În data de 30 iulie 2026 se împlinesc 40 de zile de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire arhiereu Emilian Crișanul. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului anunță că în această zi de joi, la
În data de 30 iulie 2026 se împlinesc 40 de zile de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire arhiereu Emilian Crișanul. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului anunță că în această zi de joi, la
La Mănăstirea Neamț a avut loc joi, 9 iulie 2026, întâlnirea festivă a absolvenților promoției 1971‑1976 a Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, organizată la împlinirea a 50 de ani de la
Parohia Mărcuța din sectorul 2 al Capitalei îi așteaptă pe bucureșteni să participe la evenimentele prilejuite de hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Duminică, în ajunul sărbătorii,
Având în vedere numărul mare de credincioși care au venit să se închine la Icoana Maicii Domnului „Portărița”, adusă din Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman, cu prilejul hramului așezământului monahal, programul de închinare a fost prelungit până duminică, la miezul nopții, 26 iulie.
Parohia „Sfântul Pantelimon”- Foișorul de Foc din București va organiza, în perioada 25‑27 iulie 2026, manifestările dedicate hramului istoric al lăcașului de cult, închinat Sfântului Mare Mucenic și
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Erc” din Navan, Irlanda, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Ionuț Gorgan, Parohia Ortodoxă Română din Newcastle West, în co
Marţi, 14 iulie 2026, Parohia Roșiori 1, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița, a desfășurat o nouă acţiune de donare de sânge din cadrul campaniei umanitare organizate la nivelul Patriarhiei Române cu titlul „Donează sânge, salvează o viață!”
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, a desfășurat miercuri, 15 iulie, o nouă acțiune social-filantropică în cadrul campaniei „Cutia cu bucurie”, oferind 30 de pachete cu daruri copiilor beneficiari ai Centrului de zi „George Călinescu” din sectorul 5 al Capitalei.
La inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei și a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost semnat în martie 2025 un acord de parteneriat pentru implementarea unui program social-filantropic în cadrul Episcopiei Tulcii. Intitulat sugestiv „Inimă de părinte, dragoste de copiii părăsiți”, programul a beneficiat de sprijin financiar din partea Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
În cadrul programului eparhial de susținere a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, luni, 13 iulie 2026, capela „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a primit un aparat de aer condiționat destinat Secției de Psihiatrie Cronici a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Inițiativa filantropică a fost realizată cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Dragodănești, Râncaciov, „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Ioan Gură de Aur” și „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”.
La Cantina Socială „Sfânta Muceniță Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, a avut loc întâlnirea lunară din cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”, un proiect care își propune să ofere beneficiarilor nu doar sprijin material, ci și informații utile, oportunități de socializare și momente de bucurie.
La Muzeul de Istorie din Suceava (MIS) va avea loc, pe 31 iulie 2026, conferința și vernisajul expoziției „Clădirea care a scris istorie”, eveniment ce marchează împlinirea a 10 ani de la redeschiderea
Copii de toate vârstele vor putea participa, pe 25 iulie și 1 august 2026, la activitățile din cadrul proiectului cultural-educativ „Biblioteca la firul ierbii”, organizat de Biblioteca Metropolitană București
Aşezare cu o istorie străveche, Bârladul este unul dintre oraşele moldovene care îşi preţuiesc trecutul şi cultivă cu consecvenţă tradiţiile culturale şi literare care l-au făcut cunoscut şi apreciat în
La Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, parte a Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași, va putea fi vizitată, până pe 11 octombrie 2026, expoziția temporară „Ocupații tradiționale din Moldova:
La Muzeul de Etnografie din Botoșani va avea loc pe 26 iulie 2026 atelierul de pictură pentru adulți intitulat „Pe cărări de munte”, în cadrul căruia participanții vor avea ocazia să descopere frumusețea pe
Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
În ultimii ani, genetica a devenit un subiect tot mai prezent în viața de zi cu zi. Auzim despre teste genetice, boli ereditare și medicina personalizată, însă odată cu informațiile corecte circulă și
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
Instinctele majore sunt cele care ne asigură nevoile de bază, iar două dintre acestea sunt hrana și odihna. Legătura dintre ele este una pe care, adesea, o ignorăm. Cel mai probabil cu toţii am experimentat, și
Bolile reumatice autoimune reprezintă o provocare diagnostică și terapeutică, afectând predominant femeile aflate la vârsta reproductivă. Sarcina la aceste paciente este asociată cu un risc crescut de avort
Actriță, dramaturg, regizor artistic și profesor de actorie, Claudia Motea și-a dedicat cariera artei și educației, transformând teatrul într-un veritabil instrument de formare umană. De-a lungul anilor, a fost
Marilena Rotaru este unul dintre cei mai importanți jurnaliști și realizatori de televiziune din România, autoare a numeroase interviuri și documentare de referință, dedicate Regelui Mihai și unor mari
Părintele Florin-Ciprian Petre, preot slujitor la capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, este cunoscut publicului pentru emisiunea „Evanghelie și Viață” pe care o realizează la Radio Trinitas. Părintele are ca domenii de cercetare teologia patristică, istoria monahismului din primele veacuri creștine, bioetica și abordarea unor teme la intersecția dintre psihologie și teologie. În dialogul de față, pr. dr. Florin-Ciprian Petre ne vorbește despre importanța teologiei Sfântului Ioan Casian referitoare la rugăciune, temă abordată în volumul „De la omul exterior la omul interior: antropologia spirituală a Sfântului Ioan Casian”, apărut recent la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
Ora de religie este mai mult decât o disciplină din programa școlară. Este un spațiu al dialogului, al reflecției și al formării conștiinței. Pr. prof. dr. Daniel Cergan, directorul Școlii Gimnaziale nr. 165
O carieră construită pe promovarea folclorului românesc nu poate avea la bază decât convingerea că acesta redă în cea mai autentică formă identitatea poporului român. Ne confirmă această realitate
Dacă până mai ieri, când plecai pentru o zi din satele bănățene spre Timișoara, Făget sau spre Lugoj și spuneai că mergi la oraș, erai așteptat seara în sat să povestești ce ai mai auzit nou și ce mai
Respirarea în tăcerea Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Valea Lupului, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care în 27 iulie își sărbătorește ocrotitorul, se preface în rugăciune. Adică într-o curățitoare revenire în sine, pe care Sfântul Vasile cel Mare o definește astfel: „Când mintea nu se risipește în lucrurile din afară și nu se împrăștie în lume prin simțuri, se întoarce în sine și se înalță cu gândul la Dumnezeu”. Acest adevăr l-am trăit și eu, pe Transfăgărășan, la 1.000 de metri deasupra mării, într-o întâlnire cu sfințenia și cu cei șase „călători prin nori” care se nevoiesc aici.
Prin secolul al IV-lea al erei creștine, în cetatea Emesa din Siria, rugăciunea se zidea scurgându-se din condeiul unui smerit diacon, Roman Melodul, „zidindu-se în trepte pline de grație, ca un mozaic de lumini tăcute, atrase tainic de Lumina cea neapusă de dincolo de zările lumii”, cum frumos spune doamna profesoară Corina Luminița Căluian. În această stare de zidire ne-am aflat și noi, recent, rugându-ne în Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”-Paltinul, de la Cota 1200, Piscul Negru, de pe Transfăgărășan, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care, astăzi, 20 iulie, își sărbătorește ocrotitorul.
Înălţarea Domnului Iisus Hristos este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a 6-a după Paşti. Această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas. În această zi
Sfântul Sfinţit Mucenic Dorotei i-a urmat în scaunul de episcop al Tirului Sfântului Metodie, pe vremea domniei împăratului Constantin cel Mare (306-337). El a cunoscut prigoana împotriva creştinilor şi de
Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel, din Tulcea, alături de alţi 36 de mucenici, au pătimit pe pământul românesc, în cetatea Noviodunum (Isaccea) din Dobrogea, pe la sfârşitul
Sfântul Luchilian a trăit pe vremea împăratului Aurelian (270-275) și a fost păgân o lungă perioadă din viața sa. Dar întorcându-se de la idoli la credința în Hristos, a primit Sfântul Botez și pe mulți
Sfântul Ioan a fost negustor și era din cetatea Trapezunt de lângă Marea Neagră. Călătorind cu corabia, vrăjmașul diavol, văzându-l că se roagă lui Dumnezeu și că postește, miluind pe cei ce pătimeau de
Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful s-a născut către anul 114 în Sichem, un vechi oraş al Samariei, din părinţi greci păgâni. A trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi Marcus Aurelius (1
Sfântul Mucenic Ermie era un ostaş creştin, mare la stat şi cărunt de bătrâneţe, care a trăit în Comane, în zilele împăratului Antonin Piul (138-161). Fiind prins pentru că îl mărturisea pe Hristos, a
Sfântul Isaachie era din părţile de răsărit ale împărăţiei romanem din Asia Mică şi a trăit pe vremea împăratului Valens (364-378). Din slăbiciunea minţii, acest împărat, Valens, a căzut din adevăr î
Muceniţa Teodosia era din oraşul Tir, din Fenicia. În anul 308, pe când se afla în Cezareea Palestinei, a mers la palatul dregătorului Urban, la temniţa unde erau înlănţuiţi creştinii, şi-i îmbărbăta pe
Sfântul Nichita a ales de tânăr viaţa monahicească şi plăcând lui Dumnezeu pentru viaţa sa curată, a fost ridicat la scaunul arhieresc al Calcedonului, unde a păstorit între anii 726 şi 775. Acesta s-a
Împăraţii Diocleţian şi Galeriu au pornit mare persecuţie împotriva creştinilor, care erau cumplit chinuiţi şi scoşi din armata romană. La Durostorum, în provincia Moesia Inferior, a fost dus la judecată os
Sfântul Apostol Carp era din Troada Asiei şi l-a găzduit pe Sfântul Apostol Pavel în casa lui, devenindu-i ajutor în propovăduirea Evangheliei. El este socotit între cei 70 de Apostoli care au fost chemaţi de
Astăzi, Biserica Ortodoxă cinsteşte a treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul, care s-a întâmplat pe vremea Patriarhului Ignatie, la anul 860, când un preot a găsit cinstitul cap la Comane, de unde a
Sfântul Simeon (†592) s-a născut în Antiohia Siriei şi a trăit pe vremea împăratului Iustinian (527-565). Încă de la şase ani, după ce tatăl său a murit în timpul unui cutremur, a mers cu binecuvântarea
Sfântul Mihail a trăit pe vremea împăratului Leon Armeanul (813-820) şi a ales din tinereţe viaţa monahicească, împreună cu un bun prieten al său, Teofilact al Nicomidiei. Patriarhul Tarasie al
Sfântul Vasilisc a trăit pe vremea lui Maximian (286-305) şi era din satul Humialon, din ţinutul Amasiei. El era nepotul Sfântului Mucenic Teodor Tiron şi a ieşit la lupta mucenicească împreună cu Sfinţii
Sfântul Constantin cel Mare (306-337) a fost fiul lui Constanţiu Chlor şi al cinstitei Elena. După moartea tatălui său a luat stăpânirea împărăţiei, cu învoirea întregii oştiri, însă, auzind Maxenţiu ac
Sfântul Talaleu († 284) a trăit în părţile Libanului şi, pe lângă învăţarea Sfintelor Scripturi, el s-a deprins şi cu meşteşugul doctoricesc al vindecării bolilor. Avea multă milostivire faţă de
Sfântul Patrichie a vieţuit în veacul al 4-lea după Hristos şi a ajuns Episcop în Prusa, oraş cu izvoare de ape fierbinţi pe malul dinspre Asia al Mării Negre, din ţinutul Bitiniei, unde mulţime de bolnavi
Pe vremea împăratului Deciu (249-251), Sfântul Mucenic Petru, un tânăr frumos şi viteaz, a fost prins de păgâni în Lampsac, o cetate aflată în Helespont. Aceştia l-au dus la dregătorul Optimus, care l-a
Sfinţii Andronic şi Iunia (sec. I) erau rude cu Sfântul Apostol Pavel şi au crezut în Hristos înaintea Apostolului Neamurilor, precum însuşi mărturiseşte în Epistola sa către Romani, când zice:
Sfântul Teodor a fost ucenicul marelui Pahomie, apoi, stareţ după el, la mănăstirile din Tabena Egiptului. S-a născut în Tebaida de Sus din părinţi creştini şi pe când avea 14 ani s-a dus, cu binecuvântarea
Fericitul Pahomie s-a născut în ţinutul Tebaidei Egiptului, pe la anul 292, din părinţi păgâni. La 18 ani a fost luat cu forţa în rânduiala ostăşească a împărăţiei. Călătorind prin multe cetăţi, a aj
Sfântul Isidor († 251) a trăit pe vremea împăratului Deciu, fiind de neam din cetatea Alexandriei. Înscris în oastea împărăţiei, având rangul ce se numea „option”, Sfântul Isidor se afla cu partea sa de
Într-o vreme în care cuvintele „familie”, „drepturi”, „libertate” și „demnitate” sunt tot mai des invocate în spațiul public, se simte nevoia unei priviri clare, echilibrate și așezate. Nu o
O bucurie nespus de mare cuprinde sufletele clericilor și credincioșilor din Biserica Ortodoxă Română când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împlinește frumoasa vârstă de 75 de ani, o sărbătoare aleasă
În istoria Bisericii, rolul mamei privind nașterea și creșterea credinței din sufletul copilului a fost întotdeauna important. Mama sădește în sufletul celui născut din ea mugurii credinței vii și
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
„El va întoarce inima părinților către copii și inima copiilor către părinții lor” (Maleahi 4, 6). Cu aceste cuvinte se încheie ultima profeție a Vechiului Testament, care vorbește despre Sfântul Proroc
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


