Postul Mare, o eliberare de sub stăpânirea răului

Postul Sfintelor Paști, numit în Ortodoxie „mica înviere” şi „dumnezeiescul stadion al înfrânării”, este un timp prielnic de pregătire duhovnicească în vederea întâmpinării cu vrednicie a sărbătorii Sfintelor Paşti. Toate actele liturgice din această perioadă ne revelează adevărata calitate a vieţii spirituale în Hristos, deschizându-se perspectivei pascale.

Călătoria Postului Mare are ca destinaţie întâlnirea cu Hristos Cel Înviat. În acest sezon liturgic, inima se deschide către realităţile Duhului, putând simţi că „nu numai cu pâine va trăi omul” (Matei 4, 4). Prin foamea şi setea fizică, inima ajunge să simtă foamea şi setea după comuniunea tainică şi sfântă cu Dumnezeu. Pildă în această privinţă i-am avut pe Sfânta Maria Egipteanca şi pe Sfântul Ioan Scărarul.

Imnologia tânguitoare a Postului Mare ne arată că orice suferinţă umană în umbra crucii are ca finalitate bucuria radioasă a întâlnirii cu Hristos, Mântuitorul nostru. Fiecare dintre imnurile cântate în cele patruzeci de zile este o fărâmă de har a mesei pascale ce anticipează Învierea, constituind, totodată, un adevărat imbold în nevoinţa ascetică.

Postul are un sens profund spiritual. El este un efort duhovnicesc susţinut de dominarea pasiunilor pătimaşe ale trupului şi convertirea lor sub domnia sufletului luminat de harul divin. Sfântul Serafim de Sarov arată că „pe măsură ce trupul celui ce posteşte devine mai subţire şi mai uşor, viaţa cea duhovnicească ajunge la desăvârşire şi duhul îşi împlineşte lucrările sale parcă într-un trup fără trup”.

Pentru ca postul să fie desăvârşit, trebuie ca abţinerea de la anumite alimente să fie însoţită cu înălţarea duhovnicească a fiinţei noastre, prin înfrânare şi curăţie. La acest post integral ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur zicând: „Nu numai gura şi stomacul tău să postească, ci şi ochii, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile, şi toate mădularele trupului tău”. Când reuşim să învingem răul din noi, fiinţa se înalţă spre asemănarea cu Dumnezeu, spre „starea de bărbat desăvârşit” (Efes. 4, 13).

Asprimea perioadei Postului Mare, tonalitatea liturgică a slujbelor şi profunzimea cântărilor penitenţiale ne ajută să evadăm din rutina cotidiană. În acelaşi timp, ne ajută să înţelegem că nu trebuie să fim dependenţi până la subjugare de realităţile lumii acesteia în care ne mişcăm, a lumii contingente, „al cărei chip trece”, precum arată Sfântul Apostol Pavel (cf. 1 Cor. 7, 31).

Postul fizic unit cu cel spiritual pregătesc trupul pentru a fi templu al prezenţei lui Dumnezeu, iar pelerinajul nostru pascal este animat de dorul după întâlnirea cu Dumnezeul învierii. Iată de ce la Liturghia Darurilor înainte sfinţite ne rugăm Celui Preaînalt zicând: „Dă-ne nouă, Bunule, lupta cea bună să luptăm, calea postului să o săvârşim, biruitori asupra păcatului să ne arătăm şi fără osândă să ajungem a ne închina şi Sfintei Învieri!”.