De la Postul Mare la Săptămâna Mare

Postul Sfintelor Paşti care ne pregăteşte pentru sărbătoarea Învierii Domnului are 7 săptămâni: primele 6 alcătuiesc Postul Mare, iar a 7-a este Săptămâna Mare. Până acum am parcurs cele 40 de zile ale Postului Mare, care se încheie astăzi, dar postirea noastră continuă intensificându-se şi în Săptămâna Mare, pentru care ne-am pregătit în cele 6 săptămâni de post de până acum.

Trecerea de la Postul Mare la Săptămâna Mare se face prin două zile legate între ele ca semnificaţie liturgică şi duhovnicească: Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor. Aceste zile fac parte din Postul Sfintelor Paşti, ceea ce înseamnă că postirea noastră nu încetează chiar dacă avem dezlegare la peşte de Florii.

Săptămâna Mare începe liturgic duminică seara cu Vecernia din Sfânta şi Marea Luni şi se încheie în Sâmbăta Mare cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. În această Săptămână Mare şi Sfântă noi creştinii ortodocşi suntem alături de Hristos în Sfintele şi Mântuitoarele Sale Pătimiri participând zilnic la sfintele slujbe ce se săvâşesc în biserică.

Cel mai bine ilustrează importanţa duhovnicească a acestor zile de la finalul Postului Sfintelor Paşti textele liturgice cuprinse în cartea de cult Triod. Ele fac o strălucită sinteză dogmatică a învăţăturii de credinţă ortodoxe exprimată liturgic. Spre exemplu, unul dintre troparele de la cea mai cunoscută Denie de către credincioşi, cea a Prohodului Domnului, ce se oficiază Vineri seara în Săptămâna Mare şi este Utrenia din Sfânta şi Marea Sâmbătă, zice: „Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce eşti viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; şi când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”

Rămânând tot la Denia din Sfânta şi Marea Sâmbătă sau a Prohodului Domnului la Sinaxar, imnografii Triodului exprimă sintetic importanţa Săptămânii Mari în continuarea Postului Mare şi piscul acesteia, Sâmbăta Mare: „Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar săptămâna mare este cea mai importantă; și iarăși săptămâna mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă”.

Trecerea de la Postul Mare la Săptămâna Mare este exprimată liturgic încă de la începutul Vecerniei din această seară când suntem anunţaţi de încheierea postului patruzecimilor şi de apropierea Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului: „Săvârşind aceste patruzeci de zile cele de suflet folositoare, cerem să vedem şi Sfântă Săptămâna Pătimirilor Tale, Iubitorule de oameni, ca să preaslăvim în ea măririle Tale, şi nespusă rânduiala Ta cea pentru noi, cu un cuget cântând: Doamne, slavă Ţie!

Apoi Triodul face o legătură între Postul Mare, Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor ce premerg Săptămâna Mare: „Săvârşind patruzeci de zile de suflet folositoare” suntem îndemnaţi de imnograful Andrei Tiflos (Orbul) să vestim „patriei” (Betania) şi surorilor lui Lazăr: Marta şi Maria, că „vine Hristos să învieze cu cuvântul pe fratele lor cel mort”, iar de această „minune mirându-se mulţimea iudeilor”, L-au primit „cu ramuri şi stâlpări” în Ierusalim, iar pruncii lor L-au lăudat pe Cel pe Care-L „pizmuiesc părinţii” lor spunând: „Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel”.

Troparul Sâmbetei şi Duminicii Floriilor ne arată că aceste zile preced Sfintele Pătimiri ale Domnului, care prin învierea lui Lazăr ne încredinţează de „învierea cea de obşte”. Pentru aceasta şi noi, asemeni pruncilor din Ierusalim „semnele biruinţei purtând”, Mântuitorului nostru Iisus Hristos „biruitorul morţii grăim: Osana, Celui dintru înălţime! Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului”.

Legătura dintre Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor şi Sfintele Pătimiri ale Domnului din Săptămâna Mare este exprimată teologic de Luminânda Utreniei Sâmbetei Stâlpărilor: „Cu cuvântul Tău, Cuvinte al lui Dumnezeu, s-a ridicat acum Lazăr, iarăşi venind la viaţă; şi popoarele cu stâlpări Te cinstesc pe Tine, Puternice că va să pierzi iadul până în sfârşit cu moartea Ta”.

Domnul Hristos învie pe Lazăr şi pentru acestea este primit triumfal în Ierusalim, însă adevăratul Său triumf este cel asupra morţii şi a iadului pe care-l dobândeşte prin moartea Sa pe Cruce, prin care Se pogoară cu sufletul în iad, locul durerii unde moartea îi ţinea pe toţi cei care au murit după căderea lui Adam. Lucru explicat teologic de Sinaxarul din Sfânta şi Marea Sâmbătă: „Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui... Sufletul Domnului n-a fost ținut în iad ca sufletele celorlalți sfinți. Cum putea, oare, să fie ținut, odată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalți drepți, nimic din păcatul strămoșesc? (...) Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupește în mormânt și cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire Hristos Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul. (...) Dar deodată iadul se strânge și se cutremură, când simte puterea mai tare a Domnului; și după puțină vreme S-a sculat Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului, și a scos pe cei ținuți din veac din iad".

Icosul din Duminica Floriilor vorbeşte înainte de Săptămâna Mare, doar după învierea lui Lazăr, că Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „a legat iadul şi moartea a omorât-o şi lumea a înviat-o”, arătând valoarea de prefigurare a învierii de obşte a acestei minuni şi anticipând Jertfa şi Învierea Lui prin care neamul omenesc a fost izbăvit de sub puterea morţii şi a iadului.

Vecernia din Sfânta şi Marea Luni face trecerea de la Duminica Floriilor la Săptămâna Mare, lucru subliniat de imnografia Triodului: „De la stâlpările de finic şi de la acele ramuri, ca de la un dumnezeiesc praznic, trecând la altă serbare dumnezeiască, la cinstitele Pătimiri ale lui Hristos, la taina cea de mântuire, să alergăm credincioşii, şi să-L vedem suferind Patimă de bunăvoie pentru noi”.

 Săptămâna Mare este timpul liturgic când suntem alături de Hristos în Templul din Ierusalim când vorbeşte mulţimilor, la Cina cea de Taină, în Grădina Ghetsimanii, la interogatoriul lui Anna şi la simulacrul de proces condus discreţionar de Caiafa, în pretoriu înaintea lui Pilat, apoi pe drumul către Golgota, stăm plini de durere sub Crucea Lui mărturisind că şi noi cu păcatele noastre Îl răstignim în inimile noastre, iar alături de Maica Sa Preasfântă, de femeile mironosiţe , de ucenicul iubit Ioan, de Nicodim şi Iosif din Arimateea Îl prohodim pe Mântuitorul nostru şi mărturisim: „În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase, şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, plecăciunea Ta cea multă preaslăvind”.