Miercuri, 16 martie, la biserica paraclis mitropolitan din incinta Colegiului „C. D. Loga” din Timișoara, au debutat conferințele din Postul Mare, organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxă din
Miercuri, 16 martie, la biserica paraclis mitropolitan din incinta Colegiului „C. D. Loga” din Timișoara, au debutat conferințele din Postul Mare, organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxă din
Miercuri-seară, numeroşi credincioşi ieșeni au participat la slujba Deniei Canonului Sfântului Andrei Criteanul, săvârşită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al
În a treia zi a Postului Mare, 9 martie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite la Ca
La Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită joi, 10 martie 2022, slujba Pavecerniței Mari de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș, în cadrul căreia a fost
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit, în prima zi a Postului Păresimilor, luni, 7 martie, slujba Pavecerniței Mari cu prima parte a Canonului cel Mare la Catedrala Episcopală
În prima zi a Postului Mare, luni, 7 martie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari unită cu Canonul Sfântului
În prima zi a Postului Mare, luni, 7 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit la Catedrala Arhiepiscopală slujba Pavecerniței Mari cu Canonul
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Iclod, jud
La Catedrala Mitropolitană din Sibiu a fost săvârşită în prima seară a Postului Mare slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia s‑a citit prima parte din Canonul Sfântului Andrei
Pe toate planurile, în mod obișnuit, este competiție. Vor oamenii să fie foarte buni în ce privește pregătirea profesională, vor ca firmele lor să fie competitive, vor sportivii să câștige
În Biserica Ortodoxă am intrat de astăzi în perioada binecuvântată a Postului Sfintelor Paşti. Suntem la începutul primei săptămâni de postire din cele șapte care ne duc către marea
La începutul Sfântului și Marelui Post, în tradiția liturgică ortodoxă se săvârșește slujba Pavecerniței celei Mari, în cadrul căreia se citește în patru părți, pe
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, săvârșeşte astăzi, 7 martie 2022, în prima zi a Postului Mare, slujba Pavecerniței Mari la Paraclisul istoric „Sfântul
În prima săptămână a Postului Mare, 7-13 martie 2022, la Catedrala Patriarhală din București vor fi săvârșite slujbe speciale, specifice perioadei Triodului. În primele patru zile ale
În Biserica Ortodoxă, marile sărbători sunt precedate de zile de așteptare, posturi, rugăciune și pocăință. Nimic întâmplător, căci la fel s-a întâmplat înainte de toate
Timpul liturgic dintre Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi şi Duminica Izgonirii lui Adam din Rai îl regăsim în Triod sub numele Săptămâna Lăsatului sec de brânză sau, mai simplu,
Cea mai importantă perioadă duhovnicească a anului bisericesc este cea a Triodului. Acum intensificăm rugăciunea împletind-o cu cele șapte săptămâni de postire, din cele 10 ale perioadei Triodului.
La biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Arad a avut loc luni, 3 mai, festivitatea de premiere a copiilor participanți la concursul de pictură de icoane „Ortodoxia în culori”, organizat de
Episcopia Tulcii continuă seria acțiunilor filantropice derulate în perioada Postului Mare, în programul social-filantropic „Lumina lui Hristos luminează tuturor”. 20 de copii cu vârsta între 10 și 16 ani
Acum, în timpul Postului Mare, nevoia noastră de pocăinţă se intensifică prin modele ce ne sunt aşezate înainte de imnografia şi imonologia Triodului, care culminează cu filele Vieţii Sfintei Cuvioase Maria
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Rohia, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, în