne îndepărtăm de păcate, de patimi, să avem dragoste către Dumnezeu, nevoinţă spre rugăciune, lacrimi cu umilinţă şi grijă faţă de săraci, pentru că aşa a poruncit Hristos în Scripturi.

Din imnurile Triodului învăţăm că pentru a ajunge la postul duhovnicesc trebuie să însoţim postirea noastră cu îndepărtarea de păcate, mai ales de ura faţă de semeni, de certuri cu aceştia şi de defăimarea aproapelui; la care se adaugă lepădarea de slava deşartă, care izvorăşte din mândrie şi duce la o postire fariseică, adică făţarnică, ipocrită, doar de ochii lumii.

Când ne angajăm pe calea postirii curate este foarte important să o facem practicând toate virtuţile creştine, implicând în egală măsură şi sufletul, şi trupul, adică să postim cu toată fiinţa noastră întru desăvârşire duhovnicească.

`Cu înfrânare să omorâm patimile, cu postul duhul, cu aripi să-l înălţăm spre cer şi să strigăm întru umilinţa inimii: Greşit-am Ţie, Dumnezeule; ca un îndurat iartă-ne” (Cântarea a 8-a, Utrenie, luni în săptămâna a doua din Postul Mare). Astfel imnograful ne prezintă postul curat ca fiind postul duhului la care ajungem prin omorârea patimilor în sufletele noastre, prin smerenie şi pocăinţă.