A treia duminică din perioada Triodului, a Înfricoşătoarei Judecăţi, a adunat mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de
A treia duminică din perioada Triodului, a Înfricoşătoarei Judecăţi, a adunat mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 15 februarie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”-Galata, din municipiul Iași. Cu acest prilej, ierarhul i-a prezentat credincioșilor pe noul paroh al comunității și pe noul preot slujitor al parohiei, încredințându-i slujirii și responsabilității pastorale.
Credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae”-Poenari Enuță din comuna Ulmi, județul Giurgiu, au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor, duminică, 15 februarie, pe Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și a binecuvântat noul ansamblu parohial, format din capelă, clopotniță și sală de mese.
Credincioșii Parohiei Sub Margine, județul Caraș-Severin, au participat duminică, 15 februarie, la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, Episcopul Caransebeșului, în Biserica parohială „Înălțarea Domnului”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. „Deși avem sub 140 de credincioși în această localitate, în fiecare duminică și sărbătoare biserica este neîncăpătoare, plină de credincioși, tineri și vârstnici. Ne bucurăm că și aici avem tineri și copii în biserică, care se împărtășesc des cu Sfintele Taine”, a afirmat PS Părinte Lucian. La sfânta slujbă au participat autorități locale, credincioși din parohie, copii și tineri îmbrăcați în costume populare. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La final, părintele paroh Ioan Sârbu i-a oferit ierarhului, din partea comunității, o icoană cu Maica Domnului.
Credincioșii Parohiei ortodoxe române Satu Mare, județul Arad, au trăit duminică, 15 februarie, momente de bucurie duhovnicească prilejuită de vizita Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul
Parohia ortodoxă românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul francez Nisa a sărbătorit sâmbătă, 14 februarie, împlinirea a 25 de ani de la înființare și
La Catedrala Episcopală Ortodoxă Română din Leeson Park, Dublin, Irlanda, au avut loc sâmbătă, 7 februarie, mai multe evenimente deosebit de importante pentru viața duhovnicească și administrativă a Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, s-a aflat duminică, 8 februarie, în Parohia ortodoxă română „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Manresa, Spania. Aici, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, cu ocazia împlinirii a 15 ani de slujire a părintelui Costinel Purcărea în această parohie, conform obispadoortodoxo.es. Din soborul de slujitori au făcut parte: părintele Aurel Bundă, protopop al Protopopiatului Catalunya I; părintele paroh Costinel Purcărea; arhid. Spiridon Burlacu, consilier eparhial, și arhid. Lucian Crașovan. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a pus în lumină semnificațiile duhovnicești ale Pildei Întoarcerii fiului risipitor: „Una dintre cele mai frumoase pilde spuse de Mântuitorul Iisus Hristos este cunoscută în Biserica Ortodoxă sub acest nume, deși mai potrivit ar fi să o numim «Pilda tatălui iubitor». De obicei, atenția cade asupra fiului care pleacă de acasă, își cere partea de avere și o risipește într-o țară îndepărtată. Rămas fără nimic și lovit de foamete, ajunge să păzească porci - o mare umilință pentru un evreu. Dorind să mănânce din hrana porcilor și neprimind nimic, «își vine în fire» și hotărăște să se întoarcă la tatăl său nu ca fiu, ci ca argat. Totuși, întoarcerea lui nu este motivată de pocăință adâncă, ci de foame. Cu toate acestea, tatăl îl vede de departe, aleargă în întâmpinarea lui, îl îmbrățișează și îl primește din nou ca fiu, îmbrăcându-l în haina cea scumpă - simbol al harului lui Dumnezeu. Aceasta arată că Dumnezeu nu Se rupe niciodată de om, chiar dacă omul se desparte de Dumnezeu”. În semn de apreciere pentru toată întreaga activitate, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei i-a oferit părintelui paroh Costinel Purcărea Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Iacov cel Mare”, iar preotesei Ordinul „Sfântul Apostol Iacov cel Mare”.
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a poposit duminică, 8 februarie, în două parohii românești din Protopopiatul Sicilia, care au marcat în această perioadă împlinirea a 20 de ani de la înființare.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie în ziua praznicului Întâmpinării Domnului, 2 februarie, la Catedrala Episcopală din Madrid, Spania. Din sobor au făcut parte părintele protosinghel Macarie Bărgăvanu, eclesiarhul lăcașului și consilier eparhial; părintele protosinghel Efrem Ceaușu; părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial; părintele arhidiacon Ioanichie Oproae, secretar eparhial; părintele arhidiacon Nicolae Bălan și părintele arhidiacon Ionuț Pîrlea, conform obispadoortodoxo.es.
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, în parohiile din protoieriile Târgoviște Sud și Pucioasa, județul Dâmbovița, au fost organizate, recent, colecte speciale destinate sprijinirii unor persoane aflate în situații medicale deosebit de dificile.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, miercuri, 11 februarie, cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, Protopopiatul Slobozia a organizat o nouă acțiune de
În parohiile celor cinci protoierii ale Arhiepiscopiei Târgoviștei a fost organizată recent, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh
În data de 4 februarie, campania de solidaritate inițiată de elevii clasei a IX-a de la Liceul „Varlaam Mitropolitul” și susținută de Fiideajutor.ro, Platforma Faptelor Bune a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a ajuns la momentul cel mai important: întâlnirea directă cu persoanele aflate în dificultăți materiale.
Parohia ortodoxă Dacia din Timișoara, Protopopiatul Timișoara I, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, continuă și în acest an campania de ajutorare a oamenilor străzii cu cel puțin o masă caldă pe săptămână. Peste 60 de oameni ai străzii de la centrele de suport pentru situații de urgență ale Primăriei Timișoarei de la Pădurea Verde, din zona Martir Elena Nicoară și Telegrafului primesc regulat din partea Parohiei Dacia din Timișoara, prin purtarea de grijă a preotului paroh Zaharia Pereș, o masă caldă cu trei feluri de mâncare, în special în zilele de la sfârșitul săptămânii când se poate înlocui hrana rece.
Ne apropiem de primăvară şi nu doar în natură au loc transformări, ci şi corpul nostru trece prin schimbări specifice, chiar dacă nu mai experimentăm atât de pregnant diferența între sezoane dată de
Datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) arată că mai mult de o treime din cazurile de cancer diagnosticate la nivel global ar putea fi prevenite prin schimbarea unor obiceiuri dăunătoare, prin
Tranzitul intestinal este influențat în mare măsură de ceea ce mâncăm. Totuși, dacă vă simțiți balonat și sunteți constipat, deși sunt multe alimente despre care se știe că pot cauza constipație, de vi
Observațiile unei echipe de cercetători americani ar putea schimba modul de abordare în recuperarea după un accident vascular cerebral. După cum reiese din datele publicate în revista de specialitate JAMA
Medicii pediatri semnalează că, în plin sezon al virozelor, la unitățile de primiri urgențe au ajuns în ultima vreme tot mai mulți copii cărora părinții le-au dat preventiv antibiotice. În cazul virozelor
Un actor nu face şuruburi, nu plantează flori în parcuri, nu pune produse pe rafturi în supermarket, nu stă la ghişeu sau la birou 8 ore ca un funcţionar. Nu, menirea lui e să-i ajute pe oameni
Se împlinesc astăzi nouă ani de la trecerea la Domnul a Lidiei Stăniloae (1933‑2017), fiica Sfântului Părinte Dumitru Stăniloae. A fost fiziciană, dar și poetă, eseistă și romaniceră. Și‑a început
Cunoscutul istoric, scriitor şi profesor Mircea Platon, redactor-șef al revistei „Convorbiri literare”, având un doctorat în istorie la The Ohio State University at Columbus, SUA, şi autorul mai multor cărţi,
Lucrarea „Lunca/Frij. Monografie istorică, lingvistică și socioculturală” este cartea unui sat de poveste din județul Bistrița-Năsăud. Publicată în 2025 de prof. Vasile D. Țâra și pr. prof. Vasile
Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur este un bun prilej de a ne reaminti vieţile lor pline de virtuţi, lucrarea lor misionară, duhovnicească şi filantropică, dar şi contribuţia extraordinară pe care au avut-o în apărarea dreptei credinţe. Despre actualitatea teologiei lor şi despre modelele de trăire creştină autentică oferite de cei trei mari Sfinţi Părinţi am vorbit cu pr. conf. dr. Mircea Ielciu, profesor emerit la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu.
Parohia Iancu Nou-Bălăneanu din Bucureşti, târnosită în 1873:
Astăzi se împlinesc 146 de ani de la naşterea lui Dimitrie Gusti, cărturarul care a lăsat urme semnificative în cercetarea sociologică, a înființat instituții noi pentru România începutului de secol XX și a
Ce lucru rar și binecuvântat să fii sora unei sfinte, să știi că se roagă cineva la tronul dumnezeiesc pentru tine! Așa simte monahia Nectaria Lazăr, sora noii sfinte, Cuvioasa Elisabeta de la Pasărea.
Iubirea jertfelnică față de aproapele este o taină pe care Dumnezeu a sădit-o în sufletul omului. În Biserica noastră aceasta a îmbrăcat și forme caritative instituționalizate, ca răspuns la nenumăratele
În inima Iașiului, între zgomotul orașului și pașii grăbiți ai celor care trec zilnic pe lângă zidurile ei groase de piatră, Biserica „Sfântul Haralambie” rămâne un loc al întâlnirii tainice dintre
Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului) Matei 17, 14-23 În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pă
Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt,
Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor) Matei 14, 14-22 În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară,
Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum) Matei 9, 27-35 În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând şi zicând: Miluiește-ne pe noi,
Duminica a 6-a după Rusalii (Rugăciunea lui Iisus) Ioan 17, 1-13 În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăveas
Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei) Matei 8, 28-34; 9, 1 În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul gadarenilor, L-au întâmpinat doi
Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului) Matei 8, 5-13 „În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga
Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot
Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români) Matei 4, 18-23 În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileei, a văzut pe doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele
Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților) Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30 Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el
Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Ioan 7, 37-53; 8, 12 În ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină
Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13 În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău,
Duminica a 6-a după Paşti (Vindecarea orbului din naştere) Ioan 9, 1-38 În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a
Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei) Ioan 4, 5-42 În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor era o
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a
Duminica a 6-a din post (a Floriilor) Ioan 12, 1-18 Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar
Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca) Marcu 10, 32-45 În vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăşi pe cei doisprezece şi a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Iată, ne suim
Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul) Marcu 9, 17-32 În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi, oriunde-l
Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci) Marcu 8, 34-38; 9, 1 Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi
Duminica a 2-a din post (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12 În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi,
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză) (Matei 6, 14-21) Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne) Matei 25, 31-46 Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și
Încercarea de a defini familia drept celulă de bază a societății, în general, poate genera nenumărate răstălmăciri vecine cu ideologia progresistă. Teama sau mai degrabă injusta deschidere de
Corupția arată că, înainte de a fi o problemă naturală, este în primul rând o derivă morală, pentru că, așa cum există o corupție a trupului, există și una a sufletului. În acest context, păcatul este
Împlinirea a două secole de la nașterea ierarhului, cărturarului, luptătorului național și marelui slujitor al Bisericii Ortodoxe din Transilvania și Banat, Nicolae Popea, ne invită pe deplin la restituirea
În persoana Preacuviosului Părinte Arhimandrit Ioanichie Bălan (1930-2007), sufletul creștin își găsește un model deplin de viață închinată lui Dumnezeu, ca răspuns la chemarea și alegerea din partea
Cuvintele Sfântului Proroc Isaia despre postul care-i place lui Dumnezeu reprezintă, la fel ca acum două milenii şi jumătate, un semnal de alarmă pentru omul care alege să se mintă pe el însuşi şi pe alţii
Iubirea este adesea percepută ca forța principală care apropie doi oameni, însă, din perspectivă psihologică, ea reprezintă doar nucleul afectiv care stă la baza constituirii unei familii. Aceasta necesită susținerea în timp printr-o serie de procese, precum reglarea emoțională, comunicarea conștientă și capacitatea de a gestiona conflictele. În același timp, tradiția teologică vede legătura conjugală ca pe o lucrare continuă a inimii, o chemare la jertfă, răbdare și creștere lăuntrică. Menținerea comuniunii într-o familie presupune un exercițiu zilnic de responsabilitate, discernământ și orientare reciprocă spre bine.


