Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Duhovnicie și/sau tehnologie?
Pe durata Postului Mare cu precădere, numeroși duhovnici ne cer să reducem, pe cât este posibil, consumul media și folosirea instrumentarului IT&C, acest sfat referindu-se cu precizie la facilitățile de comunicare digitală: rețele sociale, site-uri și bloguri, WhatsApp, TikTok, YouTube etc. Practic, trăim într-o infosferă care ne sufocă viața atunci când discernământul folosirii ei dispare. Purtați de curentele digitale asemenea planctonului în apa oceanelor, navigăm fără să vrem - pe durata unor ceasuri bune, zilnic - în acest spațiu virtual, creat de mintea omului.
Așa arată, schematic vorbind, noua realitate - căci realitate este! - a orizontului digital. Fără de care nu mai putem trăi în marile orașe, nu ne mai putem asigura traiul zilnic, nu mai putem munci (rândurile din fața ochilor dumneavoastră tot în spectrul informațional au fost scrise, redactate, transmise în redacție, paginate și citite acum, pe ecrane), nu mai putem afla, învăța, informa, cumpăra, vinde, promova etc. Dintr-un click ajungi în cele mai mari biblioteci ale lumii, în muzee, în săli de concert, în lumea modei, a științei, a sportului și a divertismentului, în bazele de date ale statelor și instituțiilor, ba chiar și în universul ermetic (și eremitic) al duhovniciei. Da, de la Muntele Athos ne vin regulat înregistrări video cu monahi care vor să împărtășească lumii (pe care au părăsit-o) sfaturile și gândurile lor. Așadar, toată lumea este conectată. Putem nega evidența acestui fapt? Îl putem exclude din viața noastră? Nu, și nici nu ar fi normal să o facem.
Trăim încă în plină „copilărie” digitală, omul nu s-a maturizat în fața ademenirilor ecranului, nu-și poate gestiona pornirile și emoțiile. Și asta face parte din obișnuința de a folosi dispozitivele, care sunt din ce în ce mai sofisticate în oferte, mai „prietenoase” în utilizare. Totul este făcut în așa fel încât să-ți petreci cât mai mult timp în fața acestor device-uri și să consumi informație. Spunea unul dintre inventatorii aplicațiilor digitale cu impact planetar, în filmul documentar „The social dilemma”, că aceste rețele sociale vând ceea ce nu au: timpul nostru! Mai precis, profitul lor comercial este direct proporțional cu timpul petrecut de noi în fața ecranelor. Imaginați-vă un taxi cu aparatul pornit, în timp de așteaptă clientul. Timpul scurs este direct proporțional cu banii plătiți. Simplu, nu? De aceea, dacă timpul irosit (de multe ori) în fața dispozitivelor poate fi ajustat ori chiar înlocuit cu un timp alocat lui Dumnezeu, sau doar nouă înșine, acesta ar fi un mare câștig...
Din păcate, unii duhovnici fug de aceste tehnologii, văzând în ele lucrarea satanei. Ei induc în sufletul credincioșilor o stare de cetate asediată, asociind tehnica IT cu o talpă a iadului care îți face cu ochiul din ecranele luminoase. Văd în ele un întreg bestiar drăcesc, pucioasă în limbaj de programare și hău al perdiției sufletelor, adevărate lupanare duhovnicești. Că proiecția este exagerată, asta e limpede. Dar mai este limpede și că pastorația lor nu mai corespunde defel noii realități care nu poate fi negată, nici făcută cocoloș și azvârlită la pubelă. Acești duhovnici - oameni onorabili și bine intenționați - se „pitesc” în spatele Sfinților Părinți, mai precis în spatele literei lor și modelelor de gestionare duhovnicească ale epocii lor. Până la un punct, e bine. Însă problema tot nu se rezolvă, în profunzime. Deoarece ar fi preferabil de dat un răspuns actual, convingător și limpede acestei provocări. Trebuie vizate sufletele din 2023, nu cele de la 1634 din Volos, nici cele de la 981 din Alep, necum cele de la 358 din Alexandria. Știu, sufletul este etern, dar el trăiește în trup, iar acesta este ferm localizat în istorie (și-n geografie). În segmente ale istoriei, în perioade specifice, care nu seamănă între ele deloc. Asta e și frumusețea! Iată, nu mai departe de generația noastră: ce tematică rulam înainte de 1989 dindărătul Cortinei de Fier, care erau discuțiile, frământările, problemele reale și care sunt cele de acum? Diferență ca de la cer la pământ, pe durata unei singure generații! Darămite față de acum 7 sau 10 sau 20 de generații? Idealizăm un trecut îndepărtat, fără să-l fi trăit, respingând totodată un prezent în care - aici și acum - se mântuiesc, sau nu, suflete reale... Ce facem cu aceste suflete, ce tip de hrană spirituală le oferim, cum le conducem prin labirint spre Lumină?
Eu zic așa: înainte de a amenda/ respinge, în bloc, noile tehnologii, ar trebui să le înțelegem natura și scopul, părțile bune și cele întunecate, dar și modul concurențial direct asupra interesului, plăcerii și necesităților omului obișnuit. Și să trecem toate acesta prin filtrul credinței, ținând cont că avem în față oameni reali, vii, și nu categorii: tineri, bătrâni, femei, suferinzi etc. E vremea pastorației de la om la om, de la suflet la suflet; pescari la năvod nu prea mai întâlnim. Poate doar cei de pe rețele...